Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

UDMR propune un armistițiu politic pentru cel puțin șase luni. Csoma Botond: Să renunțăm la aceste jocuri politice meschine și să avem foarte rapid un Guvern cu puteri depline

Publicat

in

Liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond, a declarat, marţi, că România trebuie să aibă ”foarte rapid” un Guvern cu puteri depline, iar acest lucru s-ar putea întâmpla dacă actorii politici ar fi de acord cu un armistiţiu politic de cel puţin şase luni pentru a scoate ţara din criză.

„Să avem foarte rapid un Guvern cu puteri depline. Asta se poate întâmpla dacă actorii politici vor renunţa puţin la orgoliile personale şi încheiem un armistiţiu politic, să zicem, nu ştiu, pe şase luni şi reuşim să ajungem la un compromis. Să se formeze o majoritate parlamentară cât mai repede, pentru că timpul ne presează (…), iar mandatul domnului Ciucă, mandatul premierului desemnat, până ce trebuie să prezinte lista Guvernului şi programul de guvernare Parlamentului cred că expiră sâmbătă, 10 zile are de la desemnare. Deci, eu cred că trebuie să ne grăbim şi, cumva, să ajungem la un acord care să facă posibilă o majoritate parlamentară”, a declarat Csoma Botond, la RFI.

Întrebat fiind de ce consideră că armistiţiul politic trebuie să fie doar pe şase luni, el a precizat că acesta ar trebui să dureze cel puţin şase luni.

„Pe şase luni, să trecem acest hop în faţa căruia se află ţara, cu criza sanitară, criza la preţurile de la energie, multe chestiuni pe care trebuie să le rezolvăm. Ok, dacă reuşim să găsim o majoritate parlamentară care poate să funcţioneze pe mai mult timp, bine, nu trebuie după şase luni să doborâm iar Guvernul, dar eu am spus cel puţin, atunci revin şi corectez: cel puţin pe şase luni să avem un armistiţiu şi să lucrăm pentru cetăţeni şi să renunţăm (…) la aceste jocuri politice meschine. Noi suntem în slujba cetăţenilor nu în slujba altor interese”, a spus deputatul UDMR.

El a precizat că o majoritate solidă în Parlament s-ar putea reface cu USR.

„Da, din păcate, negocierile au intrat în impas. (…) Aceste negocieri au eşuat, au intrat în impas, acum văd că, ieri, după şedinţa de la Cotroceni, poziţia este că trebuie o poziţie mai flexibilizată, că domnul Ciucă va avea un mandat mai flexibil (…) să facă concesii, atât USR, cât şi PSD. Nu ştiu dacă se poate discuta în acelaşi timp şi cu PSD. Se poate discuta, dar o majoritate parlamentară se poate face ori PSD, ori cu USR. Nu cred că se poate face o majoritate parlamentară cu ambele formaţiuni politice. Cea mai fezabilă, dacă vorbim de o majoritate stabilă, care să nu fie numai pe şase luni, eu cred că fezabil ar fi cu USR să refacem o majoritate parlamentară, pentru că un eventual sprijin din partea PSD pentru un guvern minoritar PNL, UDMR, nu ştiu cât de stabil ar fi acest sprijin, ce concesii ar trebui făcute şi nu ştiu cât de eficientă ar fi această guvernare cu un guvern minoritar care nu are, totuşi, o majoritate parlamentară stabilă”, a susţinut Csoma Botond.

Parlamentarul a subliniat că este nevoie de o maturizare din partea foştilor parteneri din coaliţia PNL-USR-UDMR.

„Eu cred că, dacă ne maturizăm un pic şi privim mai calm lucrurile şi nu sărim, în ghilimele, la bătaie, din primul moment, şi încercăm să rezolvăm anumite conflicte şi tensiuni în interiorul coaliţiei, fără să ieşim în faţa publicului fără să facem anumite chestiuni care au consecinţe politice pe termen mediu sau pe termen lung, eu cred că am putea să guvernăm”, a punctat liderul deputaţilor UDMR. (sursa: Agerpres)

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Poliţist bătut în Cluj: Colegii agentului au tras focuri de armă

Publicat

in

De

Un tânăr de 24 de ani a fost reţinut printr-o decizie a procurorilor după ce a lovit un poliţist cu pumnul în faţă, iar oamenii legii au tras trei focuri de avertisment cu armele din dotare, anunță Agerpres.

„Azi, data de 26 septembrie a.c., un tânăr de 24 de ani, din comuna Cămăraşu, judeţul Cluj a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore după ce a agresat fizic un agent de poliţie din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Apahida. În fapt, la data de 24 septembrie a.c., în jurul orei 19.40 poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Apahida au fost solicitaţi prin apel 112 pentru a interveni la un eveniment în localitatea Sâmboleni, comuna Cămăraşu, unde era afectată ordinea şi liniştea publică. Echipajul de poliţişti a constatat că la imobilul unde se reclama evenimentul, o persoană de sex masculin, în vârstă de 31 de ani, ar fi ascultat muzică la un nivel ridicat, fiind astfel tulburată ordinea şi liniştea publică. Acesta a refuzat să se legitimeze şi a devenit agresiv verbal, poliţiştii procedând la încătuşarea lui, moment în care o altă persoană de sex bărbătesc s-a apropiat de agenţii de poliţie, lovindu-l cu pumnul în zona feţei pe unul dintre ei, ulterior fugind de la faţa locului”, se arată într-un comunicat trimis, luni, de IPJ Cluj.

Potrivit sursei citate, poliţiştii au fost nevoiţi să tragă focuri de avertisment cu armele din dotare.

„Întrucât în zonă s-au adunat mai multe persoane care se manifestau agresiv faţă de poliţişti, starea conflictuală degenerând, aceştia au fost nevoiţi să execute 3 focuri de avertisment cu arma din dotare, în plan vertical, pentru restabilirea ordinii publice. De asemenea, la faţa locului au fost dirijaţi de urgenţă poliţişti din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, precum şi o grupă operativă de jandarmi, care au intervenit pentru restabilirea ordinii publice. Bărbatul care a agresat fizic poliţistul a fost identificat şi depistat, fiind vorba despre un tânăr de 24 de ani, din comuna Cămăraşu, pe numele căruia procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla, a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore. Cel în cauză este cercetat în continuare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj”, se mai arată în comunicat.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Rușii au lovit aeroportul Krivoi Rog cu o rachetă de croazieră X-59

Publicat

in

De

Invadatorii ruși au lovit aeroportul Krivoi Rog, din regiunea Dnipropetrovsk, cu o rachetă X-59 și i-au distrus infrastructura, relatează Ukrainska Pravda.

Soldați rușiFoto: Dreamstime.com

„Rușii au lovit aeroportul cu o rachetă X-59. Infrastructura acestuia a fost distrusă. Utilizarea în continuare a aeroportului și a echipamentelor este imposibilă. Nicio persoană nu a fost rănită în timpul impactului”, a spus șeful Administrației Regionale Valentin Reznicenko.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend