Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Tururi ghidate prin orașele ucrainene bombardate, în oferta unei companii de turism: ‘Porniți chiar acum într-o călătorie în minunata Ucraină’

Publicat

in

O companie de turism încearcă să convingă turiștii să viziteze Ucraina chiar acum, în timpul războiului cu Rusia. Clienților li se oferă tururi cu ghid prin orașele ucrainene afectate de război, potrivit CNN.

Oferta se adresează celor care vor să experimenteze prezența în mijlocul unui război, să vadă orașe bombardate și să simtă pericolul. Organizația îî invită pe turiștii să viziteze chiar acum Ucraina, conform Mediafax.

Platforma online Visit Ukraine.Today a lansat luna trecută tururi ghidate de o zi în așa-numitele „orașe curajoase” care rezistă în fața atacurilor rușilor.

„Porniți chiar acum într-o călătorie în minunata Ucraină”, scrie pe portalul companiei de turism.

În ciuda alertelor internaționale care avertizează față de pericolul călătoriilor în Ucraina, compania anunță că a vândut până acum 150 de bilete. De asemenea, site-ul companiei care oferă informații despre călătoriile spre și dinspre Ucraina are în fiecare lună 1,5 milioane de accesări, în creștere cu 50% față de cifrele de dinaintea războiului.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Kazahstanul l-a condamnat la 6 ani de închisoare pe nepotul fostului președinte Nursultan Nazarbaev

Publicat

in

De

Kairat Satibaldiuli, nepotul lui Nursultan Nazarbaev, primului președinte al Kazahstanului, a fost condamnat de o instanță din capitala Astana la 6 ani de închisoare pentru delapidare, anunță Interfax.

Nursultan Nazarbaev si Vladimir PutinFoto: Mikhail Klimentyev / TASS / Profimedia Images

Judecătorul de caz a decis de asemenea confiscarea proprietăților lui Satibaldiuli acestuia și i-a interzis să ocupe o funcție publică timp de zece ani.

În plus, instanța a decis să înainteze o moțiune președintelui Kazahstanului pentru a-l priva pe Satibaldiuli de rangul special de „maior-general al agențiilor de securitate națională din Kazahstan”, precum și de două distincții de stat pe care le-a primit.

În instanță, nepotul lui Nazarbaev și-a recunoscut vinovăția și a încheiat un acord de mediere cu părțile vătămate, Kazakhtelecom JSC și Transport Service Center JSC, fiind de acord să plătească despăgubiri în valoare de 40 de miliarde de tenge (83 de milioane de dolari).

Continuare a epurărilor din Kazahstan

Satibaldiuli a fost reținut în martie 2022 sub suspiciunea de abuz în serviciu și deturnare de fonduri ale celor două companii de stat. El s-a aflat de atunci este în arest.

Protestele fără precedent izbucnite în Kazahstan la începutul anului trecut au fost folosite de președintele kazah Kassym-Jomart Tokayev pentru a-i reduce prerogativele și apoi înlătura de facto din orice structuri ale puterii pe predecesorul său și membrii familiei acestuia în contextul în care furia populară a fost îndreptată în mare parte împotriva lui Nazarbaev, nu a actualului guvern.

Mai devreme în cursul lunii septembrie parlamentul kazah a decis schimbarea numele capitalei țării din Nur-Sultan în Astana.

Astana fusese redenumită Nur-Sultan în onoarea lui Nazarbaev în martie 2019 după ce tocmai Kassym-Jomart Tokayev, pe atunci președinte al Senatului kazah, a venit cu o inițiativă în acest sens.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Vaccinul împotriva gripei ajunge în cabinetele medicilor de familie în septembrie, mai devreme decât în alți ani

Publicat

in

De

Ministerul Sănătății a achiziționat, anul acesta, 1,5 milioane de doze de vaccin împotriva gripei. Primele 1 milion de doze au fost deja livrate către Direcțiile de Sănătate Publică, de unde urmează să ajungă în cabinetele medicilor de familie în următoarele zile, a anunțat luni ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Restul de 500 de mii de doze ar urma să fie livrate în această săptămână.

Vaccin antigripalFoto: Science Photo Library / Sciencephoto / Profimedia

Este primul an în care vaccinul gripal ajunge în cabinetele medicilor de familie încă din luna septembrie sau de la începutul lunii octombrie. În alți ani, vaccinurile ajungeau mai târziu la medicii de familie, iar o parte dintre ele rămâneau nefolosite deoarece persoanele care ar fi avut dreptul la vaccin gratuit se grăbeau să cumpere vaccinul la începutul toamnei din farmacii.

În cazul în care aceste doze se vor dovedi insuficiente, Ministerul Sănătății poate suplimenta cantitatea de vaccinuri cumpărate, existând un contract cadru în acest sens, a precizat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Vaccinul gripal este administrat gratuit în cabinetele medicilor de familie pacienților cu afecțiuni cronice, persoanelor cu vârsta peste 60 de ani, femeilor gravide, copiilor și bătrânilor instituționalizați și personalului din căminele pentru copii și bătrâni.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend