Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Un club de fițe din Timișoara a fost amendat cu 12.000 de lei, după ce a organizat o petrecere fără să țină cont de măsurile de prevenție

Publicat

in

Polițiștii din Timiș au dat două amenzi în valoare de 12.000 de lei administratorilor unui club din Timișoara, unde mai mulți tineri au fost filmați dansând, deși, prin decizie CJSU s-a impus închiderea restaurantelor și cluburilor. Administratorul unuia dintre cele mai cunoscute cluburi din Timișoara a fost sancționat contravențional, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind diminuarea impactului de risc, cu două amenzi, în valoare totală de 12.000 de lei, informeză Mediafax.

De asemenea, o echipă a Poliției Timiș vizionează, duminică, imaginile din interiorul clubului pentru a identifica persoanelor care nu au respectat legislația și au petrecut în club, acestea urmând să fie sancționate.

Poliția Timiș a anunțat că se va lua măsura sesizării autorităților competente, în vederea suspendării autorizației de funcționare a clubului.

Citește și: Ministrul Justiției, ordin clar către structurile de forță: ‘Problema corupției este încă nerezolvată, dar trebuie combătut și traficul de persoane’

Mai mulți tineri au fost filmați, sâmbătă noaptea, la clubul din oraș, în timp ce dansau fără să țină cont de restricțiile din perioada pandemiei. Mai mult, clubul ar fi trebuit să fie închis, după decizia CJSU, având în vedere depășirea ratei de infectare în oraș, de peste 3 la mia de locuitori.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Efectul “oglindă” din apelurile video și intervențiile estetice al generațiilor Millennials și Z

Publicat

in

De

A vorbi despre medicina estetică de la distanță, fără a vedea, este un exercițiu dificil. Din acest motiv, Congresul SIME (Societatea Italiană de Medicină Estetică) s-a desfăşurat la Roma, cu toate măsurile de precauție impuse de Covid-19, scrie Il Sole 24 Ore. Dintre concluzii: tinerii Millennials, generația născută între începutul anilor 80 și mijlocul anilor 90, au fost mereu atenți la aspectul estetic, însă acum creşte şi generația Z, cu fete sub 30 de ani, care au o abordare complet diferită a esteticii. «Fenomenul a fost definit „chipul fetei bogate” de chirurgul plastic englez Dirk Kremer – continuă Bartoletti – și constă în dorința de a etala cu mândrie buzele umflate și pomeții pronunțați.

Trei zile, cât a durat congresul, medicii și experții din sector au discutat toate noutățile medicinii estetice, un sector care, în ciuda pandemiei, a cunoscut o creștere exponențială.

„Am amânat această întâlnire din mai până în iulie – explică profesorul Emanuele Bartoletti, președintele SIME – și trebuie să precizez că au fost multe adeziuni, chiar și din partea colegilor străini”.

Medicina estetică s-a dovedit a fi o supapă pentru toate persoanele care au stat închise în casă și care, în timpul apelurilor prin zoom, și-au observat şi mai mult defectele chipului. Statele Unite au denumit acest fenomen „zoom boom”: conform ASPS (Societatea Americană a Chirurgilor Plastici) în lunile lockdown-ului, a existat o creștere cu 64% a cererilor de tratamente de medicină estetică.

Italia nu s-a disociat nici ea de această tendință și înregistrează o creștere similară. Cele mai solicitate tratamente? Umpluturi în zona labială (+ 42%), zona zigomatică (+ 29%), umplerea şanţurilor nazolabiale (+28%) cu distincție de sex și grupa de vârstă.

  • Cum poate fi limitat fenomenul «rich girl face»

Tinerii Millennials, generația născută între începutul anilor 80 și mijlocul anilor 90, au fost mereu atenți la aspectul estetic, însă acum creşte şi generația Z, cu fete sub 30 de ani, care au o abordare complet diferită a esteticii. «Fenomenul a fost definit „chipul fetei bogate” de chirurgul plastic englez Dirk Kremer – continuă Bartoletti – și constă în dorința de a etala cu mândrie buzele umflate și pomeții pronunțați. Utilizarea botoxului și a acidului hialuronic devine un fel de status simbol : sunt bogată și îmi permit aceste tratamente.

Un fenomen sociologic care dezvăluie fragilitatea tinerilor care încearcă să-și creeze propria identitate imitând miturile social media. În aceste cazuri, medicul estetician trebuie să intervină, descurajându-l pe pacient și recomandându-i tratamentul cel mai potrivit în funcție de nevoile reale ”.

  • La descoperirea Liquid Lifting

Este o procedură neinvazivă care constă în umplerea anumitor zone ale feței cu un filler pe bază de acid hialuronic sau hidroxiapatită de calciu, pentru a restabili tensiunea ligamentelor zigomatice sau mandibulare care se relaxează odată cu îmbătrânirea. Intrând în detaliu, se creşte volumul osos, cu scopul de a umple și ridica o eventuală „pungă golită” – cum ar fi de exemplu pîn zona pomeților, sau în cea a maxilarului – sau se intervine asupra acelei părți care se află în fața urechii, unde există o structură importantă, fascia parotidă, care, dacă este umplută și umflată ușor, duce în spate toate țesuturile părții intermediare a feței, cea a obrazului.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

​China cere SUA să înceteze “demonizarea” sa, în cursul unei vizite a unui înalt oficial american

Publicat

in

De

Relaţiile dintre Statele Unite şi China se află “într-un impas” şi Washingtonul trebuie să înceteze “demonizarea” Beijingului, a afirmat luni un lider chinez, în cursul primei vizite în China a unui înalt oficial din administraţia Biden, notează AFP și Agerpres. Fundamental, pentru că americanii văd China ca pe un duşman imaginar”, a denunţat viceministrul chinez de externe Xie Feng cu prilejul unei întrevederi cu numărul doi al diplomaţiei americane, Wendy Sherman, în vizită la Tianjin (nord).

China îndeamnă Washingtonul “să îşi schimbe mentalitatea greşită şi politica periculoasă”, a subliniat Xie Feng, potrivit unui comunicat dat publicităţii de diplomaţia chineză.

Aceste remarci amintesc de războiul de cuvinte care a precedat în martie prima întâlnire faţă în faţă din epoca Biden între China şi Statele Unite la Anchorage (Alaska).

Întâlnirea a pus în scenă o confruntare nemiloasă între primele două puteri mondiale.

Numărul doi al Departamentului de Stat american, Wendy Sherman, a sosit în China duminică.

Este cea mai înalt responsabil al diplomaţiei americane care s-a deplasat în China după alegerea preşedintelui Joe Biden.

Până în prezent, doar emisarul său pentru climă, John Kerry, a vizitat China. Dar discuţiile s-au limitat la lupta împotriva încălzirii globale – unul dintre puţinele subiecte unde cele două ţări încearcă să găsească un teren de înţelegere

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend