Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Ultim moment! O importantă companie din România intră într-un proces de restructurare a datoriilor sale istorice față de bugetul statului

Avatar

Publicat

in

ROMAERO SA – Compania Aerospațială din Romania, va urma un proces de restructurare a datoriilor sale istorice înregistrate față de bugetul statului.

„Planul de restructurare a ROMAERO prevede restructurarea şi reducerea cu circa 256 de milioane de lei a datoriilor către bugetul consolidat al statului şi transferarea unor active esenţiale către instituţiile din sectorul de apărare. În plus, se vor crea condiţiile pentru rambursarea creditelor bancare istorice, în valoare de aproximativ 108 milioane de lei, prin valorificarea unor active excedentare, de care business-ul nu mai are nevoie. Odată cu implementarea acestor măsuri şi cu restructurarea datoriilor, compania va putea atrage noi fonduri pe care le va direcţiona către investiţii în tehnologie”, se menţionează în comunicatul CIT Restructuring transmis miercuri AGERPRES.

Pentru a beneficia de prevederile OG 6/2019, Romaero are un necesar de finanţare de 60 de milioane de lei, respectiv o sumă de 45 milioane de lei, reprezentând rambursare iniţială către ANAF, şi aproximativ 14 milioane de lei, constând în necesar de capital de lucru pentru relansarea activităţii. Misiunea obţinerii acestei finanţări, în condiţiile în care societatea nu a beneficiat de noi resurse financiare din partea sectorului bancar din 2009, a fost asumată şi realizată cu succes de CIT Restructuring.

STIRI FIERBINȚI

Potrivit sursei citate, finanţarea necesară implementării proiectului de restructurare urmează a fi pusă la dispoziţie de CEC Bank care a aprobat finanţarea rambursării datoriilor către ANAF în suma de 45 milioane de lei şi se află în proces de aprobare a finanţării unui credit special de 14 milioane de lei.

„Prin planul de restructurare ne vom concentra eforturile pentru aducerea în zona de profitabilitate a ROMAERO. În aceste vremuri de incertitudine economică, este rolul nostru să ne transpunem experienţa validată de piaţă ca manageri de criză, în ghidajul şi susţinerea de care au nevoie companiile româneşti. ROMAERO este un centru de excelenţă şi una dintre cele mai importante companii de stat din industria aerospaţială şi de apărare românească. Avem încredere că vom reuşi să punem din nou în lumină valoarea acestei companii de tradiţie şi mizăm pe capacitatea ROMAERO să depăşească aceste momente”, a declarat Andra Buţiu, Senior Partner CIT Restructuring, parte din Impetum Group.

Planul de restructurare a datoriilor Romaero, elaborat de către CIT Restructuring, a fost aprobat de AGA Romaero din 3 august 2020. Prin această decizie, Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri – acţionarul majoritar al ROMAERO, cu sprijinul acţionarilor semnificativi SIF Muntenia şi FP, contribuie decisiv la procesul de salvare al celei mai importante companii aerospaţiale româneşti.

OG 6/2019 este un act normativ care vizează restructurarea obligaţiilor datorate de către contribuabili către bugetul de stat, pentru a sprijini revitalizarea acestora şi a le ajuta să evite ajungerea în stare de insolvenţă. Principalele facilităţi fiscale prevăzute prin OG6 se referă la restructurarea obligaţiilor bugetare, cu anularea accesoriilor şi reducerea obligaţiilor principale. ANAF are competenţa de a evalua şi aproba planul de restructurare şi testul creditorului privat elaborat de expertul independent.

„Procedura propusă de OG6 reprezintă unul dintre cele mai puternice instrumente puse la dispoziţia mediului economic pentru restructurarea companiilor, iar abordarea ANAF a fost, în toată această perioadă, una deschisă, proactivă, pro-business”, a mai declarat Andra Buţiu.

Restructurarea Romaero este cel mai amplu şi mai complex proces de restructurare de business derulat în baza OG 6/2019 până la acest moment în România.

Romaero este o companie aerospaţială care integrează în aceeaşi locaţie două activităţi majore: fabricarea de aerostructuri şi întreţinere şi reparaţii pentru aeronave de transport civile şi militare. Este cea mai mare companie din Industria Aeronautică Romană, cu peste 90 de ani de tradiţie în acest domeniu şi este situată lângă Aeroportul Băneasa.

CIT Restructuring a fost fondată de experţii din CITR, o companie Impetum Group, primul grup românesc dedicat misiunii de a maximiza valoarea de business în oricare etapă din viaţa unei companii.

Citește și:

SURSE Lovitură de teatru! Nu Ciprian al lui Napi l-a ucis pe Emi Pian! Un alt membru al clanului Rinu, suspectat!

A început destrămarea PNL?! Revoltă în partid după alianța cu USR-PLUS

SURSE Cine l-ar fi ucis pe Emi Pian – Este membru al unui clan care acționează în Colentina

Comenteaza cu profilul de FB
STIRI FIERBINȚI
Citeste mai mult
Publicitate

ACTUAL

Ludovic Orban: ‘Toți cei care au participat la astfel de petreceri să se considere infectați și să aibă grijă să respecte măsurile’

Avatar

Publicat

in

De

Premierul Ludovic Orban a anunțat că ”acolo unde situația o impune trebuie introduse restricții pentru a controla răspândirea virusului. De asemenea, am solicitat luarea unor decizii de carantinare, local, în localitățile unde situația o impune”.

„Am discutat împreună cu colegii, ştiţi că nu am mai actualizat situaţia ţărilor pentru că la nivel european a fost o dezbatere şi am aşteptat să se ia o decizie unitară la nivel european. Nu s-a luat o decizie, din acest motiv vom decide luni în cadrul CNSU să reintroducem restricţii pentru ţările care au nivel de infectare superior, pe ultimele 14 zile, nivelului din România. Aceste restricţii vor fi mai nuanţate pentru cei care vin în România şi stau în România o perioadă de maximum 3 zile nu se va impune situaţia carantinării, dacă vin cu un test COVID negativ efectuat cu 48 de ore înainte de intrarea în ţară.

Dacă stau mai multe zile, vor avea la dispoziţie două variante – carantină pe 14 zile. În cazul în care doresc să nu stea 14 zile în carantină, în a 5-a zi pot face testul, iar în cazul în care este testul va fi negativ, la momentul primirii testului negativ vor putea ieşi din carantină”, a afirmat Ludovic Orban, miercuri seara într-o conferinţă de presă după videoconferinţa cu prefecţii şi cu reprezentanţii instituţiilor cu responsabilităţi în gestionarea epidemiei la sediul MAI.

STIRI FIERBINȚI

Prim-ministrul a adăugat că vor putea fi luate decizii la nivel local, în anumite zone şi localităţi precum carantina, dacă situaţia o impune. Orban a mai spus că solicitat prefecţilor intensificarea controalelor pentru a se asigura că toată lumea respectă regulile de protecţie sanitară.

„Nunţi botezuri şi alte tipuri de evenimente în care nu s-au respectat măsurile de protecţie. Al doilea factor de risc l-a constituit transportul public urban şi interjudeţean. Am solicitat intensificarea controalelor privitoare la respectarea regulilor. De asemenea, luarea deciziilor foarte clare. Acolo unde situaţia o impune trebuie introduse restricţii pentru a controla răspândirea virusului. De asemenea, am solicitat luarea unor decizii de carantinare, local, în localităţile unde situaţia o impune”, a explicat Orban.

El a mai precizat că până acum primarii s-au temut să ia decizii, pentru că era perioada înaintea alegerilor locale, însă acum trebuie să nu mai aibă această frică.

„Până la alegerile locale mulţi primari s-au temut să ia decizii. Avem primari acum pe perioadă de 4 ani”, a completat Orban.

El a adus în discuţie şi petrecerile care au avut loc duminică seara, după închiderea secţiilor de votate şi a transmis colegilor care au participat „să se considere ca şi infectaţi”.

„Privitor la petrecerile organizate după câştigarea alegerilor. Le recomand colegilor care au participat să se considere ca şi infectaţi. Ca atare, toţi cei care au participat la astfel de petreceri să se considere infectaţi şi să aibă grijă să respecte măsurile, astfel încât să nu îi infecteze şi pe alţii”, a conchis Orban.

Premierul Ludovic Orban a avut miercuri o videoconferinţă cu prefecţii şi cu reprezentanţii instituţiilor cu responsabilităţi în gestionarea epidemiei la sediul MAI. La eveniment au participat şi ministrul de Interne Marcel Vela, ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru şi şeful DSU Raed Arafat, conform news.ro.

Citește și:

EXCLUSIV S-a lăsat cu bătaie după votare! Acuze dure: ‘Oamenii primarului PNL l-au desfigurat’

E oficial! Schimbare radicală la Legea pensiilor, publicată în Monitorul Oficial! Ce beneficii apar

Bursa zvonurilor: Cât a costat un vot la aceste alegeri (SURSE)

Comenteaza cu profilul de FB
STIRI FIERBINȚI
Citeste mai mult

ACTUAL

Legile Justiției intră în dezbatere publică. Cătălin Predoiu: ‘Principalele propuneri sunt desființarea SIIJ’

Avatar

Publicat

in

De

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a anunțat că ministerul pe care îl conduce va pune în dezbatere publică legile Justiției și invită toți participanții din sistem la o ”dezbatere temeinică”, aceasta urmând a se finaliza în 31 martie 2021. 

Predoiu a explicat că în ceea ce priveşte Legea de organizare judiciară, principalele propuneri sunt desfiinţarea SIIJ care afectează modul de soluţionare a cauzelor judiciare la celelate anchete,reglementarea detaliată a motivelor de revocare în cadrul DNA şi DIICOT.

De asemenea, el a mai anunţat modificări în ceea c epriveşte modul de funcţionare a structurii parchetelor, abandonarea soluţiei legislative din 2018 în ceea ce priveşte compunerea completelor de judecată în apel din 3 judecători şi revenirea la numărul de 2 judecători. El a mai enumerat procedura detaliată de numire în funcţie în cadrul DNA şi DIICOT.

STIRI FIERBINȚI

Predoiu a mai anunţat eliminarea restricţiilor care privesc libertatea de exprimare a magistraţilor, introduse în 2018 şi  criticate de toată lumea.

Ministrul s-a mai referit la revenirea la normele privind accesul la ICCJ  prin concurs.

”O inovaţie este introducerea cerinţei dublei specializări pentru ceicare accesează o funcţie de conducere”, a precizat Cătălin Predoiu.

Comenteaza cu profilul de FB
STIRI FIERBINȚI
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend