Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Uber nu este un simplu “agent” pentru șoferii săi, consideră un tribunal din Londra

Publicat

in

Un tribunal din Marea Britanie a dat luni o decizie împotriva Uber, hotărând că operatorii din Londra nu sunt simpli „agenți” pentru șoferi, ci au o relație contractuală directă cu clienții, scrie AFP.

Curtea Supremă „sugerase, fără a se pronunța însă definitiv” că firmele de ride-sharing au o relație directă cu pasagerii, în temeiul unei legi aplicabile în capitala Marii Britanii, în urma unei proceduri lansată împotriva Uber de Free Now.

Decizia ar putea avea un impact asupra prețurilor călătoriilor în capitala Marii Britanii, în timp ce operatorii care oferă acest serviciu trebuie să integreze TVA-ul în prețurile lor, estimează Uber, care analizează dacă va respecta decizia sau o va ataca.

„Fiecare operator (…) va fi afectat de această decizie”, a spus compania într-un comunicat remis AFP, apreciind că dacă „șoferii Uber au garanția salariului minim, vacanțe plătite și un plan de pensii”, concurenții săi de acum „vor trebui să se asigure că și șoferii lor sunt tratați corect”.

După schimbarea statutului șoferilor săi, Uber a anunțat în luna mai un acord cu sindicatul britanic GMB pentru a-i reprezenta cei 70.000 de șoferi în Regatul Unit.

Apoi compania a lansat în septembrie crearea unui plan de pensionare la care va contribui cu până la 3% din câștigurile șoferilor și a invitat platformele rivale să participe.

Și o instanță din Olanda a decis în septembrie că șoferii Uber sunt angajați și nu muncitori independenți, având prin urmare mai multe drepturi contractuale, relatează Reuters.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

NATIONAL

ÎPS Teodosie a contestat în instanță decizia de carantinare. Care sunt argumentele arhiepiscopului

Publicat

in

De

ÎPS Teodosie a depus marți, la Judecătoria Constanța, prin avocatul Chitic Mircea-Victor-Daniel, acțiunea de contestare a Deciziei DSP de carantinare. Înaltul prelat cere suspendarea efectelor deciziei DSP și anularea acesteia. „În acțiuni motivate asemănător, Judecătoria Sector 5 București și Tribunalul Prahova au admis contestațiile și au anulat deciziile de suspendare”, susțin reprezentanții lui ÎPS Teodosie.

Motivelele invocate în contestație:

1. Actul emis de DSP București nu este semnat de nimeni, nu indică o persoană împuternicită și asumată de a emite un act administrativ și nu are completate cu date câmpurile special destinate identificării persoanei. Ca atare el nu este temeinic, nu îndeplinește condițiile formale impuse de lege și nu are legalitate Adică el NU EXISTĂ. Prin însăși natura sa, Decizia de Confirmare a Carantinării trebuie semnată de către persoana împuternicită, căci actul semnării reprezintă manifestarea sa de voință în sensul restrângerii drepturilor și libertăților prevăzute de Constituția României – libertatea individuală, libera circulație, viața intimă, familială și privată, libertatea cultelor și dreptul la muncă. Fără semnătură, actul nu are autenticitate, conform normelor de drept.

2. Actul DSP nu este motivat de fapt și de drept, deoarece la art.4, lit. i din Hot. CNSU 2/7.01.2022 se prevede excepția suspendării pentru persoanele care sosesc din state terțe, care participă la evenimente culturale, artistice sau de divertisment, și care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării.

3. În plus, acțiunea contestă decizia carantinării preventive a celor ce revin în țară, care sunt presupuși ca persoane care riscă să infecteze pe alții. Din moment însă ce testele medicale negative autorizate arată că nu există risc epidemiologic, pentru ce mai sunt carantinați cei testați negativ? În acest fel, carantinarea devine lipsită de motivație.

Amendat de 3 ori

ÎPS Teodosie a primit trei amenzi, luni, după ce polițiștii l-au găsit în diferite locații deși ar fi trebuit să fie în carantină. Dimineaţă, el a fost sancţionat contravenţional cu câte 1.000 de lei după ce a oficiat o slujbă în Catedrala arhiepiscopală şi, ulterior, a participat la un eveniment dedicat Unirii Principatelor Române. A treia amendă de 1.000 de lei a fost primită de IPS Teodosie după ce a participat la o conferinţă desfăşurată la Centrul Eparhial Tomis din Constanţa.

IPS Teodosie ar fi trebuit să fie în carantină la domiciliu printr-o măsură dispusă la sfârşitul săptămânii trecute de Direcţia de Sănătate Publică.

Arhiepiscopul Tomisului nu slujeşte purtând mască şi nu se vaccinează pentru că are alergie.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

NATIONAL

Schimbare de planuri în Guvern / Marcel Ciolacu, despre plafonarea prețurilor: ‘Nu vreau să dau nicio declaraţie. Vă rog eu frumos, întrebaţi-l pe premier’

Publicat

in

De

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a declarat, marţi, după o discuţie în biroul preşedintelui PNL, Florin Cîţu, de la Senat, că nu va intra în şedinţa de Guvern de astăzi Ordonanţa cu plafonarea preţurilor la energie.

Liderul PSD a spus că nu doreşte să facă declaraţii şi a cerut presei să îl întrebe pe premier despre acest subiect. Anunţul liderului PSD a venit după ce Florin Cîţu criticase prevederile din OUG, inclusiv cele privind amenzile incluse în urma unei coaliţii online care a avut loc luni seară.

”Nu vreau să dau nicio declaraţie pentru că nu am vorbit nimic”, a spus Ciolacu, după ce a mers la biroul lui Florin Cîţu de la Senat.

Preşedintele PSD a spus că ”o să luăm o decizie mâine”. Întrebat dacă intră Ordonanţa în şedinţa de guvern de marţi, Ciolacu a răspuns: ”Nu este astăzi”.

”Vă rog eu frumos, întrebaţi pe prim-ministru”, a mai afirmat preşedintele PSD.

În urmă cu câteva ore, preşedintele PNL Florin Cîţu declara, la Parlament, legat de anunţul liderului PSD Marcel Ciolacu, privind reglementarea pieţei energiei şi a gazelor naturale, de la 1 aprilie, că nu prea vede sensul de a reglementa după 1 aprilie, când vine vara şi consumul este mult mai mic.

”Cineva nu s-a gândit foarte bine când a venit cu această soluţie”, a spus Cîţu.

Liderul PNL mai afirma nu e de acord nici cu amenzile care vor fi introduse în Ordonanţă, el precizând că nu amenzile rezolvă problema, ci deschiderea pieţei, liberalizarea ei.

La rândul lui, ministrul Energiei declara că noua schemă de compensare a facturilor la energie şi gaze se va aplica începând cu 1 februarie, nu retroactiv, asta deşi PSD ceruse ca prevederile din OUG să se aplice şi celor care au primit facturi majorate în luna ianuarie.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend