Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Un bărbat de 59 ani din Bistrița-Năsăud a fost găsit mort într-o fântână

Avatar

Publicat

in

Un bărbat de 59 de ani, din localitatea Susenii Bârgăului, a fost găsit decedat, luni, într-o fântână, potrivit datelor comunicate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, arată Agerpres.

“Astăzi (luni n.r.), poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Prundu Bârgăului au fost sesizaţi cu privire la faptul că, într-o fântână de apă din localitatea Susenii Bârgăului, a fost găsită o persoană decedată. Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au identificat persoana în cauză, fiind vorba despre un bărbat de 59 de ani, din localitatea Susenii Bârgăului. Trupul neînsufleţit a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului”, a transmis IPJ.

Citește și: VIDEO – Alertă la Marea Neagră: doi scafandri se află în stop cardio-respirator; medicii îi resuscitează

Cazul este cercetat în cadrul unui dosar penal pentru ucidere din culpă.

Comenteaza cu profilul de FB

NATIONAL

Sorin Cîmpeanu: ‘Fără educație o vom duce rău toți. Au fost consecințe foarte grave. De asta insist să se meargă la școală cu prezență fizică’

Avatar

Publicat

in

De

Fără educație o vom duce rău cu toții, a spus, miercuri, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, potrivit căruia beneficiile educației sunt mai mari decât riscurile.

Întrebat dacă nu există un risc prea mare ca un copil să meargă la clasă cu un profesor nevaccinat, ministrul Sorin Cîmpeanu a declarat, la Digi 24, că este evident că riscul e mai mare atunci când profesorul nu este vaccinat.

Dacă merită acest risc, ministrul Cîmpeanu a spus că „e un calcul pe care îl facem fiecare dintre noi”.

Citește și: VIDEO Ioana Mihăilă se opune revenirii la şcoală a tuturor elevilor: ‘Trebuie să aşteptăm un control bun al pandemiei’

„Din punctul meu de vedere, atunci când evaluezi risc-beneficiu în favoarea sistemului de educație, nu riști nimic, nu riști să pierzi. Beneficiile educației sunt mult mai mari. Fără educație trebuie să înțelegem că vom avea medici nepregătiți, ingineri nepregătiți, o țară întreagă nepregătită și o vom duce rău cu toții fără educație”, a spus Cîmpeanu.

Ministrul Educației a precizat că beneficiile educației în școală sunt enorme, fără să își dorească să vorbească despre excluziunea socială sau despre faptul că această perioadă în care nu s-a putut merge la școală au fost generate angoase, anxietăți, deficit de atenție, dezechilibre psihice, dincolo de lacunele de cunoaștere, dezechilibre emoționale, dezechilibre emoționale.

„Au fost consecințe foarte grave. De asta insist să se meargă la școală cu prezență fizică”, a mai spus ministrul.

În același timp, ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, apreciază că revenirea la şcoală a tuturor elevilor va putea avea loc doar atunci când vor exista “un control bun al pandemiei” şi o incidenţă “extrem de scăzută” a cazurilor de COVID-19, lucruri care, în opinia sa, nu se vor întâmpla în următoarele două săptămâni.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

USR PLUS Iaşi va face alianţă cu PNL la Iaşi pentru retragerea sprijinului politic acordat lui Mihai Chirica

Avatar

Publicat

in

De

USR PLUS Iaşi susţine că va încheia o alianţă cu PNL la nivel local doar împotriva edilului Mihai Chirica, nu pentru susţinerea acestuia, filiala municipală USR PLUS cerând liberalilor să-i retragă lui Chirica sprijinul politic.

Filiala ieşeană a USR PLUS a solicitat, miercuri seară, liberalilor retragerea sprijinului politic acordat primarului Mihai Chirica, pentru a putea continua negocierile în vederea formării unei alianţe locale, scrie News.ro.

“O alianţă între USR PLUS şi PNL poate fi formată numai împotriva lui Mihai Chirica şi nu pentru susţinerea lui. Negocierile cu organizaţia municipală PNL Iaşi cu privire la o alianţă locală se pot desfăşura doar atunci când orice persoană cercetată penal, membru de partid, îşi pierde sprijinul politic. Este inadmisibil ca la masa negocierilor să participe Mihai Chirica, persoană cercetată în două dosare penale pentru infracţiuni de corupţie în exercitarea funcţiei publice. Rezultatul negocierilor va sta întotdeauna sub umbrela suspiciunii de intenţii ascunse şi jocuri de interese atât timp cât partenerii de negociere susţin o persoană cercetată penal”, se arată în comunicatul USR PLUS Iaşi.

Conducerea USR PLUS susţine că PNL Iaşi are obligaţia morală de a retrage sprijinul politic lui Mihai Chirica, dacă “îşi doreşte să servească interesele cetăţenilor din municipiu şi nu doar ale celor care fac parte din grupuri infracţionale organizate”.

Pe de altă parte, USR PLUS anunţă că va continua negocierile cu PNL pentru susţinerea în Consiliul Local a proiectului de buget local doar dacă sunt îndeplinite mai multe condiţii. Printre acestea se numără organizarea urgentă a unui concurs pentru ocuparea poziţiilor de city manager şi de arhitect şef, precum şi asigurarea transparenţei privind circuitul documentelor de interes public.

Totodată, USR PLUS cere angajarea unei firme de audit extern, cu competenţe, experienţă şi renume internaţional, pentru evaluarea anuală a personalului Primăriei şi din societăţile din subordine.

USR PLUS Iaşi solicită ca negocierile să se desfăşoare fără prezenţa lui Mihai Chirica, motivând că edilul este cercetat în două dosare penale pentru infracţiuni de corupţie.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend