Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Un paznic din Brașov ardea anvelope uzate: polițiștii l-au amendat cu 25.000 de lei

Avatar

Publicat

in

Un paznic de la o societate comercială din Braşov a primit o amendă de 25.000 de lei pentru poluarea aerului, după ce a încercat să incendieze în curtea firmei reziduuri constând în anvelope de cauciuc uzate, pentru a scăpa de acestea, a informat, luni Poliţia Locală Braşov, informează Agerpres.ro.

“Poliţiştii locali s-au autosesizat la apariţia unor imagini pe canalele de socializare, în care se vedea un fum dens şi negru. Un echipaj de la Biroul Rutier a fost dirijat de urgenţă în zona centurii CET-ului, unde a descoperit că mai multe persoane au dat foc la deşeurile din lemn compozit şi unei grămezi consistente de anvelope, materiale depozitate în curtea unei societăţi”, a precizat sursa citată.

Citește și: Dan Petrescu, primele explicații despre plecarea de la CFR Cluj: ‘Nici nu am fost demis, nici nu mi-am dat demisia’

Aceasta a mai precizat că, după o anumită perioadă de timp, un alt echipaj de la Poliţia Locală s-a întors pentru a monitoriza zona.

“Nu mică le-a fost mirarea atunci când au constatat că, în exact aceeaşi curte, un bărbat ardea anvelope auto uzate, printre caroseriile dezmembrate. Poliţiştii locali de la intervenţii l-au sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 25.000 lei pentru că nu a oprit activitatea de poluare a aerului la solicitarea echipajului rutier”, a subliniat sursa citată.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Primăria Satu Mare a organizat evenimentul ‘Rugăciune pentru Satu Mare’, pentru a încuraja solidaritatea în timpul pandemiei

Avatar

Publicat

in

De

Primăria Satu Mare a organizat miercuri evenimentul „Rugăciune pentru Satu Mare”, care a reunit membri ai tuturor cultelor din oraș, pentru a încuraja solidaritatea în timpul pandemiei.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Satu Mare, solidaritatea și unitatea oamenilor, indiferent de etnie și confesiune, au fost cele care în perioada pandemiei au mobilizat sute de sătmăreni să vină în sprijinul semenilor lor, potrivit mediafax.ro.

Citește și: Ilie Năstase a răbufnit după ce s-a scris că e în pragul falimentului:  Numai proștii spun asta

„Pentru a încuraja acest sentiment de unitate și solidaritate, Primăria și Consiliul Local Satu Mare au organizat miercuri, 20 ianuarie, în sala mare a Casei Meșteșugarilor, evenimentul ‘Rugăciune pentru Satu Mare’, la care participat reprezentanți ai tuturor cultelor din municipiu și consilieri locali”, se arată în comunicat.

„Să ne ajute Dumnezeu să aducem în fiecare an împreună oameni care fac parte din confesiuni diferite, partide diferite, dar sunt uniți de același crez comun, aceeași dorință de a face din comunitatea noastră o lume mai bună! Societatea multiculturală în care trăim aici în Satu Mare e cel mai de preț bun pe care îl avem”, a spus primarul Kereskényi Gábor.

Cu acest prilej, primăria a propus înființarea unui Grup de Rugăciune la nivelul orașului, cu scopul de „a se întâlni periodic pentru a organiza diverse evenimente comune și pentru a întări armonia între grupurile religioase”.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Israelul a inclus femeile gravide printre persoanele care au acces prioritar la vaccinarea împotriva COVID-19

Avatar

Publicat

in

De

Israelul a inclus femeile gravide printre persoanele care au acces prioritar la vaccinarea împotriva COVID-19, considerând că nu există niciun risc pentru fetuşi, a anunţat miercuri un înalt oficial din sănătatea publică, citat de Reuters, potrivit Agerpres.

Decizia urmează după ce în această săptămână mai multe femei gravide cu complicaţii ale infecţiei COVID-19 au fost internate pe fondul creşterii contagiunilor cu noul coronavirus. Cel puţin una a fost pusă pe ventilaţie artificială şi bebeluşul ei născut prin cezariană, potrivit media israeliene.

Israelul a lansat o acţiune de vaccinare pe 19 decembrie cu accentul pe cei vârstnici, pe persoanele cu afecţiuni medicale riscante şi unii lucrători din serviciile de urgenţă. Peste un sfert din cetăţenii săi au primit deja vaccinul Pfizer Inc., potrivit oficialilor din sănătate.

Citește și: Ilie Năstase a răbufnit după ce s-a scris că e în pragul falimentului:  Numai proștii spun asta

“Astăzi recomandăm ca femeile însărcinate, în special cele cu factori de risc ridicat de morbiditate, să primească vaccinul”, a declarat Nachman Ash, coordonatorul naţional pentru pandemie, la radioul naţional Kan. “Le-am pus pe lista de priorităţi”, a adăugat el.

El a spus că în ciuda absenţei cercetărilor în domeniul vaccinării femeilor însărcinate, “luând în considerare logica biologică, evaluăm că nu există niciun risc pentru sarcină, niciun risc pentru făt”.

O purtătoare de cuvânt de la Pfizer a spus că utilizarea vaccinului la femeile gravide este “decizia organizaţiei de reglementare a sănătăţii”.

Autoritatea europeană de reglementare a medicamentelor a declarat luna trecută că vaccinul Pfizer, dezvoltat împreună cu partenerul german BioNTech, ar trebui să fie luat în considerare pentru femeile însărcinate de la caz la caz.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend