Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Un tânăr, dat dispărut după ce s-a răsturnat cu hidrobicicleta în lacul Colibiţa

Publicat

in

Echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud au reluat duminică căutările tânărului de 22 de ani, din judeţul Mureş, care a căzut sâmbătă cu hidrobicicleta în lacul Colibiţa şi nu a mai fost găsit, transmite Agerpres.

Lacul ColibițaFoto: DreamsTime

La acţiunile de căutare de duminică participă atât scafandri, cât şi echipajul de pompieri dotat cu barcă şi un echipaj SMURD.

Sâmbătă, căutările au fost stopate în jurul orei 23,00.

În hidrobicicleta care s-a răsturnat în lacul Colibiţa se aflau trei tineri din localitatea Sânpaul, judeţul Mureş, cu vârste cuprinse între 18 şi 22 de ani, doi dintre ei reuşind să ajungă la mal.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Crina Sîrb, a precizat duminică, pentru AGERPRES, că cei trei tineri erau cazaţi la o pensiune din Colibiţa şi, din primele informaţii, a reieşit că aceştia ar fi găsit hidrobicicleta pe malul lacului, luând decizia să facă o plimbare cu ea pe lac.

Se fac cercetări pentru a se stabili condiţiile în care s-a produs răsturnarea hidrobicicletei şi dacă cei trei tineri purtau sau nu veste de salvare. (Sursă foto articiol Dreamstime.com)

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Mărturia unui bărbat căruia i s-a oprit inima. Ce se află dincolo de moarte

Publicat

in

Un britanic de 55 de ani, care a intrat în moarte clinică, a povestit experiența prin care a trecut.

Kevin Hill, 55 de ani, scriitor din Anglia, suferă de o boală gravă și neobișnuită caracterizată de acumularea de calciu în vasele mici de sânge ale țesuturilor grase și ale pielii.

Citeste mai mult

NATIONAL

Liga a treia spaniolă: Dragisa Gudelj, jucătorul Cordobei, a suferit un stop cardiac în timpul meciului, dar s-a recuperat rapid şi a cerut să continue jocul

Publicat

in

Dragisa Gudelj a suferit sâmbătă un stop cardiac, într-un meci al echipei sale, Cordoba, din Liga a treia spaniolă. Resuscitat de paramedici, el s-a ridicat de pe targă şi a cerut să reintre în joc, informează news.ro.

Jucătorul Cordobei, Dragisa Gudelj (25 de ani) s-a prăbuşit pe teren în minutul 11 al meciului din a treia ligă spaniolă, dintre Cordoba şi Racing Club Ferrol, fiind victimă a unui stop cardiac. Sub privirile îngrozite ale celorlalţi jucători, medicii au intervenit imediat pentru a-l resuscita pe fotbalist, apoi l-au pus pe targă pentru a fi transportat la ambulanţă.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend