Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Unde merită să călătorești pentru a degusta cea mai bună mâncare?

Publicat

in

Există multe motive pentru a călători și poți spune chiar că orice scuză este bună. Ți-a venit vreodată ideea de a alege următoarea destinație, ghidându-te după bucătăria locală? Dacă da, în continuare îți vor fi sugerate câteva locuri de pe harta lumii, care merită vizitate pentru a avea parte de cea mai bună mâncare. Dacă nu, după ce vei citi lista, cu siguranță îți va fi foame de o astfel de călătorie!

Bangkok – mâncare stradală

Bangkok este, fără îndoială, capitala mâncării stradale. Orașul este plin de tarabe în care preparatele sunt pregătite chiar în fața ochilor tăi. Merită să alegi acele locuri la care sunt cozi – este semn ca mâncarea oferită este gustoasă și proaspătă.

Mâncarea de stradă este ieftină, iar mirosul din aer este de neuitat. Merită încercat, printre altele: sataya(bucăți de pui, porc sau vită coapte pe un baston de bambus, înmuiate în sos) sau pad thaj (tăieței de orez prăjiți cu ouă, muguri de fasole, stropiți cu alune) și câteva supe, de exemplu tom yam gong(creveți).

Într-o vacanță în Thailanda, este bine să cumperi fructe locale – mango, ananas sau pepene galben – pentru a simți gustul diferit față de cel pe care deja îl cunoști. Le poți încerca și pe cele mai exotice – de exemplu, faimosul durian (mirositor, dar gustos!), mangosteen, tamarind sau rambutan (seamănă cu lychees).

Interesant este că unul dintre restaurantele stradale thailandeze a câștigat (ca unul dintre cele 17 din Bangkok) prestigioasa stea Michelin, iar acesta poate fi un motiv suficient pentru a cumpăra de pe site-ul https://www.esky.ro/bilete-de-avion cele mai bune oferte de transport. Locul premiat îi aparține lui Jay Fai, cunoscut și sub numele de „Auntie Fai”.

content-image

Japonia – sushi japonez și mai mult de atât

Bucătăria japoneză este populară în România – în orașele mari poți găsi cu ușurință restaurante și baruri sushi specializate. Cu toate acestea, merită să încerci mâncăruri japoneze „la sursă”. Aparent, Japonia este țara cu cele mai multe restaurante în raport cu numărul de locuitori – acest lucru este probabil pentru că japonezii mănâncă rar acasă. Cert este că Tokyo este orașul cu cel mai mare număr de stele Michelin.

Bucătăria japoneză este, desigur, nu numai despre sushi. De asemenea, merită să încerci sashimi(pește și fructe de mare servite fără orez), ramen(cea mai faimoasă supă japoneză, deși neobișnuită – nu este gătită pe bază de pește sau fructe de mare, ci pe carne roșie), diverse variante de preparate cu paste: soba de hrișcă, udon și somen.

Japonia este, de asemenea, o țară pentru gurmanzi curajoși: poți gusta pește fugu(dar doar într-un loc certificat, deoarece preparatul necorespunzător poate duce la otrăvire sau chiar moarte), natto(preparat din boabe de soia fermentate), uni( glande sexuale de arici de mare), namako( castraveți de mare) și multe altele. Vei accepta provocarea?

Cape Town – descoperă istoria primului vin

Primul vin a fost făcut în Cape Town (sau mai bine zis în suburbia Cape Town – Constantia) în secolul al XVII-lea. În următoarele două sute de ani – în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea – vinurile din Africa de Sud s-au bucurat de succes în Europa. Vinul Constantin este menționat chiar și de Jane Austen în Sense and Sensibility ca un remediu pentru o inimă frântă.

Până în prezent, această zonă produce cel mai mult vin din Africa de Sud, iar țara în sine este al 10-lea exportator de vin din lume. Pentru iubitorii acestei băuturi, așa-numita călătorie va fi un răsfăț. Traseul vinului – un traseu al vinului în jurul orașului Cape Town, combinat desigur cu degustări și vizite la restaurante – inclusiv „La Colombe”, printre cele mai bune 50 de restaurante din lume. Așa că, nu mai aștepta și verifică următoarele zboruri către Cape Town de pe eSky.ro!

content-image

Oaxaca, Mexic – degustă cel mai delicios pui în ciocolată

Pe lângă tacos și enchiladas, în timpul vacanței în Mexic, merită să încerci pui în ciocolată – de fapt pui (sau curcan) în sos mole, originar din statul Oaxaca din sudul Mexicului, deși popular și în alte părți ale Mexicului.

Ciocolata vine din Mexic, dar este puțin diferită de cea cunoscută în Europa – dulce, cu lapte. Sosul, deși conține ciocolată, nici nu seamănă cu ediția sa europeană: este dulce și picant. Constă din ciocolată, chili, migdale, susan și fructe amestecate în bulion.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Cât plătește Primăria Capitalei în 2022 pentru Târgul de Crăciun din Piața Constituției / Cât a costat în alți ani

Publicat

in

De

Primăria Capitalei plătește circa 5 milioane lei (1 milion de euro) pentru organizarea Târgului de Crăciun din Piața Constituției, potrivit datelor transmise de instituție la solicitarea HotNews.ro. Din această sumă, circa 1 milion de lei va fi acoperit din taxele și tarifele plătite de agenții economici care au închiriat căsuțele.

Nicușor Dan la Târgul de CrăciunFoto: Inquam Photos / George Calin

Târgul de Crăciun din Piața Constituției este organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB, PROEDUS și CREART, 3 instituții din subordine, și costurile sunt distribuite astfel:

  • Bugetul asigurat de ARCUB pentru organizarea Târgului de Crăciun este în valoare de 1.818.905 lei din care 1.368.905 lei asigurat de la bugetul local și 450.000 lei din venituri proprii.
  • Bugetul asigurat de PROEDUS pentru organizarea Târgului de Crăciun: 1.835.142 lei din care 1.635.142 lei asigurat de la bugetul local și 200.000 lei din venituri proprii.
  • Bugetul asigurat CREART este în valoare de 1.345.000 lei, din care, venituri proprii obținute de instituție din încasarea tarifelor și taxelor de participare aferente zonei de târg operate în valoare totală de 1.009.913 lei.

Inițial, PROEDUS și ARCUB au vrut să facă Târgul de Crăciun la Arena Națională și să-l combine cu evenimente sportive, dedicate Campionatului Mondial de Fotbal, și au cerut Consiliului General pentru organizare circa 10 milioane de lei, potrivit unor documente obținute de HotNews.ro. Participarea urma să fie cu taxă, iar în acest scenariu s-ar fi recuperat 6 milioane lei. Propunerea însă a fost respinsă.

Cât a plătit Primăria Capitalei în ultimii ani pentru organizarea Târgului de Crăciun

În 2021, Primăria Capitalei a organizat Târgul de Crăciun în Piața Universității. Accesul a fost cu taxă, prețul unui bilet fiind 5 lei, dacă se cumpăra online, și 7 lei la fața locului, taxa fiind aplicată în contextul pandemiei. Copiii cu vârsta până în 12 ani au avut acces gratuit. Evenimente dedicate sărbătorilor de iarnă au avut loc și în alte locații, pe bd. Decebal, de exemplu. În total s-au plătit circa 5 milioane lei.

În 2019, târgul a fost organizat în Piața Constituției și a costat 10,7 milioane lei.

În 2018, Primăria Capitalei a plătit pentru organizarea Târgului de Crăciun din Piața Constituției și a Revelionului Centenar peste 15 milioane de lei.

În 2016, Târgul de Crăciun a fost organizat în Piața Constituției și a costat circa 7,2 milioane lei.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

LIVE Război în Ucraina, ziua 287: SUA spune că nu a „permis” Ucrainei să atace ținte din interiorul Rusiei / Moscova nu vede perspectiva unor discuții „în acest moment”

Publicat

in

De

D. Popa • HotNews.ro

​Un al treilea aerodrom rusesc a fost incendiat după un atac cu dronă, la o zi după ce Ucraina a arătat că are capabilități de a lovi la sute de kilometri în interiorul Rusiei prin atacuri asupra a două baze aeriene. Oficialii din orașul rusesc Kursk, situat la aproximativ 90 km nord de granița cu Ucraina, au publicat marți imagini cu fum negru deasupra unui aerodrom după ultimul atac. Guvernatorul regional a declarat că un rezervor de combustibil a luat foc, dar nu au existat victime. Oficiali ai SUA au declarat marți că nu au „permis” Ucrainei să atace ținte din interiorul Rusiei: „Nu i-am încurajat și nici nu i-am permis ucrainenilor să lovească în interiorul Rusiei”, a declarat secretarul de stat Antony Blinken reporterilor.

Război în Ucraina – Forțele ucrainene trac cu un tun autopropulsat 2S3 AkatsiyaFoto: Justin Yau / ddp USA / Profimedia Images

Cele mai importante informații de miercuri, ziua 287 a războiului din Ucraina, LIVETEXT:

08:00Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat, marţi, de Ziua Forţelor Armate ale Ucrainei, că atunci când o astfel de sărbătoare este una a recunoştinţei, un stat nu poate fi învins. ”Vă doresc un singur lucru – victoria! Nouă tuturor. O meritaţi! Toţi oamenii noştri o merită. Toţi părinţii noştri, toţi copiii noştri o merită. Statul nostru şi istoria o merită. Să obţinem în sfârşit victoria”, a transmis el.

07:43 În ultimele 24 de ore, unitățile Forțelor de Apărare ale Ucrainei au respins atacurile în zonele așezărilor Bilogorivka din regiunea Luhansk și Verkhnyokamianske, Spirne, Yakovlivka, Bakhmut, Bila Gora, Kurdyumivka, Novobakhmutivka, Maryinka și Novomykhailivka. Rușii au lansat 10 rachete și 33 de lovituri aeriene. Clădirile rezidențiale civile din orașele Kramatorsk, Kryvyi Rih, precum și satul Stepne din regiunea Zaporizhia au fost avariate de rachetele rusești. (sursa: Prvda.ua)

23:30Rusia ar putea căuta o falsă rampă de ieșire din războiul din Ucraina, a avertizat SUA

Secretarul de stat al Statelor Unite, Antony Blinken, a avertizat că Rusia ar putea căuta o falsă ieșire din războiul din Ucraina, care nu ar produce o pace durabilă și ar permite trupelor ruse să se regrupeze și să atace din nou Ucraina, potrivit Rador care citează CNN.

Cele mai importante evenimente din ultimele 24 de ore:

  • Oficiali ai SUA au declarat marți că nu au „permis” Ucrainei să atace ținte din interiorul Rusiei, după o serie de atacuri cu drone asupra instalațiilor militare aflate în adâncul teritoriului rus. „Nu i-am încurajat și nici nu i-am permis ucrainenilor să lovească în interiorul Rusiei”, a declarat secretarul de stat Antony Blinken reporterilor.
  • Rusia a declarat că a fost atacată la baza aeriană Engels, gazda flotei de bombardiere strategice a Rusiei, și în Ryazan, la câteva ore de mers cu mașina de Moscova. Ucraina nu și-a revendicat direct responsabilitatea pentru atacuri Loviturile au ucis trei persoane și au avariat bombardiere cu rază lungă de acțiune și un depozit de combustibil, potrivit rapoartelor din Rusia.
  • Obuzele forțelor ucrainene au ucis marți cel puțin șase civili în orașul Donețk, controlat de ruși, potrivit șefului instalat de ruși al orașului Donețk, Alexey Kulemzin. Bombardamentele ucrainene ar fi ucis o deputată în Consiliul Popular al republicii autoproclamate, Maria Pirogova.
  • Dmytro Zhyvytsky, guvernatorul regiunii Sumî de la granița cu Rusia, a declarat că mai multe persoane au fost rănite după ce rușii au tras 226 de obuze asupra a șapte comunități în timpul zilei.
  • Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a vizitat marți trupele din apropierea liniei frontului în estul Ucrainei. Adresându-se militarilor mai târziu în palatul prezidențial din Kiev, Zelenski a spus că și-a petrecut ziua cu trupele în Donbas și în regiunea Harkov.
  • Putin s-a întâlnit marți cu înalți oficiali pentru a discuta despre „securitatea internă” și a spus că Rusia ia măsuri „necesare” pentru a evita mai multe atacuri ucrainene.
  • Dmitri Peskov, a spus că Moscova nu vede perspectiva unor discuții „în acest moment”. El a adăugat că, pentru ca discuțiile să aibă loc cu potențialii parteneri, Rusia ar trebui să-și îndeplinească obiectivele „operației sale militare speciale”.
  • Ministerul Sănătății din Ucraina a cerut autorităților regionale să ia în considerare suspendarea intervențiilor chirurgicale neesențiale și a spitalizărilor din cauza întreruperilor de curent.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend