Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Un adolescent spaniol, primul caz clinic de dependenţă de Fortnite din lume

Publicat

in

Un minor spaniol a devenit primul caz cunoscut în lume de spitalizare timp de două luni pentru dependenţă gravă de jocul video Fortnite, după ce adolescentul a început să manifeste un comportament care l-a condus la autoizolare la domiciliu sau la respingerea interacţiunilor sociale, relatează agenția spaniolă EFE, citată de Agerpres.

Acest lucru s-a aflat după ce echipa de la spitalul din Castellon (estul Spaniei), unde a fost internat adolescentul, a publicat cazul său, unic la nivel mondial.

Minorul a fost spitalizat după ce a început să prezinte simptome de dependenţă comportamentală gravă de jocul video Fortnite, ce includea izolarea la domiciliu, respingerea interacţiunilor umane, refuzul de a apela la serviciile sanitare, lipsă de flexibilitate personală persistentă, interes slab faţă de cei din jur, sau lipsa altor activităţi.

Adolescentul prezenta, de asemenea, alterări în desfăşurarea activităţilor vieţii cotidiene şi ale ritmului somnului, potrivit echipei care l-a îngrijit. Trebuie semnalat că adolescentul fusese un elev model înainte de practicarea acestui joc. Familia sa a început să observe acumularea de absenţe de la şcoală şi neglijarea orelor de somn.

Potrivit specialiştilor, generalizarea uzului noilor tehnologii în viaţa cotidiană şi neglijarea obligaţiilor şcolare au scos în evidenţă pericolul pe care îl presupun folosirea neadecvată a jocurilor video şi necesitatea unui tratament specializat pentru persoanele care prezintă astfel de tulburări de comportament.

Experţii sunt de părere că dependenţa de jocurile video acţionează ca o sublimare a unei nelinişti, provocate de pierderea unei persoane dragi, sau de anxietatea derivată dintr-o creştere a exigenţelor în contextul educaţional.

Tratamentul acordat minorului a inclus o colaborare atât cu el cât şi cu familia, iar rezultatele au demonstrat o scădere semnificativă a utilizării micilor ecrane (într-o primă fază după spitalizare doar sub supraveghere şi în prezenţa unui coleg pentru a impulsiona socializarea), precum şi o ameliorare a funcţionării personale şi sociale a pacientului.

Specialiştii implicaţi în acest studiu au avertizat asupra „necesităţii acordării unei mai mari atenţii faţă de comportamentele minorilor, în rândul cărora s-a extins practicarea jocurilor video, ţinând cont de vârsta tot mai fragedă a celor care le practică şi de lipsa de maturitate în perioada adolescenţei”.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements

NATIONAL

CSM Focşani s-a calificat în turul 3 al European Cup, la handbal masculin

Publicat

in

De

Echipa de handbal masculin CSM Focşani s-a calificat duminică, pe teren propriu, în turul 3 al European Cup, după ce a învins formaţia Handball Kaerjeng (Luxemburg), scor 33-26 (18-10), şi în manşa retur din turul secund al competiţiei. Şi Minaur Baia Mare e calificată în turul 3, potrivit news.ro

În tur, CSM Focşani s-a impus cu scorul de 35-27 (18-14), iar cu 68-53 la general se califică în turul 3.

Citește și: Se ZGUDUIE ministerul de INTERNE – Pretinse fapte penale de ABUZ în SERVICIU și DELAPIDARE..

Ambele manşe s-au jucat pe terenul CSM, conform înţelegerii dintre cele două cluburi.

Şi la Baia Mare s-au jucat ambele manşe dintre Minaur şi Hapoel Ashdod, iar gazdele ai câştigat cu 35-32 şi 33-29, obţinând astfel calificarea în turul 3.

Tragerea la sorţi pentru meciurile din turul 3 va avea loc luni, la Viena.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult

NATIONAL

Zeci de mii de bucureșteni au participat la ‘Maratonul vaccinării’: Palatul Copiilor și Romexpo, cele mai populare centre

Publicat

in

De

Zeci de mii de persoane au fost vaccinate începând de vineri, până duminică la ora 19.00, în cadrul maratonului de vaccinare din București. În același interval, în capitală, au fost imunizate peste 63.000 de persoane.

Aproape jumătate dintre persoanele vaccinate începând de vineri, în București au participat la maratonul vaccinării.

Vaccinarea în capitală, de la debutul maratonului până la 24 octombrie, ora 19.00: total vaccinari Bucuresti- 63.151, total vaccinări maraton- 30.539, au anunțat autoritățile.

Pe centre de vaccinare situația este următoarea: Romexpo- 6.623, Circul Metropolitan-4.104, Clubul Seniorilor-3463, Liberty center/Sf. Andrei-3.771, Palatul Copiilor-7.391 și Biblioteca Națională-5.187.

Programul centrelor de vaccinare este non stop. La activitățile de vaccinare pot participa toate categoriile eligibile (12+) pentru administrarea dozei 1, dozei 2, dozei 3 (suplimentare) și a dozei de booster, conform instrucțiunilor CNCAV. Centrele vor fi deschise până luni dimineața.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend