Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Un autoturism a ars în totalitate după ce a fost izbit din spate şi a intrat într-un copac, la Vaslui

Publicat

in

Un autoturism a ars în totalitate, în noaptea de marţi spre miercuri, în urma unui accident produs pe raza comunei Iveşti, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, potrivit Agerpres.

Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Bârlad au intervenit la locul producerii evenimentului cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă.
“La sosirea echipajului de intervenţie, au fost găsite două autoturisme avariate în urma unui accident rutier, unul dintre autovehicule fiind cuprins în totalitate de flăcări.

Citește și: APĂRAREA lui Bodog în dosarul ANGAJĂRII FICTIVE a consilierei sale…

După aproximativ 10 minute, incendiul a fost lichidat. Autoturismul cuprins de flăcări a fost distrus în proporţie de 90%. În momentul producerii accidentului, cele două autoturisme se deplasau dinspre Bârlad spre Iveşti.

Unul dintre autoturisme a fost lovit în spate, după care s-a izbit violent de un copac aflat pe marginea drumului. Niciunul dintre conducătorii auto nu a necesitat îngrijiri medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Poliţiştii au demarat verificări pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs accidentul.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

NATIONAL

Nemții vor avea viață grea: Olaf Scholz, viitorul cancelar, vrea vaccinarea obligatorie

Publicat

in

De

Viitorul cancelar german, Olaf Scholz, a declarat, marţi, că este în favoarea vaccinării obligatorii împotriva COVID-19 pentru a opri focarul de infecţii în ţara sa, relatează AFP.

Olaf Scholz ”a afirmat că a înţeles că există dezbateri pe acest subiect în Bundestag la care participă toate partidele”, potrivit unor surse apropiate viitorului cancelar social-democrat, scrie agerpres.ro.

Succesorul Angelei Merkel ”şi-a semnalat simpatia pentru o astfel de reglementare” marţi, în cursul unei reuniuni între Merkel, succesorul acesteia şi liderii celor 16 landuri ale Germaniei, care ar putea duce la o înăsprire a restricţiilor anti-Covid, au precizat sursele citate.

Închiderea barurilor şi a cluburilor sunt luate în considerare, potrivit presei germane.

Germania a exclus până acum varianta radicală de impunere a vaccinării, aşa cum a procedat statul vecin Austria.

Obligaţia de vaccinare a fost decisă recent pentru personalul din căminele de bătrâni şi spitale, precum şi pentru soldaţii din Bundeswehr (armata) şi ar urma să intre în vigoare în curând.

Dar situaţia sanitară rămâne foarte tensionată marţi, cu o rată de incidenţă de 452,2 la 100.000 de locuitori.

Campania de vaccinare a dus până acum la vaccinarea completă a aproximativ 57 de milioane de persoane (68,5%).

Vaccinarea obligatorie, respinsă mult timp de majoritatea germanilor, este de acum cerută de aproape două treimi dintre ei (64%), potrivit unui sondaj recent realizat de RTL şi ntv.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

NATIONAL

Parlamentul german se va pronunţa asupra unei legi care impune vaccinarea împotriva COVID-19

Publicat

in

De

Parlamentul german se va pronunţa până la sfârşitul anului asupra unei legi care impune vaccinarea împotriva COVID-19 a întregii populaţii pentru a opri focarul de infecţii, a anunţat marţi viitorul cancelar Olaf Scholz, relatează AFP.

”Propunerea mea este ca (…) deputaţii să facă o propunere Parlamentului” privind vaccinarea obligatorie, a indicat într-un interviu pentru canalul Bild TV social-democratul care urmează să preia conducerea guvernului, precizând că acest text ar trebui să fie prezentat în acest an pentru a intra în vigoare în februarie sau martie.

Germania a exclus până acum varianta radicală de impunere a vaccinării, aşa cum a procedat vecinul austriac.

Dar dezbaterea pe această temă a luat amploare în ultimele săptămâni, în timp ce ţara este puternic lovită de un nou val de contaminări, potrivit Agerpres.ro.

Obligaţia de vaccinare a fost decisă recent pentru personalul din căminele de bătrâni şi spitale, precum şi pentru soldaţii din Bundeswehr (armata) şi ar urma să intre în vigoare în curând.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend