Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Trupa ‘om la lună’ își va lansa noul album la Teatrul de Vară ‘Mihai Eminescu’ din Bucureşti pe 3 iulie

Publicat

in

Trupa om la lună lansează noul album “În caz de om la lună, strigaţi om la lună stânga/ dreapta, după caz” cu un concert pe 3 iulie, la Teatrul de Vară “Mihai Eminescu” din Bucureşti.

“În caz de om la lună, strigaţi om la lună stânga/ dreapta, după caz” este manifestul om la lună transpus în albumul de debut şi este încheierea unui ciclu pe care mai întâi Doru Puşcaşu, cu proiectul său solo, şi apoi trupa l-au parcurs în ultimii trei ani, informează News.ro.

“Pentru mine om la lună a fost un colac de salvare. A fost iniţial strigătul meu şi apoi a devenit şi strigătul altora. E lucrul care ne leagă definitiv pe unii de alţii şi vorbeşte sincer despre tot ceea ce simţim şi trăim ca oameni moderni ce suntem: părinţi, copii, iubiţi, prieteni, fericiţi sau nefericiţi, plini de frici şi incertitudini, mereu în căutarea liniştii şi a tihnei, trăind în cicluri de salvatori şi salvaţi, de la caz la caz. Iar “În caz de om la lună” e o promisiune pe care ne-o facem unii altora. Că nu suntem singurii aşa şi că vom fi mereu acolo unii pentru alţii”, a spus Doru Puşcaşu.

Cel mai nou single extras de pe acest album este piesa “Distanţă de Siguranţă” care a fost lansată pe 3 iunie şi care beneficiază de un videoclip regizat de Roxana Maraloiu si Marius Sfetea.

Albumul “În caz de om la lună, strigaţi “om la lună stânga/dreapta”, după caz” este un produs independent care va apărea pe 2 iulie şi va conţine 14 piese, între care: “Liniştea”, “Timp pentru noi”, “Labirint”, “Pace” şi “Aripi de liliac”.

Albumul este produs de om la lună, înregistrat de Dragoş Strat la Herrstrat Studio şi de Vladimir Ivanov la Real Sound & Vision şi este masterizat de Tom Leader la Londra.

Lansarea albumului va fi urmată de un turneu ce va debuta în Bucureşti, continuând cu o serie de concerte la Iaşi, Timişoara, Braşov, Sibiu, Cluj-Napoca şi Craiova, trupa fiind deja confirmată şi la numeroase festivaluri din vara aceasta.

Albumul “În caz de om la lună, strigaţi “om la lună stânga/dreapta”, după caz” va fi disponibil pe toate platformele de streaming începând cu data de 2 iulie şi va putea fi comandat şi în format de CD pe site-ul trupei.

Evenimentul de lansare din 3 iulie va începe la ora 18.30.

Accesul se va face excluvis pentru persoanele vaccinate cu ambele doze şi care au împlinit 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau care prezintă dovada unui test RT-PCR negativ efectuat în urmă cu maxim 72 ore sau test antigen rapid, efectuat în urmă cu maxim 24 de ore sau pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare, test care să dovedească prezenţa anticorpilor efectuat cu maxim 14 zile anterior evenimentului).

Accesul copiilor cu vârsta până în 11 ani inclusiv, este gratuit şi nu este necesară o dovadă de test.

Biletele se pot achiziţiona online de pe eventbook.ro, iar preţul unui bilet este de 60 lei în presale (perioada 9 – 14 Iunie), 80 lei (perioada 15 Iunie – 2 Iulie) şi 100 lei în ziua evenimentului.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Sorin Cîmpeanu, despre educația sexuală în școli: Programa e foarte bună. Ar fi bine ca elevii să fie înscriși din start

Publicat

in

De

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, afirmă că actuala programă de educaţie sanitară, care să includă şi educaţia sexuală, în şcoli, este una foarte bună şi că elevii ar trebui să se înscrie din start la acest curs opţional, cu posibilitatea de a se retrage, pe parcurs, din diferite motive.

“În momentul de faţă aşa se numeşte, chiar dacă ştiu foarte bine că programa şi de educaţie sanitară cuprinde toate aceste noţiuni. Deja de la clasa a XI-a, lucrurile încep să fie foarte complexe în această programă pe partea de educaţie sexuală. Este vorba, însă, de un număr foarte mic de copii, disciplina fiind una opţională, care urmează această disciplină, educaţia sanitară cu componenta de educaţie sexuală”, a declarat Sorin Cîmpeanu, la Digi 24, întrebat fiind dacă e mulţumit de titulatira acestui curs de educaţie sexuală.

Ministrul a adăugat că nu are nicio emoţie cu această titulatură, deşi pentru unii părinţi ar putea genera idei preconcepute.

“Nu am nicio emoţie cu această denumire chiar dacă acest cuvânt, sexual, pentru acei părinţi care sunt mai puţin pregătiţi poate să genereze foarte facil idei preconcepute. Este vorba de educaţie sexuală. Poate ar fi fost mai fericită o denumire mai explicită care să îi ajute şi pe cei care nu intră în profunzimea lucrurilor, ci se uită doar la denumiri. Zic, poate, dar e foarte în regulă aşa, eu, personal, nu am niciun fel de problemă. Eu cred că bine ar fi să fie înscrişi din start pentru această disciplină, urmând ca în cazul în care părinţii au rezerve să poată formula cereri de retragere de la această disciplină, motivate sau nu, dar punctual”, a declarat Cîmpeanu.

Ministrul Educaţiei este de părere că actuala programă de educaţie sanitară este una foarte bună.

“Ar trebui mers pe programa deja existentă. Programa de educaţie sexuală, inclusă în cea de educaţie sanitară, este foarte bună, este gradual începând de la clasele mici până la lucrurile foarte complexe, în anii terminali de liceu”, a explicat ministrul.

Sprin Cîmpeanu consideră că profesorii de biologie şi personalul medical care are competenţe ar trebui să predea aceste cursuri.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Francezul Ugo Humbert s-a calificat pentru prima dată în finala unui turneu ATP 500

Publicat

in

De

Francezul Ugo Humbert, locul 31 în ierarhia tenisului masculin, s-a calificat în prima sa finală într-un turneu ATP 500, în oraşul german Halle, pe iarbă, învingându-l sâmbătă pe canadianul Felix Auger-Aliassime, locul 21 mondial, în trei seturi, 6-4, 3-6, 7-6 (7/5), transmite AFP.

Francezul şi-a luat revanşa asupra canadianului de 20 de ani, care l-a eliminat săptămâna trecută la Stuttgart în sferturi de finală. Câştigător în 2020 la Anvers şi Auckland, Humbert, în vârstă de 22 de ani, va încerca duminică să obţină al treilea său titlu în trei finale, potrivit agerpres.ro.

După ce a trecut în turul doi de germanul Alexander Zverev (6 ATP), iar sâmbătă de Auger-Aliassime, pe Humbert îl aşteaptă în finală rusul Andrei Rublev, N.7 mondial. Acesta l-a eliminat în semifinale pe georgianul Nikoloz Basilaşvili, locul 30 mondial, în trei seturi, 6-1, 3-6, 6-3.

Rublev, la 23 de ani, va juca a 12-a finală din cariera sa şi a treia din acest an, după cea câştigată în martie la Rotterdam şi cea pierdută o lună mai târziu la Masters 1000 de la Monte Carlo în faţa grecului Stefanos Tsitsipas.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend