Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Ucraina dă de înțeles că ar putea lovi podul de 18 km. ce leagă Crimeea de Rusia

Publicat

in

​Ucraina a lăsat impresia joi că ameninţă să atace podul construit de ruşi peste Strâmtoarea Kerci, care face legătura cu peninsula Crimeea, prin publicarea unor detalii ale acestei construcţii, transmite vineri dpa, preluată de Agerpres.

Podul peste KerciFoto: Twitter

Serviciile de informaţii militare ucrainene au publicat detalii despre construcţia podului despre care susţin că sunt informaţii oficiale ruseşti, deşi nu a fost imediat posibil să se stabilească autenticitatea documentului de aproape 300 de pagini.

Acesta a fost dat publicităţii la o zi după ce generalul ucrainean Dmitro Marcenko a declarat că podul va fi „ţinta numărul unu” dacă Kievul va obţine armele necesare. El a spus că Moscova foloseşte podul pentru a transporta provizii în Crimeea şi în sudul Ucrainei.

Din 2018, acest pod, cu o lungime de 18 de kilometri, leagă peninsula Crimeea de partea continentală a Rusiei.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că au fost luate toate măsurile de precauţie pentru a asigura securitatea Crimeei. Kremlinul este conştient de ultimele ameninţări ale Kievului de a lua drept ţintă podul, a adăugat Peskov.

Moscova a ameninţat că va bombarda Kievul dacă această structură este atacată.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat că ameninţarea generalului ucrainean Marcenko contravine promisiunilor făcute de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski partenerilor occidentali de a nu folosi arme cu rază lungă de acţiune pentru a ataca teritoriul rus.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Inter Milano, învinsă de AS Roma, scor 2-1, în Serie A

Publicat

in

De

Formaţia Internazionale Milano a fost învinsă, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, de echipa AS Roma, într-un meci contând pentru etapa a opta a campionatului Italiei.

Pentru AS Roma au marcat Dybala (39) şi Smalling (75), iar pentru Inter a înscris Dimarco (30), conform news.ro.

Inter a înregistrat a patra înfrângere în opt etape şi este pe locul 7 în clasament, cu 12 puncte.

AS Roma ocupă locul 4, cu 16 puncte.

Tot sâmbătă, Napoli a învins Torino, scor 3-1, şi continuă să fie lider în Serie A, cu 20 de puncte.

Ultimul meci al zilei de sâmbătă este Empoli – AC Milan.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Zelenski, într-un mesaj video: Luptele continuă în oraşul Liman

Publicat

in

De

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că luptele continuă în oraşul strategic Liman, după ce Rusia a anunţat, anterior în cursul zilei de sâmbătă, că şi-a retras trupele, pentru a evita o încercuire, anunță rador.ro.

„Drapelul ucrainean se află deja în Liman, în regiunea Doneţk. Luptele continuă, încă, acolo”, a afirmat Zelenski, în discursul său video de noapte.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend