Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Triplă LOVITURĂ pentru DNA: Dorin Florea, la a treia ACHITARE într-un așa zis dosar de corupție

Publicat

in

Curtea de Apel Târgu Mureş l-a achitat, luni, pe fostul primar din Târgu Mureş, Dorin Florea, într-un dosar în care era acuzat de Direcţia Naţională Anticorupţie de atribuirea “cu încălcarea legii” a unui teren cu o suprafaţă de 20.400 metri pătraţi către o asociaţie sportivă, acesta fiind al treilea dosar penal trimis în judecată de DNA, în care fostul edil a fost achitat, arată Agerpres.

Alături de fostul primar Dorin Florea, în dosar a fost achitată, pe motiv că “fapta nu există“, şi fostul secretar al municipiului Târgu Mureş, Maria Cioban, care fusese acuzată de comiterea infracţiunii de participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu.

“În baza art. 396 alin. 5 din Codul de procedură penală coroborat cu art. 17 alin. 2 din Codul de procedură penală, raportat la art. 16 alin. 1 litera a din Codul de procedură penală, achită pe inculpaţii F.D. () şi C.M. () de sub acuza comiterii infracţiunii de participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu – prevăzută de art. 52 alin. 3 din Codul penal raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 din Codul penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 din Codul penal. În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză rămân în sarcina acestuia. Cu apel în 10 zile de la comunicarea copiei prezentei hotărâri”, se arată pe portalul Curţii de Apel Târgu Mureş, care precizează că soluţia în Dosarul numărul 1883/102/2016 este că “Fapta nu există”, potrivit articolului 10 litera a din Codul de Procedură Penală.

Instanţa a admis şi excepţia de nelegalitate a unor dispoziţii din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Târgu Mureş nr. 110 din data de 4 septembrie 2008, referitoare la înscrierea în inventarul domeniului public al municipiului a terenului în suprafaţă de 20.400 mp.

În luna septembrie 2016, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Târgu Mureş au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a fostului edil Dorin Florea şi a fostului secretar al municipiului, Maria Cioban, pentru “săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la abuz în serviciu dacă funcţionarul a urmărit obţinerea unui folos pentru sine sau pentru altul”.

În rechizitoriul întocmit, procurorii arătau că primarul de la acea dată, Florea Dorin, în cursul anului 2008, “prin încălcarea atribuţiilor de serviciu şi a prevederilor legale” ar fi întocmit şi semnat o expunere de motive, prin care s-a supus dezbaterii Consiliului Local adoptarea, în regim de urgenţă, deşi situaţia nu o impunea, a propunerii de atribuire, cu titlu gratuit către o asociaţie sportivă, a unui teren în suprafaţă de 20.400 mp, situat în municipiul Târgu Mureş.

“Ca urmare a acestui demers, la data de la data de 25 septembrie 2008, Consiliul Local a adoptat hotărârea respectivă, prin votul a 19 consilieri locali, la determinarea edilului şi fără ca aceştia să cunoască caracterul nelegal al acelei propuneri. Hotărârea respectivă, după adoptare, a fost contrasemnată (fiindu-i astfel acordată viza de legalitate fără de care nu putea produce efecte juridice) de către secretarul municipiului, inculpata Cioban Maria. Ulterior, asociaţia sportivă beneficiară a terenului – care nu se încadra în niciuna din categoriile de persoane juridice fără scop lucrativ precizate în legea administraţiei publice şi nici nu deţinea statutul de utilitate publică pentru a putea beneficia de folosinţa gratuită a unui astfel de bun – a închiriat terenul respectiv unei alte entităţi sportive, obţinând foloase materiale în sumă de 2.563.041,86 lei. Pentru folosirea acelui teren, asociaţia sportivă ar fi trebuit să plătească o redevenţă anuală calculată conform prevederilor legale, în funcţie de categoria bunului concesionat/închiriat, astfel că prin faptele sus menţionate bugetul municipiului Târgu Mureş a fost prejudiciat cu suma de 1.182.520 lei”, arăta DNA, într-un comunicat de presă din 16 septembrie 2016.

Fostul primar Dorin Florea, alături de fostul viceprimar Sergiu Claudiu Maior şi fostul secretar al municipiului, Andrei Mureşan, au fost achitaţi, în luna septembrie a acestui an, de Tribunalul Mureş de sub acuzaţiile de uzurparea funcţiei şi complicitate la uzurpare a funcţiei în formă continuată, în 9.198 de acte materiale, după ce au fost trimişi în judecată în anul 2017 de către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Tribunalul Mureş a decis, în primă instanţă, achitarea celor trei în dosarul nr. 3287/102/2017, pe motiv că “fapta nu este prevăzută de legea penală”.

De asemenea, Tribunalul Harghita i-a achitat, în luna iulie 2021, pe Dorin Florea şi alţi opt inculpaţi, precum şi Asociaţia Sportivă “Fotbal Club ASA 2013”, în dosarul finanţării echipei de fotbal locale, trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Târgu Mureş în luna decembrie 2015.

Tribunalul Harghita a hotărât achitarea lui Dorin Florea pentru acuzaţia comiterii infracţiuni de abuz în serviciu, întrucât “fapta nu este prevăzută de legea penală”, la fel şi în cazul celorlalţi inculpaţi.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

NATIONAL

Scandalul facturilor. Cîțu nu crede că a fost o eroare de soft: lucrurile au fost făcute intenționat

Publicat

in

De

Președintele PNL, Florin Cîțu, susține că nu a fost o greșeală de soft în ceea ce privește facturile uriașe la energie electrică și gaze care trebuie să fie refăcute. Este o opinie personală, lucrurile au fost făcute intenționat, consideră Cîțu.

Președintele PNL a comentat explicațiile privind apariția unor defecțiuni la softurile care calculează facturile românilor.

„Cred că acolo a fost, și este o opinie personală, că acolo lucrurile au fost făcute intenționat, nu că s-a greșit acea factură. Dar este o opinie personală, nu am dovezi”, a explicat Florin Cîțu la Digi24.

Liderul PNL mai spune că așteaptă raportul ANRE din acest an pentru a vedea cum a acționat instituția în timpul scandalului facturilor. Dacă nu și-a făcut treaba, conducerea trebuie să plece, consideră Cîțu.

„Dacă un raport de activitate nu este aprobat în Parlament, conducerea zboară și atunci trebuie să fim atenți. Eu aștept acest raport de activitate pe care trebuie să ne uităm foarte, foarte atent. Vedem dacă ANRE și-a făcut treaba”, a spus Florin Cîțu.

Șeful PNL a dezvăluit că a solicitat rapoarte privind activitatea de pe piața energiei în vremea când era premier. „Nu au fost identificate atunci elemente că sunt jucători care încearcă să profite de piață”, a precizat Cîțu.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

NATIONAL

VIDEO | Florin Cîțu are suspiciuni grave: Facturile românilor la energie și gaze, greșite intenționat

Publicat

in

De

Președintele PNL, Florin Cîțu, susține că nu a fost o greșeală de soft în ceea ce privește facturile uriașe la energie electrică și gaze care trebuie să fie refăcute. Este o opinie personală, lucrurile au fost făcute intenționat, consideră Cîțu.

Președintele PNL a comentat explicațiile privind apariția unor defecțiuni la softurile care calculează facturile românilor.

„Cred că acolo a fost, și este o opinie personală, că acolo lucrurile au fost făcute intenționat, nu că s-a greșit acea factură. Dar este o opinie personală, nu am dovezi”, a explicat Florin Cîțu la Digi24, potrivit Mediafax.

Liderul PNL mai spune că așteaptă raportul ANRE din acest an pentru a vedea cum a acționat instituția în timpul scandalului facturilor. Dacă nu și-a făcut treaba, conducerea trebuie să plece, consideră Cîțu.

„Dacă un raport de activitate nu este aprobat în Parlament, conducerea zboară și atunci trebuie să fim atenți. Eu aștept acest raport de activitate pe care trebuie să ne uităm foarte, foarte atent. Vedem dacă ANRE și-a făcut treaba”, a spus Florin Cîțu.

Șeful PNL a dezvăluit că a solicitat rapoarte privind activitatea de pe piața energiei în vremea când era premier. „Nu au fost identificate atunci elemente că sunt jucători care încearcă să profite de piață”, a precizat Cîțu.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend