Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Tot ce trebuie să știi despre formularul digital de intrare în România, obligatoriu din 20 decembrie. Întrebări și răspunsuri

Publicat

in

Începând cu 20 decembrie 2021, persoanele care intră în țară trebuie să completeze formularul digital de intrare în România (PLF), document adoptat la nivelul a 18 state din Uniunea Europeană și reglementat astăzi de Guvernul României. Atenție! Nu este un certificat COVID-19, nu conține date despre vaccinare, test sau trecerea prin boală.

Ce este formularul digital de intrare în România?

Formularul este un document pe care sunt prezentate țările și zonele în care o persoană a călătorit, înainte de a intra în România.  Formularul este necesar pentru protejarea sănătății noastre și a celor din jurul nostru, pentru că eficientizează anchetele epidemiologice și măsurile sanitare în sprijinul  populației. Pe baza datelor din formular, direcțiile de sănătate publică vor putea identifica și lua legătura mai ușor cu persoanele care au intrat în contact, în timpul călătoriei, cu un cetățean infectat cu virusul SARS-CoV-2.

Cine trebuie să completeze formularul digital de intrare în România?

Formularul se completează de toate persoanele care intră în România și călătoresc cu avionul, trenul, mijloace de transport rutiere sau navale.

Când completez formularul?

Formularul se completează cu maximum 24 de ore înainte de a intra în România sau în termen de 24 de ore de la trecerea frontierei. Acesta poate fi completat electronic de pe telefonul mobil, tabletă sau calculator și nu trebuie tipărit.

Cum se verifică formularul?

La verificarea cărții de identitate/pașaportului în sistemul informatic al Poliției de Frontieră va fi afișat dacă persoana a completat formularul. Acesta nu trebuie tipărit.

Ce se întâmplă dacă nu am formularul?

Persoanele care se prezintă la punctele de trecere a frontierei fără formular vor avea obligativitatea de a-l completa într-un termen de 24 de ore. Necompletarea Formularului digital de intrare în România se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei.

Ce informații conține formularul digital de intrare în România?

  • Numele și prenumele, datele de identificare și de contact;
  • Țara, regiunea și localitatea de unde călătorește spre România, inclusiv cele tranzitate;
  • Localitatea și adresa de destinație în România;
  • Mijlocul de transport cu care călătorește spre România;
  • Data intrării în România;
  • Datele minorilor însoțitori, dacă este cazul.

Dacă sunt persoane din aceeași familie care călătoresc împreună, completează toți formularul?

În cazul în care membrii unei familii călătoresc împreună, formularul poate fi completat de un singur membru adult pentru toți membrii familiei.

Minorii completează formularul?

Pentru minorii care intră pe teritoriul României, obligația de a completa formularul revine părinților, tutorelui sau reprezentatului legal.

Trebuie să introduc toate țările prin care am trecut?

În formular se introduc datele despre țara în care am călătorit, dar și cele ale țărilor pe care le-am tranzitat în ultimele 14 zile. Declararea unor date false în Formularul digital de intrare în România intră sub incidența prevederile Codului Penal și se pedepsește conform legii.

Dacă am greșit, pot edita formularul?

Odată salvat, formularul nu mai poate fi modificat. Dacă doriți să actualizați informațiile din formular, puteți să îl completați încă o dată și să salvați. Toate formularele pe care le-ați completat la intrarea în țara noastră pot fi vizualizate în meniul „Listă formulare” din aplicație.

Unde pot accesa formularul digital de intrare în România?

Formularul digital poate fi generat electronic prin intermediul platformei https://plf.gov.ro, dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale pe baza cerințelor operaționale ale Ministerului Sănătății. Pentru eliberarea formularului este necesară autentificarea cu o adresă de e-mail, unde utilizatorul primește un link de acces. Ulterior, se completează câmpurile cu datele solicitate. Pașii sunt similari cu cei pentru generarea certificatului digital UE COVID. Platforma https://plf.gov.ro va putea fi accesată de orice persoană, începând cu data de 20 decembrie 2021.

Cine are acces la datele personale completate în formular?

Datele completate în formular sunt accesate doar de angajații autorizați ai direcțiilor de sănătate publică și pot fi folosite strict cu scopul desfășurării anchetelor epidemiologice. Datele sunt protejate fizic și juridic și nu sunt transmise către terțe persoane. STS asigură măsurile specifice de securitate cibernetică ale sistemului informatic de eliberare a formularului digital de intrare în țară.

Dacă nu am adresă de e-mail cum completez formularul?

Persoanele care nu dețin o adresă de e-mail se pot adresa aparținătorilor sau unor persoane apropiate de încredere, pentru a completa formularul cu datele personale.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Forțele ruse și pro-ruse ar fi intrat în Lisciansk (separatiști)

Publicat

in

De

Forțele ruse și pro-ruse ar fi intrat sâmbătă în Lișciansk, iar „lupte de stradă” au loc acum în orașul de lângă Severodonețk, un punct strategic în estul Ucrainei care este pe cale să fie cucerit de Moscova, au declarat separatiștii, potrivit AFP.

Soldați rușiFoto: Dreamstime.com

„Miliția Republicii Populare Lugansk și armata rusă au intrat în orașul Lisiciansk. Unele sedii și fabrici din oraș au fost deja luate. Lupte de stradă au loc acolo acum”, a declarat un reprezentant al separatiștilor pro-ruși, locotenent-colonelul Andrei Marochko, pe Telegram.

Informația nu a putut fi confirmată din surse independente.

Forțele rusești au ca prioritate încercuirea trupelor ucrainene în Lisiciansk și o ofensivă la scară largă asupra Sloviansk – ISW

Forțele ucrainene își vor menține probabil apărarea în jurul Lisiciansk, vor continua să epuizeze trupele rusești după căderea Severodonețk-ului și vor ocupa terenuri mai înalte în Lisiciansk, ceea ce le-ar putea permite să respingă atacurile rusești pentru o perioadă de timp, dacă rușii nu reușesc să le încercuiască sau să le izoleze, spune Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) în ultimul său raport. (foto: dreamstime.com)

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Gabriela Firea s-a enervat pe Nicușor Dan din cauza blocajului de la Doamna Ghica: Om fără scrupule, ajuns în funție prin furt

Publicat

in

De

Gabriela Firea a izbucnit la adresa lui Nicușor Dan din cauza haosului din traficul din București. Firea spune că pe vremea ei lucrările la infrastructură aveau prioritate, în vreme ce acum se vine doar cu scuze.

„În urmă cu doi ani, inauguram Șoseaua Fabrica de Glucoză! Acum, toată Capitala este blocată de un primar general incompetent, fără grijă față de cetățeni și concentrat doar pe postările de pe Internet.  Șantierele, curățenia, marile lucrări se fac pe teren, nu de la birou în fața tastaturii. Ce așteptări poți avea de la un om fără scrupule, care a ajuns în funcție prin minciună și furt.

Șoseaua Fabrica de Glucoză este un proiect pe care l-am început de la zero și pe care l-am finalizat repede. În 2020, când s-a dat drumul circulației mulți au comentat – na, făcea bine la campania electorală – au măsurat, au numărat, ne-au acuzat, dar șoferii ne-au felicitat. Am reușit într-un an și opt luni să transformăm un drum mereu blocat într-o șosea modernă. Le mulțumesc, încă o dată, colegilor mei și constructorilor care au stat zi și noapte pe șantier.

S-au investit sume mari, mult timp și nervi, dar a meritat efortul. Mă bucur de fiecare dată când circul prin zonă și văd că Bucureștiul are o legătură modernă cu Autostrada A3, cu acces facil într-o zonă în plină dezvoltare. Rolul nostru, al politicienilor care ajungem în funcții publice, este să lăsăm ceva în urma noastră. Lucrările de infrastructură sunt greu de făcut, costisitoare și extrem de necesare. Dar sunt și cele care rămân în urma noastră, zeci de ani!

Nici după doi ani, lucrările nu au fost complet plătite. Știu deja, de vină este echipa Firea. Probabil tot din cauza echipei Firea toate celelalte șantiere sunt blocate de un an și jumătate. Mă necăjesc imaginile cu pasajul Doamna Ghica unde bate vântul și totul trebuia să fie gata. Am fost singurii care au făcut ceva concret în Prelungirea Ghencea, dar Nicușor Dan e de părere că locuitorii zonei mai pot aștepta. Continuarea proiectului Ciurel – Șoseaua de Centură este istorie pentru că primarul general ne-a spus clar că nu-l interesează. Păcat de munca și de banii investiți în toate aceste proiecte!

#FabricaDeGlucozăLaDoiAni #FapteNuVorbe #ProiectePentruBucureșteni #OameniiVorSoluții #StopIncompetenței”, scrie Gabriela Firea pe Facebook.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend