Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Tulpina Delta dublează riscul de spitalizare cu Covid-19 – studiu britanic

Publicat

in

Persoanele infectate cu varianta Delta prezintă un risc de două ori mai mare de a fi spitalizate din cauza Covid-19 decât cele infectate cu varianta Alfa, potrivit unui studiu britanic publicat sâmbătă.

“Analiza noastră arată că dacă nu am avea vaccinarea, o epidemie cauzată de varianta Delta ar pune o povară mai mare asupra sistemului de sănătate decât dacă ar fi cauzată de varianta Alfa”, a subliniat Anne Presanis, coautor al studiului .

Varianta Delta, identificată pentru prima dată în India, este cu aproximativ 40% până la 60% mai transmisibilă decât varianta Alfa, care apăruse în Marea Britanie la sfârşitul anului 2020.

Dar sunt disponibile încă puţine informaţii cu privire la severitatea acesteia, chiar dacă datele preliminare din Scoţia şi Singapore au sugerat deja un risc crescut de spitalizare şi forme severe de Covid cu această variantă, relatează AFP, preluată de News.ro.

Autorii studiului publicat în revista The Lancet Infectious Diseases au analizat date din peste 43.000 de cazuri Covid înregistrate în Anglia în perioada 29 martie – 23 mai, când varianta Delta a început să se răspândească.

Proporţia cazurilor legate de varianta Alfa (confirmată prin secvenţiere) a fost în medie de 80% pe întreaga perioadă (99,8% în prima săptămână, scăzând la 34,8% în ultima), în timp ce 20% s-au datorat variantei Delta.

Trei sferturi dintre ei (74%) nu au fost vaccinaţi şi un sfert (24%) au primit o singură doză, persoanele complet vaccinate reprezentând doar 1,8% din infecţii.

2,3% din cazurile Delta pozitive au fost spitalizate în decurs de două săptămâni de la testarea pozitivă, comparativ cu 2,2% din cazurile variantei Alfa.

Tulpina Delta crește de 2,26 ori riscul de spitalizare față de Alfa

Dar, reanalizând datele pentru a lua în considerare factorii despre care se ştie că sunt legați de riscul formei severe de Covid (vârstă, grup etnic, stare de vaccinare), cercetătorii calculează că riscul de a fi internat la spital crește de 2,26 ori cu varianta Delta comparativ cu varianta Alfa.

Pacienţii afectaţi de varianta Delta au fost în special mai tineri, cu o vârstă medie de 29 de ani, faţă de 31 de ani pentru varianta Alfa.

Având în vedere proporţia redusă de persoane vaccinate în populaţia studiată, “rezultatele acestui studiu ne arată mai ales că există riscul internării în spital pentru cei care nu sunt vaccinaţi sau parţial vaccinaţi”, subliniază Anne Presanis, statistician la Universitatea Cambridge.

Mai multe studii au arătat că vaccinurile au o eficacitate foarte mare împotriva formelor severe de Covid legate de varianta Delta, cu condiţia să existe o vaccinare completă. Efectul lor este limitat după o singură doză.

“În timp ce această variantă reprezintă acum mai mult de 98% din cazurile de Covid-19 din Marea Britanie, este vital ca toţi cei care nu au primit două doze să o facă cât mai repede posibil”, subliniază Gavin Dabrera, co-autor al studiului şi epidemiolog la Public Health England.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

NATIONAL

Varianta omicron, descoperită în Olanda într-un test făcut cu cinci zile înainte ca Africa de Sud să raporteze noua tulpină a coronavirusului

Publicat

in

De

​​Autorităţile sanitare olandeze au anunţat marţi că au descoperit varianta omicron într-un test prelevat la 19 noiembrie, cu o săptămână mai devreme decât estima până acum, şi că sunt în curs controale pentru a stabili în ce măsură s-a răspândit. Institutul olandez al Sănătăţii şi Mediului (RIVM) a anunţat că nu este posibil, încă, să se spună dacă ”persoanele vizate s-au dus în Africa australă”, relatează AFP.

”Institutul olandez al Sănătăţii şi Mediului (RIVM) a detectat varianta omicron în două eşantioane ale unor teste prelevate în Olanda (…) la 19 şi 23 noiembrie 2022”, a anunţat într-un comunicat institutul.

Cele două eşantioane au fost prelevate înainte ca Africa de Sud să raporteze Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) faptul că a descoperit această nouă variantă a coronavirusului – la 24 noiembrie -, care a provocat o atmosferă de panică şi a condus la impunerea multor interdicţii unor călători din Africa australă.

Şi alte cazuri de îmbolnăvire cu varianta omicron au fost descoperite în Europa, în eşantioane prelevate înainte de anunţul Africii de Sud.

Belgia a fost prima ţară europeană care a identificat varanta omicron, la un pacient care ”a venit din străinătate, testat pozotiv (covid-19) la 22 noiembrie”, anunţa la 26 noiembrie ministrul belgian al Sănătăţii.

Este imposibil, pentru moment, să se ştie ”dacă persoanele vizate (în cazuri precedente) s-au dus în Africa australă”, precizează RIVM.

Institutul olandez anunţă că persoanele testate au fost informate şi că serviciile de sănătate municipale au început să ancheteze contactele acestora.

”În perioada următoare, diverse studii urmează să fie efectuate cu privire la răspândirea variantei omicron în Olanda”, anunţă Institutul.

RIVM precizează că urmează, de asemenea, să reexamineze mai multe eşantioane ale unor teste precedente.

Olanda, care înregistrează 16 cazuri confirmate, este, în acest stadiu, ţara cu cele mai multe contaminări cu varianta omicron în Europa. (sursa: news.ro)

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

NATIONAL

VIDEO Un elicopter s-a prăbușit într-un zbor de antrenament: Sunt cel puțin 14 morți și 2 răniți, în Azerbaidjan

Publicat

in

De

Cel puţin 14 persoane au murit după prăbuşirea unui elicopter militar care efectua un zbor de antrenament, în Azerbaidjan, anunţă autorităţile de la Baku, citate de agenţia oficială Azertag şi de site-ul Azernews.az.

Elicopterul militar s-a prăbuşit marţi dimineaţă în apropierea Poligonului Garaheybat, în provincia azeră Khizi, scrie mediafax.ro.

Conform bilanţului preliminar al accidentului aviatic, 14 ofiţeri ai Poliţiei de Frontieră din Azerbaidjan au murit, iar doi au fost răniţi în accident.

Autorităţile azere anchetează circumstanţele producerii accidentului.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend