Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

ULTIMA ORĂ! SURSE: Românii SE POT duce la biserici, ca să ia Paști: ÎN CE CONDIȚII

Avatar

Publicat

in

Sfintele sărbători pascale din acest an vor fi total diferite față de tot ceea ce a trăit un ortodox român! Pentru prima dată în istorie, românii ortodocși nu pot merge la slujbele sărvârșite în biserici. Însă, Guvernul, prin decizia ministrului de Interne, Marcel Vela, în colaborare strictă cu Patriarhia Română, a decis că toți românii care vor să meargă să ia Paști de la biserici o pot face în cursul zilelor de vineri, 17 aprilie, și sâmbătă, 18 aprilie, între orele 06:00-22:00. Cele două instituții poartă, chiar și la această oră, negocieri pentru a pune la punct în cele mai mici detalii tot ce urmează să se întâmple, pentru a preîntâmpina evenimente nedorite.

Concret, Paştile vor fi sfinţite în Joia Mare, 16 aprilie 2020, după Sfânta Liturghie. Ea va fi ambalată igienic în pachete închise, iar vineri şi sâmbătă, ele vor fi distribuite gratuit credincioşilor, în locuri special amenajate situate în afara lăcaşurilor de cult. Voluntarii care vor face deservirea vor purta mască şi mănuşi de protecţie. Totodată, se va păstra distanța socială între credincioșii care vor sta la rând.

Publicitate

Acolo unde nu există pangar în afara bisericii sau o încăpere, Paștile vor fi distribuite de voluntari, la locuința fiecărui credincios care solicită. Conform informațiilor STIRIPESURSE.RO, autoritățile locale, mai ales în mediul rural, se vor implica pentru a ajuta la distribuirea Paștilor. În anumite zone, această distribuire va fi dublată de oferirea Sfintei Lumini, precum și a unor cadouri pascale. Și în acest caz, voluntarii vor purta mască și mănuși de protecție.

Fiecare parohie va afișa un program în care credincioșii se pot deplasa să ia Paști. Acesta va ține cont de toate Ordonanțele Militare emise până acum și care fac referire inclusiv la persoanele de peste 65 de ani. Acestea vor putea primi Paștile de la voluntarii fiecărei biserici.

Pentru cei care vor merge să ia Paști de la biserici trebuie să completeze, obligatoriu, declarația pe proprie răspundere și să bifeze punctul 2, cel care precizează că deplasarea se face pentru ”asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice”. Pe acest document, fiecare credincios va preciza și traseul pe care îl va urma, inclusiv numele bisericii de unde va lua Paștile.

O altă informație aflată de STIRIPESURSE.RO face referire la distribuirea Sfintei Lumini. Aceasta nu va fi luată de credincioși de la biserici, ci urmează a fi distribuită sâmbătă, de către voluntari, după ce va fi adusă, așa cum e tradiția din 2009, de la Ierusalim. Voluntarii din parohii, purtând mască, mănuşi şi ecuson, vor primi Sfânta Lumină şi o vor distribui doar la casele credincioșilor care o solicită şi care o aşteaptă numai în fața locuinței, având în mână o candelă sau o lumânare, așa cum, deja, a precizat Patriarhia Română. O altă noutate este că acesta va fi însoțită de polițiști, care vor ajuta la distribuirea ei, precum și la asigurarea ordinii și liniștii publice. În zonele rurale, Sfânta Lumină va putea fi distribuită si înainte de aducerea ei de la Ierusalim.

Totodată, Patriarhia Română a decis că duminică, 19 aprilie, în prima zi de Paşti, începând cu ora 06.00, voluntarii din parohii vor putea oferi credincioşilor vârstnici şi bolnavi „Paştile”, precum şi pachete cu daruri alimentare de Paşti (ouă, cozonac, dulciuri etc.).

De altfel, Patriarhia Română urmează, să facă mai multe precizări pe acest subiect în cel mai scurt timp.

Comenteaza cu profilul de FB
Publicitate

ACTUAL

Raed Arafat: ‘Deschiderea şcolii nu a adus un impact major’

Avatar

Publicat

in

De

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat afirmă că deschiderea anului şcolar nu a adus „un impact major” în privinţa creşterii numărului de infectări cu noul coronavirus, însă atrage atenţia asupra faptului că „de apărut sigur or să fie” focare de infectare în unităţile didactice.

Întrebat vineri seară, într-o emisiune la Digi 24, dacă fenomenul de creştere a numărului cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 este un efect al deschiderii anului şcolar, secrerarul de stat din MAI a răspuns că deschiderea şcolii nu a adus „un impact major” cu privire la această creştere, ci este vorba despre un cumul de factori.

„Probabil, nu putem să spunem că este de acolo efectul, dar este clar că anul şcolar va duce la o creştere şi acuma începem să o vedem. Este, poate, mixt şi din alte motive, pentru că s-au întâmplat în acelaşi timp aproape, s-au întors oamenii la muncă, sunt mai multe lucruri care au dus la această creştere. Dar trebuie să urmărim mai departe, să vedem: apar focare, nu apar focare în şcoli, cât de des apar, pentru că de apărut sigur or să fie. Cât de des, cât de frecvent, cât de serioase sunt focarele care apar…”, a declarat Raed Arafat.

Publicitate

El a spus că nu ştie să fi fost semnalate „probleme grave sau critice” în ceea ce priveşte răspândirea bolii în urma deschiderii anului şcolar.

„Noi acum aşteptăm, cum vă spun, asta nu se calculează, acum, aşteptăm să vedem şi prima săptămână din octombrie, dar e clar că mergem spre o situaţie din ce în ce mai complexă. (…)  Noi mergem spre o situaţie care e posibil să nu vedem în timpul ei o scădere”, a afirmat Arafat.

El a atras atenţia părinţilor care duc şi iau copiii de la şcoală să nu intre în aglomeraţii, să respecte regulile de distanţare pentru că, în caz contrar, devine inutil efortul de a respecta regulile în interiorul unităţilor de învăţământ.Dacă nu e un proces complet, partea în care nu se respectă regulile devine periculoasă, a explicat Arafat la Digi24, notează news.ro

Comenteaza cu profilul de FB
Publicitate
Citeste mai mult

ACTUAL

Medicul Virgil Musta: ‘Când ajugeţi la secţia de votare, evitaţi aglomeraţia, aveţi răbdare să staţi la coadă, respectând distanţa şi purtând masca’

Avatar

Publicat

in

De

Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara a îndemnat românii să meargă duminică la vot şi a făcut o serie de recomandări privind conduita la alegeri.

”Duminică este un alt moment important pentru noi toţi, un moment de responsabilitate (eu aşa l-am considerat întotdeauna) prin care contribuim la direcţia pe care ne dorim să meargă lucrurile în localităţile noastre în următorii 4 ani.  De aceea, recomandarea mea este să mergeţi la vot, pentru că ţine de fiecare dintre noi să ne implicăm activ, nu doar să comentăm de pe margine, iar tot ce ţine de comunitatea noastră, ne priveşte direct pe fiecare.

Nu pot însă să nu leg responsabilitatea votului de responsabilitatea respectării măsurilor de prevenţie despre care am tot vorbit, în special purtarea măştii, spălatul pe mâini şi păstrarea distanţei minime. Autorităţile vor stabili măsurile concrete la faţa locului, iar dacă şi noi respectăm cele de mai jos, prezenţa la vot nu va reprezenta un risc de contaminare”, a scris medicul Virgil Musta pe Facebook.

Publicitate

Virgil Musta a făcut şi o serie de recomandări pentru ziua votului şi a îndemnat românii să respecte regulile de distanţare fizică şi dezinfectare.

”Iată câteva recomandări care v-ar putea fi de ajutor în ziua votului:

– pe drumul spre secţie sau la întoarcere, dacă ne întâlnim cu cunoştinţe şi vrem să stăm de vorbă, să o facem de preferat în spaţii deschise şi să păstrăm distanţa de 2 metri, iar dacă suntem în spaţii închise, să purtăm corect şi masca (să acopere şi gura şi nasul)

– nu e cazul să vă daţi mâna când vă salutaţi, scăpăm noi de covid şi o să revenim şi la acest obicei, pentru că avem nevoie de conexiune între noi, dar până atunci putem găsi alte metode de a crea această legătură umană, fără neapărat să ne strângem mâinile (românii sunt creativi J)

– când ajugeţi la secţia de votare, evitaţi aglomeraţia, aveţi răbdare să staţi la coadă, respectând distanţa şi purtând masca

– respectaţi indicaţiile autorităţilor de la faţa locului referitoare la dezinfectarea mâinilor şi atingerea obiectelor

– când vă lăsaţi în jos masca să vă identifice, faceţi acest lucru cu ajutorul elasticelor de pe margine, fără să vă atingeţi faţa cu mâna

– dacă folosiţi mănuşi, aruncaţi-le la coşul de gunoi după ce ieşiţi din sală

– puteţi veni cu pixul de acasă

– la ieşirea din secţie dezinfectaţi din nou mâinile. Riscul de contaminare prin intermediul suprafeţelor este mult mai mic şi poate scădea spre zero la vot (datorită unei cantităţi mici de virus şi a acţiunilor de dezinfectare a suprafeţelor de acolo) faţă de riscul de contaminare pe cale aeriană, motiv pentru care masca şi distanţa sunt foarte importante”, a mai scris Musta.

Doctorul a afirmast că nu este cazul să fie generată panica şi că echilibrul este cheia.

”Nu este cazul să generăm panică, echilibrul este “cheia”. Toate cele de mai sus nu sunt lucruri atât de greu de înţeles şi de respectat, comparativ cu beneficiile reale pe care le aduc. Am trecut împreună prin tot felul de încercări în aceste luni (vor veni şi altele) şi am încercat să învăţăm împreună cum să le tratăm şi cum să le depăşim. Vă mulţumesc tuturor pentru înţelegere, pentru efortul făcut şi pentru solidaritate! Numai împreună vom reuşi!”, a mai scris Musta, informează news.ro

Citeşte şi:

Acuze fără precedent la adresa USR-PLUS, din partea comisarului care candidează la Primărie: Soția și mama, amenințate – tatăl, hărțuit!

EXCLUSIV Nicușor Dan, pe felie cu ‘Garda Veche’ a lui Ion Iliescu! A comandat 500.000 de broșuri de la firma unui fost deputat PDSR

Scandal de proporții! Marius Bodea, candidatul USR PLUS la șefia CJ Iași, acuzat că a hărțuit o angajată până a determinat-o să demisioneze

Comenteaza cu profilul de FB
Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend