Personalul medical s-a aflat și se află, tot timpul, în linia întâi, în lupta cu noul coronavirus. Medici, asistenți, infirmieri, ambulanțieri, cu toții sunt cei care au vegheat la căpătâiul pacienţilor şi care au muncit aproape non-stop în timpul stării de urgenţă şi nu numai. Pentru efortul lor si impulsionat de valul de demisii de acum o lună, Guvernul le-a promis cadrelor medicale o binemeritată bonificaţie, în valoare de 500 de euro, care, cel puţin, in Argeș, tot întârzie să apară. Potrivit informatiilor furnizate de Spitalul Județean Argeș, până astăzi, 21 mai 2020, niciun medic, asistent sau infirmier, nu a primit bonusul promnis de Guvern.
Au muncit pe brânci, zi şi noapte fără a avea prea mult timp liber sau week-end-uri, dar nu a contat. Cadrele medicale argeșene au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a trata şi salva viaţa bolnavilor infectaţi cu Covid 19 şi nu numai, iar rezultatul se vede: numărul relativ mic al bolnavilor, în Arge; (265), comparativ cu alte judeţe. Cu toate acestea, medicii și personalul care lucrează în Sănătate susţin că nu au primit nici acum stimulentul de risc în valoare de 500 de euro, promis celor care intră în contact cu pacienții infectați cu coronavirus.
Contactați de redactorii PROFIT, reprezentanții Spitalului Județean Argeș, sustin ca s-a urmat procedura si au fost intocmita lista cu cadrele medicale care ar trebui sa beneficieze de acest bonus. “Da, s-a intocmit acea listă solicitata de minister si a fost trimisă la București. Intr-adevar, niciun medic, niciun cadru medical, nu a incasat pana la aceasta data bonusul de 2500 lei dar, banii au fost alocati pentru ei si urmeaza sa ii primeasca”, ne-a declarat Cristina Cazacu, purtatoarea de cuvânt a SJU Argeș. Aceasta nu a putut sa be spuna si data la care cadrele medicale vor primi, efectiv, aceste sume.
Reamintim ca Ministerul Fondurilor Europene a anunţat, inca din 14 aprilie, criteriile de acordare a stimulentului de risc pentru personalul medical, de 2.500 de lei. Astfel, stimulentul va fi plătit de unitatea sanitară angajatoare din fonduri de salarii şi decontat ulterior, iar conducătorul unității va numi personalul care beneficiază de aceste dreptur.
Stimulentul acordat medicilor, personalului medico-sanitar și paramedical, inclusiv personalului auxiliar implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților infectați cu COVID-19 va fi plătit inițial din fondul de salarii al unității sanitare angajatoare și va fi decontat ulterior din fonduri europene, potrivit unui document transmis de minister unităților spitalicești din țară.
Stimulentul de 2.500 lei brut/lună/persoană nu se supune rigorilor impozitării privind impozitul pe venit de 10%, aşa cum anunţate ministrul iniţial, și nu va fi cuprins în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale, contribuției de asigurări sociale de sănătate, respectiv contribuției asiguratorii pentru muncă reglementată la titlul V „Contribuții sociale obligatorii“, din Legea nr. 227/2015 privind codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Descarcă documentul
Conform ministrului Marcel Boloș, pentru a putea fi decontat din fonduri europene, stimulentul de risc medical trebuie să îndeplinească unele condiții, precum:
• Să fie plătit de unitatea sanitară angajatoare din fonduri de salarii odată cu acordarea drepturilor salariale, înainte să fie decontat din fonduri europene;
• Personalul care beneficiază de aceste drepturi să fie numit prin decizie a conducătorului unității sanitare angajatoare, din care să reiasă că este implicat direct în transportul, evaluarea, echiparea, diagnosticarea, tratamentul pacienților infectați cu COVID-19;
• Unitatea angajatoare să facă parte din rețeaua sanitară COVID, stabilită conform reglementărilor legale în vigoare.
• Stimulentul de risc medical se acordă o singură dată, la acordarea drepturilor salariale în perioada declarării stării de urgență, începând cu drepturile salariale aferente lunii aprilie 2020 și are un cuantum fix de 2.500 lei brut/lună/persoană, indiferent de nivelul venitului realizat de personalul medical.
• Dacă perioada de urgență se prelungește, personalul medical vizat va beneficia de drepturile legale privind stimulentul medical pe întreaga perioadă a stării de urgență.
Plata se va face prin transferuri din bugetul fondului național unic de sănătate sau, după caz, de la bugetul de stat, de la titlul VI „Transferuri între unități ale administrației publice“ sau de la alte titluri unde sunt bugetate sume cu această destinație, prin ordonatorul principal de credite.
În cazul serviciilor de ambulanță județene și al Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, stimulentul de risc medical se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, de la titlul I „Cheltuieli de personal“.
Pentru unitățile sanitare din cadrul ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, sumele necesare acordării stimulentului se asigură prin transferuri de la bugetul de stat, de la titlul VI „Transferuri între unități ale administrației publice“, prin bugetele ordonatorilor principali de credite.
Comenteaza cu profilul de FB