Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Un spital din București nu mai are locuri pentru pacienții non-COVID: „Când suntem de gardă, cel mai frecvent telefonăm la ambulanță, să anunțăm că nu mai avem locuri”

Publicat

in

Primul spital din Capitală care nu mai are în acest moment locuri pentru internarea pacienților non-COVID este Spitalul Colțea, unde medicii povestesc: „când suntem de gardă, telefonăm mai frecvent la Serviciul de Ambulanță decât în orice altă parte, să anunțăm că nu avem locuri pentru internarea pacienților non-COVID”.

Spitalul ColteaFoto: Hotnews

Practic, medicii din spital atrag atenția că unitatea medicală nu mai are locuri pentru internarea bolnavilor non-COVID din cauză că foarte multe paturi de spital sunt alocate pentru pacienții COVID, dar stau goale: „Pe bolnavii cu suferință cardiacă, respiratorie, hepatică etc nu îi interesează care este motivul pentru care nu sunt locuri. Îi interesează exclusiv că se simt rău si nu pot fi internați”, arată medicii de la Spitalul Colțea.

De cealaltă parte, managerul spitalului, Paul Iordache, afirmă că unitatea medicală este în acest moment în curs de reorganizare după valul 5 și problema ar urma să se rezolve.

„Sunt aproape 14 zile de la ridicarea Starii de alerta. In Spitalul Clinic Coltea 52 de locuri in Sectia de Medicina Interna si Cardiologie si 8 locuri in ATI sunt dedicate in continuare zonei rosii. In aceste zone sunt internati: Zero bolnavi ATI-COVID de aproape 2 saptamani (spatiul neutilizat); 1-3 pacienti in Sectia de Medicina Interna, adica paturile destinate COVID”, mai spun medicii de la Spitalul Colțea, într-o scrisoare transmisă presei.

Ei spun să speră „intr-o cat de rapida decizie a conducerii spitalului in favoarea nevoilor de ingrijire ale populatiei si impotriva pierderilor financiare foarte mari legate de blocarea unei cincimi din paturile spitalului (aproximativ 58 paturi neutilizate)”.

„În mod sigur solicitarea inspectorilor Direcției de Sănătate Publică de revenire la zona verde ar avea un raspuns rapid, dat fiind ca este in vigoare si cu valabilitate pana la 31.12.2022 actul care asigura organizarea si structura spitalului, respectiv Autorizatia Sanitara de Functionare din 2020″, mai spun medicii.

Scrisoarea adresată presei este semnată de medicii Ilinca Savulescu-Fiedler, Adriana Gurghean, Dan Spataru, Corina Homentcovschi, Anca Mihailescu, Ana-Maria Vintila, Ioana Tudor, Roxana Siliste, Raluca Ciomag.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Zelenski: ”Nicio rachetă rusească, nicio lovitură nu poate distruge moralul ucrainenilor”

Publicat

in

De

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că nicio rachetă şi nicio lovitură nu poate distruge moralul ucrainenilor.

Volodimir ZelenskiFoto: Ukraine Presidency/Ukraine Presi / Zuma Press / Profimedia

„45 de rachete a lansat Rusia împotriva noastră. Este a cincea lună a unui război la scară largă. Ocupanţii urmau să captureze cea mai mare parte a ţării noastre în a cincea zi, dar trebuie să organizeze un astfel de spectacol de rachete în luna a cincea, care nu schimbă nimic strategic pentru Rusia. Aceasta este o astfel de fază a războiului – dificilă din punct de vedere moral, dificilă din punct de vedere emoţional. Când ştim că inamicul nu va reuşi, când înţelegem că ne vom putea apăra în continuare statul, dar nu simţim limitele de timp ale acestui lucru”, a declarat Zelenski citat de News.ro.

”Nicio rachetă rusească, nicio lovitură nu poate distruge moralul ucrainenilor. Şi fiecare dintre rachetele lor este un argument în negocierile noastre cu partenerii. Voi lua parte luni la Summitul G7. Summitul NATO va avea loc săptămâna viitoare. 45 de rachete într-o jumătate de zi şi chiar în ajunul unor astfel de întâlniri. Toate clare. O altă confirmare a poziţiei noastre. Acest lucru confirmă faptul că pachetele de sancţiuni împotriva Rusiei nu sunt suficiente, că Ucraina are nevoie de mai multă asistenţă armată şi că sistemele de apărare aeriană – sistemele moderne pe care le au partenerii noştri – nu ar trebui să fie în zonele de antrenament sau depozite, ci în Ucraina, unde este necesar acum”, a mai spus Zelenski.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

LIVE Război în Ucraina, ziua 123: Explozii în centrul capitalei Kiev / Biden a sosit în Germania / Rușii au intrat în Lisiceansk, iar Severodonetk este complet ocupat

Publicat

in

De

​Trei explozii au fost auzite duminică dimineața în centrul capitalei Kiev. Rușii au ocupat total orașul strategic Severodonețk din prima linie din estul Ucrainei, după săptămâni de lupte și bombardamente. Rusia va livra Belarusului, „în următoarele luni”, rachete capabile să transporte focoase nucleare, a anunţat Vladimir Putin. Liderii G7 se reunesc în Bavaria, președintele american Joe Biden sosind sâmbătă seara în Germania.

Bloc de locuinte din Kiev bombardat de rusiFoto: Ukrinform / Shutterstock Editorial / Profimedia

Cele mai importante informații de duminică, ziua 123 a războiului din Ucraina, LIVETEXT

07:00 Trei explozii au fost auzite, duminică dimineața, la Kiev, relatează Kyiv Independent. Fumul a fost văzut ridicându-se pentru scurt timp în două locații din centrul Kievului. Alerta de raid aerian a început să sune în capitală la ora locală 5:47 a.m. Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a confirmat exploziile din cartierul central Șevcenko.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend