Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Tribunalul Prahova a anulat decizia CJ Prahova, condus de un liberal, de a restructura 101 posturi

Publicat

in

Tribunalul Prahova a anulat, printr-o decizie pronunţată marţi, o hotărâre a Consiliului Judeţean (CJ) Prahova adoptată în noiembrie 2020 privind reducerea aparatului propriu cu 101 posturi.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Tribunalul Prahova a admis cererea de chemare în judecată formulată de patru angajate ale CJ şi a dispus anularea hotărârii Consiliului Judeţean Prahova nr. 140/13.11.2020, decizia nefiind definitivă, scrie agerpres.ro.

Pe 13 noiembrie 2020, CJ Prahova a aprobat o hotărâre privind reorganizarea şi stabilirea numărului de posturi pentru aparatul de specialitate al instituţiei şi aprobarea organigramei, a statului de funcţii şi a regulamentului de organizare şi funcţionare ale acestuia.

Ulterior, CJ a emis un comunicat de presă în care anunţa că aparatul propriu va fi redus, la propunerea preşedintelui Iulian Dumitrescu, cu 101 posturi.

„Începând cu data de 1 ianuarie 2021, Consiliul Judeţean Prahova va avea, în aparatul propriu, un număr de 146 de posturi, faţă de 247 câte sunt în prezent. În şedinţa de astăzi, (…) consilierii judeţeni din Prahova au aprobat, cu largă majoritate, proiectul iniţiat de preşedintele Iulian Dumitrescu privind reorganizarea şi stabilirea numărului de posturi pentru aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean Prahova şi aprobarea organigramei, a statului de funcţii şi a regulamentului de organizare şi funcţionare ale acestuia”, preciza comunicatul menţionat.

Preşedintele CJ Prahova anunţa, pe 5 noiembrie 2020, că propune reducerea aparatului de specialitate al instituţiei cu aproape o jumătate din numărul de posturi existente, dar şi desfiinţarea a două direcţii din subordine.

Iulian Dumitrescu a precizat, într-o conferinţă de presă, că actuala structură de personal este „plafonată şi plină de pile de partid”, astfel că, în actuala formulă, obiectivele pe care şi le-a propus nu pot fi îndeplinite.

După ce angajaţii CJ au obţinut în instanţă suspendarea executării HCJ 140/13.11.2020, anulată marţi de Tribunal, consilierii judeţeni au aprobat, în 27 ianuarie, o hotărâre privind reorganizarea aparatului de specialitate şi reducerea acestuia cu 96 de posturi, angajaţii atrăgând atenţia la acel moment că demersul este făcut cu încălcarea deciziei instanţei în contextul proceselor civile aflate pe rol.

Ulterior, angajaţii CJ au atacat şi această decizie, obţinând pe fond suspendarea executării până la pronunţarea instanţei asupra anulării ei. La recurs însă, Curtea de Apel a respins cererea de suspendare ca neîntemeiată.

Dosarul privind anularea acestei HCJ a fost înregistrat la Tribunalul Prahova la data de 4 mai, iar până la acest moment nu a primit termen de judecată.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

FC Voluntari – Concordia Chiajna 4-0, în meci amical

Publicat

in

De

Echipa de fotbal FC Voluntari a învins-o pe Concordia Chiajna cu scorul de 4-0, sâmbătă, într-o partidă amicală disputată cu porţile închise, pe stadionul ”Gheorghe Dincă” din Voluntari.

Golurile au fost marcate de Ricardinho (min. 26), Adam Nemec (28), Alexandru Munteanu (58) şi George Merloi (60 – penalty), potrivit paginii de Facebook a clubului de Liga I.

FC Voluntari a aliniat în prima repriză echipa Vâlceanu (Rîmniceanu, 30) – Ricardinho, Achim, Ploieşteanu, Al. Vlad – Caesar, Tavares, Răduţ – D. Florea, Nemec, L. Fulop.

În repriza secundă au mai evoluat: M. Popa – Cr. Costin, L. Coman, Matricardi, V. Andreş, N. Roşu, V. Raţă, G. Merloi, M. Lopes, Al. Ilie, Al. Munteanu, A. Stan, F. Bălan, R. Voican, C. Borţoneanu, T. Abrudan).

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Cutremur în Marea Neagră – Epicentrul a fost la 86 de kilometri de Constanța

Publicat

in

De

Un cutremur cu magnitudinea 2,9 a avut loc sâmbătă în Marea Neagră, la 80 de kilometri de Constanța, potrivit mediafax.

Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc sâmbătă la ora 12.32 în Marea Neagră.

Acesta a avut magnitudinea 2,9 și a avut loc la adâncimea de 7 kilometri.

Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Constanța (86 km), Varna (174 km), Brăila (188 km), Galați (199 km), Burgas (253 km), Odessa (276 km), București (290 km).

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend