Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Ucraina curăţă Insula Şerpilor de arme şi echipamente, după retragerea ruşilor

Publicat

in

Unităţi ale forţelor armate ucrainene au încheiat operaţiunea de curăţare a Insulei Şerpilor de echipamente şi armament lăsate în urmă de trupele ruse după retragerea lor în Crimeea, a informat sâmbătă administraţia militară regională din Odesa, potrivit EFE și Agerpres.

Insula Serpilor din Marea NeagraFoto: Wikimedia Commons

Între armamentul şi echipamentul distruse de trupele ucrainene figurează un sistem multiplu de lansare de rachete Grad, un sistem de apărare antiaeriană Panţîr-S1, trei vehicule blindate şi motorizate, un camion-cisternă şi un depozit cu alte echipamente.

Într-un mesaj pe aplicaţia Telegram, preluat de agenţia Ukrinform, Serhii Bratciuk, reprezentantul administraţiei militare regionale din Odesa, a menţionat că, în prezent, două nave cu trupe ruse şi cu mai bine de o duzină de rachete de croazieră la bord, precum şi trei mari nave de desant sunt în alertă în zona de nord-vest a Mării Negre.

„Pentru că nu se simt protejate, se menţin la o distanţă cât mai sigură de coasta ucraineană”, a explicat el. Bratciuk a avertizat că „probabilitatea ca Rusia să lanseze atacuri cu rachetă continuă să fie ridicată”.

Pe de altă parte, Bratciuk a menţionat că în oraşul şi regiunea Odesa sâmbătă este zi de doliu pentru persoanele care au murit într-un atac cu rachete comis de trupele ruse şi care s-a soldat cu 21 de morţi.

În timpul nopţii de joi spre vineri, trei rachete ruseşti au lovit o clădire de locuinţe şi un sanatoriu aflate la circa 40 km sud-vest de portul Odesa. Potrivit apărării antiaeriene, cel puţin 21 de persoane au fost ucise şi 39 rănite.

Rusia a anunţat în urmă cu două zile că se retrage din Insula Şerpilor, o enclavă mică, dar importantă din punct de vedere strategic în Marea Neagră, ca „un gest de bunăvoinţă”. În schimb, Ucraina consideră că retragerea trupelor ruse este consecinţa faptului că Moscova nu poate să-şi continue strategia în zonă după ce a pierdut mai multe nave.

Totodată, armata ucraineană a acuzat vineri seară forţele ruseşti că au lansat bombe cu fosfor asupra Insulei Şerpilor din Marea Neagră, de unde forţele Moscovei s-au retras joi seară.

„Forţele armatei ruse au efectuat în două rânduri un atac aerian cu bombe cu fosfor asupra Insulei Şerpilor”, a postat pe Telegram şefului statului major ucrainean, Valerii Zalujnii, acuzând Moscova că „nu îşi respectă propriile declaraţii”.

___

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Analiștii economici anticipează o decelerare a economiei în următoarele 12 luni. Ce se va întâmpla cu inflația și ROBOR-ul

Publicat

in

De

Analiştii CFA România anticipează o decelerare a economiei în următoarele 12 luni şi o inflaţie care va rămâne exprimată cu două cifre, a anunţat Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al Asociaţiei.

„După 8 luni consecutive de scădere, indicatorul de încredere a înregistrat o corecţie. Însă atât indicatorul de încredere cât şi componenta sa de anticipaţii rămân la niveluri reduse, ceea ce indică anticipaţii de decelerare a economiei în următoarele 12 luni. Anticipaţiile inflaţioniste au continuat să crească, participanţii estimând că inflaţia va rămâne exprimată în două cifre cel puţin următoarele 12 luni”, a precizat Codirlaşu într-un comunicat al organizaţiei transmis joi AGERPRES.

Potrivit estimărilor CFA România, Produsul Intern Brut va urca cu 3,2% în acest an, faţă de 5,9% în anul precedent, iar deficitul bugetar va ajunge la 7,1% din PIB, de la 6,7% din PIB. Rata inflaţiei pentru următoarele 12 luni este estimată la 11,7%, de la 15,05% în prezent, iar cursul leu-euro la 5,1165. Pentru ROBOR la 3 luni este anticipată o scădere la 7,95%.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a crescut la valoarea de 37,5 puncte, situaţie care s-a datorat în special creşterii, cu 10,8 puncte, a componentei de condiţii curente.

Sondajul este realizat lunar de Asociaţia CFA România, de peste 11 ani, şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni iar participanţii sunt membri ai Asociaţiei CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenului CFA.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) şi este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la condiţiile curente referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii şi anticipaţiile pentru un orizont de timp de un an pentru mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie.

Pe lângă întrebările necesare pentru calculul Indicatorului de Încredere Macroeconomică, sondajul evaluează şi anticipaţiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflaţiei, ratele de dobândă, cursul de schimb euro/leu, indicele bursier BET şi condiţiile macroeconomice globale.

Asociaţia CFA România este organizaţia profesioniştilor în investiţii din România, deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrată de CFA Institute (USA). Asociaţia CFA România este una dintre cele peste 160 de societăţi membre ale CFA Institute. În prezent, Asociaţia CFA România are peste 260 de membri.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Vești proaste de la cea mai mare companie low-cost din Europa. Șeful Ryanair: Era biletelor de 10 euro s-a terminat

Publicat

in

De

Odată cu explozia preţului la energie, care s-a accelerat după invazia rusească din Ucraina, era în care un bilet de avion costa 10 euro, şi chiar mai puţin, s-a terminat, a avertizat joi directorul general de la compania aeriană irlandeză de tip low-cost Ryanair, Michael O’Leary, informează AFP.

Avioane Ryanair Foto: Trinity Mirror / Mirrorpix / Alamy/ Profimedia Images

„Cred că nu vom mai avea bilete de 10 euro deoarece cotaţiile petroliere sunt mult mai ridicate după invadarea Ucrainei de către Rusia. Cred că nu vom mai vedea astfel de tarife timp de mai mulţi ani”, a afirmat Michael O’Leary într-un interviu acordat joi postului de radio BBC Radio 4 .

Companiile aeriene de tip low-cost, cum este Ryanair dar şi rivala britanică Easyjet, au bulversat piaţa transportului aerian în ultimii 20 de ani graţie preţurilor lor reduse, ceea ce a stimulat călătoriile pe distanţe scurte, în special pentru vacanţe de tip city break.

Potrivit lui Michael O’Leary, tarifele medii la biletele Ryanair ar urma să crească de la aproximativ 10 euro, până la aproximativ 50 de euro pe cursă în următorii cinci ani.

Această creştere, având în vedere care este structura tarifară a curselor de tip low-cost, în care există numeroase costuri suplimentare pentru bagaje, ar putea duce la majorarea semnificativă a costului total al unei călătorii dus-întors până la câteva sute de euro, ceea ce ar putea afecta cererea pentru călătoriile în regim low-cost.

Scumpirea petrolului în ultimul an (cu un avans de 36% în cazul ţiţeiului Brent cotat la Londra) afectează în mod deosebit companiile low-cost în raport cu transportatorii tradiţionali dar se resimte şi în bugetele gospodăriilor.

Cu toate acestea, Michael O’Leary crede că cererea pentru călătorii cu avionul se va menţine şi că, având în vedere constrângerile bugetare cu care se confruntă consumatorii, transportatorii de tip ‘low cost’ vor controla cea mai mare parte a pieţei.

În paralel, Michael O’Leary a criticat joi Brexitul care a redus accesul muncitorilor europeni în Marea Britanie, unde anterior asigurau mai multe sute de mii de locuri de muncă. „Piaţa muncii este foarte tensionată, în special pentru locurile de muncă slab calificate în domeniul hotelier şi al restaurantelor, în distribuţie şi agricultură, dar şi în securitatea şi gestionarea bagajelor din aeroporturi”, a subliniat directorul Ryanair.

Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa după numărul de pasageri, opera 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Bucureşti şi Craiova. (Sursa: Agerpres)

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend