Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Un afacerist-vedetă la PRO TV este noul acționar de la Rapid, unde deține 50%

Publicat

in

Conducerea clubului de fotbal FC Rapid București a anunțat marți implicarea unui nou acționar în Giulești. Acesta este Dan Șucu, cel care a făcut senzație la PRO TV, în emisiunea ”Imperiul Leilor”, și va deține 50% din acțiunile clubului, celelalte 50% fiind deținute de Victor Angelescu.

Într-un comunicat al clubului se precizează:

„Ne dorim ca Rapid să redevină o echipă puternică, care an de an să lupte cu șanse reale la câștigarea titlului din Liga 1. Și, de ce nu, sperăm pe viitor să ne aducă satisfacțiile dorite și în competițiile europene.”

„Da, ne-am dori mult ca toți fanii Rapidului să fie din nou mândri de performanțele echipei. Și tot pentru fanii noștri, ne vom strădui ca aceste performanțe să fie obținute prin seriozitate și corectitudine.

Ne dorim ca Rapid să fie un exemplu în Liga 1, de club ce își respectă promisiunile cu adevărat. Jucătorii și angajații Clubului să fie plătiți bine și fără întârzieri, iar contractele semnate cu partenerii să fie onorate întocmai și fără excepții.

De asemenea, ne dorim ca Rapid să se susțină independent și să nu stea niciodată cu mâna întinsă după bani publici. Mai mult, noi ne plătim taxele către stat și comunitate, și nu ne interesează să fim protejații niciunui politician.

Ne dorim atât de multe pentru Rapid, și nu va fi ușor, dar cu toții știm că atunci când îți dorești ceva cu adevărat vei găsi soluția potrivită pentru a reuși.”, se precizează în comunicatul semnat de acționarii FC Rapid București, Victor Angelescu și Dan Șucu.

Miercuri, de la ora 13:00, va avea loc la noul stadion din Giulești un eveniment de prezentare a noului acționar, sub forma unei conferințe de presă.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Argentina: Estudiantes L.P. vs Newell’s Old Boys – Clubul lui Messi, aproape de primul loc

Publicat

in

De

Liga Profesional, prima divizie de fotbal din Argentina, programează sâmbătă noapte un meci important contând pentru etapa a 5-a. În România, meciul Estudiantes La Plata vs Newell’s Old Boys începe duminică, 26 iunie, de la ora 00:00.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

Situația este echilibrată în fruntea clasamentului din Argentina. Și nici nu putea fi altfel, ținând cont că abia a început campionat. Newell’s se află pe doi. Are un atac de nivel mediu, cu 4 goluri înscrise, dar cea mai bună apărare, cu un singur gol încasat.

Sunt absențe în ambele tabere. Estudiantes nu-l poate folosi pe Munoz, iar Newell’s nu se poate baza pe Castro, Lema și pe Perez.

Newell’s a dat jucători mari, precum Gabriel Batistuta, Ever Banega, Walter Samuel, Americo Gallego, Jorge Valdano, Gabriel Heinze, Roberto Sensini, Mauricio Pochettino și Maxi Rodriguez.

De asemenea, Lionel Messi a jucat la tineretul clubului, dar a plecat la o vârstă fragedă la Barcelona, pentru a căuta tratament pentru deficiența sa de hormoni de creștere, în timp ce Diego Maradona a jucat pentru scurt timp la prima echipă a clubului, în 1993, înainte de Mondialul american.

În ultimul meci direct, disputat în 2021, Newell’s a învins-o pe rivală cu 4-2, pe stadionul „Marcelo Bielsa” din Rosario.

Stadionul de fotbal al clubului se numește după fostul jucător și antrenor al echipei, Marcelo Bielsa (de două ori campion și vicecampion în Copa Libertadores).

Newell’s joacă derby-ul orașului Rosario împotriva lui Rosario Central, club cu care au o rivalitate istorică uriașă.

Cel mai recent joc direct cu Estudiantes gazdă s-a derulat în 2018. A fost 1-0 pentru gazde.

Superbet propune cota 1.72 pentru pariul Șansă Dublă X2 (remiză sau victorie Newell’s Old Boys).

Estudiantes vs Newell’s Old Boys X2
Cotă 1.72

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Alianţa pentru Aviaţia cu Emisii Zero – Viitorul aparține aeronavelor electri sau cu hidrogen

Publicat

in

De

Comisia Europeană lansează oficial Alianţa pentru Aviaţia cu Emisii Zero, invitând membrii comunităţii aviatice să îşi unească forţele în vederea pregătirii pentru apariţia aeronavelor cu emisii zero, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Alianţa pentru Aviaţia cu Emisii Zero urmăreşte să pregătească ecosistemul aviatic pentru punerea în funcţiune a aeronavelor cu hidrogen şi a celor electrice, pentru a se asigura că transportul aerian contribuie la obiectivul de neutralitate climatică al Europei pentru 2050. Aceasta va reuni reprezentanţi ai producătorilor de aeronave, ai companiilor aeriene, ai aeroporturilor, companiilor energetice şi furnizorilor de combustibil, ai agenţiilor de standardizare şi certificare, ai grupurilor de interese şi ai autorităţilor de reglementare în materie de pasageri şi mediu.

Aceştia vor colabora pentru a identifica toate barierele din calea intrării în serviciul comercial a acestor aeronave, pentru a stabili recomandări şi o foaie de parcurs, pentru a promova proiectele de investiţii şi pentru a crea sinergii şi dinamică în rândul membrilor. În special, membrii vor analiza aspecte precum cerinţele în materie de combustibil şi infrastructură aeroportuară ale aeronavelor cu hidrogen şi electrice, standardizarea şi certificarea, precum şi implicaţiile pentru operatori (companiile aeriene) şi managementul traficului aerian.

În următoarele două decenii, se preconizează introducerea pe piaţă a mai mult de 44.000 de aeronave noi. Volumul de piaţă potenţial pentru aeronavele cu emisii zero a fost estimat la 26.000 până în 2050, cu o valoare totală de 5 mii de miliarde de euro.

Alianţa îşi va îndeplini în final angajamentul de a alinia sectorul la ambiţiile, obiectivele şi politicile conexe ale UE în materie de climă. Dimensiunea internaţională a sectorului este, de asemenea, un element major, deoarece combaterea schimbărilor climatice reprezintă un efort global.

„Odată cu apariţia aeronavelor cu emisii zero, Europa va scrie următorul capitol al aviaţiei. Neutralitatea climatică este paşaportul pentru creştere, iar Alianţa pentru aviaţia cu emisii zero va ajuta industria aeronautică europeană să pună bazele unei aviaţii competitive şi curate”, a declarat Margrethe Vestager, vicepreşedintele executiv pentru era digitală.

Entităţile private şi publice din comunitatea aeronautică care s-au angajat să sprijine punerea în funcţiune a aeronavelor cu emisii zero sunt invitate să se alăture Alianţei pentru aviaţia cu emisii zero prin intermediul formularului online.

O primă reuniune a adunării generale va avea loc în toamna acestui an.

Industria aeronautică europeană şi alţi actori europeni din sectorul aviaţiei şi-au asumat angajamentul de a asigura că transportul aerian din Europa îndeplineşte obiectivele climatice ale Europei pentru 2050. Comisia sprijină acest obiectiv prin acţiuni concrete, cum ar fi programul pentru o aviaţie curată din cadrul programului Orizont Europa, mecanismele de stabilire a preţului carbonului (de exemplu, EU ETS) şi Fondul pentru inovare. Aceste iniţiative sprijină dezvoltarea de aeronave cu emisii zero, bazate pe tehnologii de propulsie noi (de exemplu, electrice sau pe bază de hidrogen). Astfel de aeronave durabile din punctul de vedere al mediului au un potenţial de piaţă imens şi pot contribui semnificativ la competitivitatea viitoare a industriei de profil în toate segmentele de piaţă.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend