Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Un pensionar francez a făcut plângere împotriva preşedintelui Emmanuel Macron, după declarațiile controversate despre persoanele nevaccinate

Publicat

in

Un pensionar francez a depus în mod simbolic o plângere împotriva preşedintelui Emmanuel Macron după comentariile controversate ale acestuia despre persoanele nevaccinate împotriva COVID-19, pe care a spus că vrea să le „enerveze”, declarându-se „şocat şi rănit” de aceste declaraţii, informează AFP.

Aceste comentarii au fost considerate „discriminatorii şi jignitoare” de către Didier Lalande, în vârstă de 63 de ani, din localitatea Rosiers-d’Egletons din departamentul Correze (centrul Franţei), potrivit Agerpres.

Miercuri, el a depus o plângere pentru ceea ce a numit ”defăimare şi ameninţări publice din partea unei persoane cu autoritate”, a declarat el sâmbătă pentru AFP, confirmând o informaţie din ziarul regional La Montagne.

Într-un interviu acordat marţi, Macron a declarat: „Chiar vreau să-i enervez pe cei care nu sunt vaccinaţi. Şi aşa vom continua să facem până la sfârşit. Aceasta este strategia”.

Pensionarul, care nu a fost vaccinat împotriva COVID-19 şi care se declară „şocat şi rănit” de acest interviu, susţine că este vorba de un demers „simbolic”, care nu are nicio şansă de reuşită, întrucât preşedintele Republicii este acoperit de imunitatea sa prezidenţială.

Comentariile polemice ale preşedintelui francez au declanşat o furtună politică, în mijlocul unei examinări deja tensionate în Adunarea Naţională a proiectului de lege care transformă permisul de sănătate în permis de vaccinare, adoptat cu mare dificultate joi.

Un ordin obligatoriu nu ar fi cel mai eficient mod de a-i încuraja pe cei care nu sunt vaccinaţi împotriva COVID-19 să se vaccineze, a declarat duminică la BFM TV purtătorul de cuvânt al guvernului, Gabriel Attal, dar, a adăugat el, ”ne menţinem decizia de a pune presiune asupra celor nevaccinaţi”.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Number of newly established foreign capital companies in Romania up over 35%, during first semester

Publicat

in

De

The number of companies with foreign capital newly established in Romania increased, in the first six months of 2022, by 35.1%, compared to the same period in 2021, to 3,476 units, according to data centralized by the National Office of the Trade Register (ONRC).

The 3,476 new companies had a total subscribed share capital of USD 20.242 million, 9.8% lower than that of companies registered between January and June 2021, of USD 20.429 million.

In June 2022, 638 companies with foreign participation in the share capital were registered. By business, most of them were registered in professional, administrative, scientific and technical activities (23.04%), wholesale and retail, car and motorcycle repairs (24.29% of the total) and transport, storage and communications (16.3%).

At the end of June 2022, in Romania there were 240,323 companies with foreign participation in the share capital. The amount of subscribed capital stood at USD 66.609 billion.

The largest number of companies with foreign participation was with investors from Italy, respectively 51,167 (subscribed capital of USD 3.967 billion), but the highest value of the share capital belongs to Dutch companies, respectively USD 12.582 billion, in 5,792 companies.AGERPRES

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

România anunță că e pregătită tehnic să livreze gaze Moldovei

Publicat

in

De

România este pregătită din punct de vedere tehnic să livreze gaze naturale Republicii Moldova.

Potrivit autorităţilor de la Bucureşti, compania care asigură transportul de gaze a finalizat lucrările de interconectare dintre cele două state, transmite Tvr Moldova.

„Chiar dacă va fi o iarnă grea, nu cred că va depăși ceea ce avem în depozite și ceea ce producem. Suntem și în discuții cu parteneri externi pentru import de gaze, import de gaze pe care o să îl facem nu doar pentru România, ci și pentru a-i ajuta pe vecinii noștri, Republica Moldova sau Ucraina, sau alți parteneri din UE.

Ajunge gazul și pentru moldoveni și o companie de stat care se ocupă de transportul de gaze a reușit să termine lucrările de interconectare între noi și Republica Moldova. Dacă gazul curge într o direcție, acum poate pleca gazul și de la noi la ei. Dacă ei au nevoie, noi le putem oferi”, a declarat Gheorghe Agafitei, consilier în cadrul Cancelariei premierului Românei.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend