Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Un tribunal francez a pronunţat verdicte de vinovăţie pentru toţi cei 20 de bărbaţi judecaţi pentru uciderea a 130 de persoane în 2015

Publicat

in

Un tribunal francez a pronunţat miercuri verdicte de vinovăţie pentru toţi cei 20 de bărbaţi judecaţi pentru uciderea a 130 de persoane în 2015, în urma unui atac armat coordonat cu focuri de armă şi bombe comis de islamişti în Paris.

Sala de muzică Bataclan, şase baruri şi restaurante şi perimetrul stadionului Stade de France au fost ţinta unor atacuri care au durat ore întregi în capitala franceză şi care au zguduit Franţa şi au lăsat urme adânci în psihicul ţării, relatează Reuters.

Principalul suspect, Salah Abdeslam, a fost găsit vinovat de acuzaţiile de terorism şi crimă, a declarat judecătorul Jean-Louis Peries, potrivit Mediafax.ro.

El a fost condamnat la închisoare pe viaţă, fără posibilitatea de eliberare anticipată, o sentinţă pronunţată doar de patru ori până acum în Franţa.

Considerat a fi singurul membru supravieţuitor al grupului care a comis atacurile din 13 noiembrie 2015, francezul de 32 de ani, născut în Belgia, a declarat cu mândrie la începutul procesului că este un „soldat” al Statului Islamic, care a revendicat atacurile.

Abdeslam a spus în timpul procesului că a ales în ultimul moment să nu-şi detoneze vesta explozivă. Dar, pe baza investigaţiilor şi a audierilor, instanţa a decis contrariul.

„Instanţa a considerat că vesta explozivă a funcţionat defectuos”, a declarat Peries. Salah Abdeslam a fost găsit „vinovat de a fi membru al unei reţele teroriste”, a mai spus el.

„Toţi inculpaţii sunt găsiţi vinovaţi de toate capetele de acuzare”, a adăugat judecătorul, cu excepţia acuzaţiilor de terorism pentru unul dintre acuzaţii mai puţin importanţi.

A fost un proces ca niciun altul, nu doar pentru durata sa excepţională de 10 luni, ci şi pentru timpul pe care l-a consacrat pentru a permite victimelor să depună mărturii detaliate despre calvarul lor şi despre luptele lor pentru a-l depăşi, în timp ce familiile celor ucişi au vorbit despre cât de greu le-a fost să meargă mai departe.

Alte 13 persoane, dintre care 10 se află de asemenea în arest preventiv, s-au aflat în sala de judecată în timpul audierilor care au durat luni, fiind acuzate de infracţiuni care variază de la a ajuta la furnizarea de arme sau maşini atacatorilor până la planificarea participării la atac. Alte şase persoane au fost judecate în absenţă.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Firma care a furnizat combustibil pentru avioanele MiG 21-LanceR: ‘Produsul a fost recepționat de MApN integral cantitativ și calitativ’

Publicat

in

De

Societatea JetFlyHub SRL, despre care procurorii DIICOT susțin că ar fi livrat armatei române combustibil de calitate inferioară, având ca efect defectarea unor avione de luptă aeronave MiG-21 LanceR, transmite joi, într-un comunicat, că MApN a recepționat „integral cantitativ si calitativ” combustibil turboreactor pentru aeronave.

„Referitor la relatia societatii noastre cu MApN, precizam ca aceasta s-a desfasurat pe baza contractuala, urmare a castigarii unei licitatii publice”, afirma JetFlyHub SRL.

„In perioada 2018-2021 societatea noastra a livrat produsul combustibil turboreactor pentru aeronave, combustibil ce a fost receptionat integral cantitativ si calitativ de catre reprezentantii autoritatii contractante”, se mai arată în comunicat.

„Societatea JetFlyHub SRL si-a desfasurat activitatea cu respectarea tuturor obligatiilor legale, fiscale si contractuale”, adaugă aceasta.

Comunicatul integral poate fi consultat aici (format PDF).

Citește și:

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Europa Conference League: Silkeborg IF – FCSB, echipele de start

Publicat

in

De

Antrenorul echipei FCSB, Nicolae Dică, a păstrat doar patru jucători care au fost titulari cu Anderlecht pentru formula de start a meciului cu echipa daneză Silkeborg IF, care are loc joi seara, pe Silkeborg Stadium, în Grupa B a competiţiei de fotbal Europa Conference League.

Ştefan Târnovanu, Joyskim Dawa, Alexandru Pantea şi Răzvan Oaidă sunt cei în cauză. Vicecampioana României a lăsat la Bucureşti o serie de titulari, pentru a-i avea proaspeţi în meciul următor de campionat.

Chiar şi în aceste condiţii, FCSB aliniază o formulă foarte ofensivă, cu patru oameni de atac, David Miculescu, Andrei Dumiter, Octavian Popescu şi Bogdan Rusu.

De partea cealaltă, antrenorul Kent Nielesen a efectuat o singură modificare faţă de partida cu West Ham, titularizându-l pe Sebastian Joergensen în locul lui Tengstedt.

Echipele de start:
Silkeborg: 1. Nicolai Larsen – 5. Oliver Sonne, 20. Tobias Salquist, 4. Joel Felix, 29. Lukas Engel – 8. Stefan Teitur Thordarson, 14. Mark Brink, 21. Anders Klynge – 27. Sebastian Joergensen, 7. Kasper Kusk – 11. Nicklas Helenius (căpitan). Antrenor: Kent Nielsen.
Rezerve: 16. Oscar Hedvall, 30. Aske Andresen – 3. Robin Oe˜stroem, 10. Soeren Tengstedt, 17. Mads Kaalund, 18. Anders Braendsgaard Dahl, 22. Robert Gojani, 23. Tonni Adamsen, 24. Andreas Oggesen, 25. Lukas Klitten, 28. Andre Calisir, 40. Alexander Busch.
FCSB: 32. Ştefan Târnovanu – 22. Radu Boboc, 5. Joyskim Dawa, 6. Denis Haruţ, 28. Alexandru Pantea – 20. Marco Dulca, 26. Răzvan Oaidă – 11. David Miculescu, 13. Andrei Dumiter, 10. Octavian Popescu (căpitan) – 90. Bogdan Rusu. Antrenor: Nicolae Dică.
Rezerve: 99. Andrei Daniel Vlad – 2. Valentin Creţu, 9. Ianis Stoica, 29. Rachid Bouhenna, 30. Alexandru Musi, 77. Sorin Şerban, 80. Eduard Radaslavescu.

Arbitru: Mikola Balakin; arbitri asistenţi: Viktor Nîjnik, Oleksandr Korniko; al patrulea oficial: Iaroslav Kozîk (toţi din Ucraina)

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend