Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Toată conducerea clubului Juventus a demisionat – Acuzațiile aduse oficialilor torinezi

Publicat

in

​Întregul consiliu de administrație al clubului Juventus Torino (în frunte cu președintele Andrea Agnelli) a hotărât să demisioneze, oficialii „Bătrânei Doamne” fiind anchetați pentru falsuri contabile și manipularea pieței, informează Gazzetta dello Sport.

Andrea AgnelliFoto: SOPA Images / Sipa Press / Profimedia

Potrivit sursei citate, lui Agnelli i se alătură adjunctul Pavel Nedved, directorul general Maurizio Arrivabene, dar și membrii consiliului Laurence Debroux, Massimo Della Ragione, Katryn Fink, Daniela Marilungo, Francesco Roncaglio, Giorgio Tacchia și Suzanne Keywood.

Decizia a fost luată la propunerea președintelui Agnelli și vine ca urmare a implicării clubului în ancheta Prisma, deschisă de Procuratura din Torino.

Sezonul 2021/22 a fost unul dezastruos pentru „Bătrâna Doamnă”, care a înregistrat pierderi în valoare de 254,3 milioane de euro.

Gruparea torineză ar fi prezentat în mod eronat pierderile financiare în perioada 2018-20, autoritățile investigând suma atribuită vânzărilor de jucători, dar și anumite „manevre salariale”.

Pe 25 octombrie, clubul a emis un comunicat în care a negat orice abatere: „Juventus rămâne convinsă că a acționat în conformitate cu legile care reglementează întocmirea rapoartelor financiare, în conformitate cu principiile contabile și în conformitate cu practicile internaționale din industria fotbalului”.

Într-un comunicat publicat luni pe site-ul oficial al clubului se arată că board-ul a primit „noi opinii juridice și contabile” de la experți independenți însărcinați cu evaluarea „problemelor critice”.

Se actualizează.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Atenție, imagini șocante – Un bărbat și-a dat foc în fața tribunalului în care are loc procestul lui Trump (VIDEO)

Publicat

in

De

Un tânăr și-a dat foc vineri după-amiază în apropierea tribunalului din Lower Manhattan, unde erau aleși jurații pentru procesul penal al fostului președinte Donald J. Trump.

Bărbatul s-a stropit cu o substanță inflamabilă în jurul orei locale 13:35 în Collect Pond Park, peste drum de tribunal. Spectatorii au țipat și au început să fugă, iar în curând, flăcări portocalii strălucitoare l-au cuprins pe bărbat. Nu a fost clar ce a motivat gestul său, notează The New York Times.

Oamenii s-au repezit să încerce să stingă focul, dar intensitatea căldurii putea fi simțită la câteva sute de metri distanță.

După câteva minute, zeci de ofițeri de poliție s-au grăbit să vină și au încercat să înăbușe flăcările. Bărbatul, care părea să fie în viață, a fost urcat într-o ambulanță și a fost transportat de urgență la spital.

Pliante aruncate înainte de gest

Un martor ocular, care a refuzat să fie identificat, a declarat că bărbatul a aruncat pliante în aer înainte de a-și da foc. Bărbatul, care purta blugi și un tricou gri închis, a căzut la pământ. El se afla într-o zonă a parcului care a fost izolată pentru susținătorii domnului Trump.

Unele dintre pamflete făceau referire la fostul președinte George W. Bush, la fostul vicepreședinte Al Gore și la avocatul David Boies, care l-a reprezentat pe Gore în renumărarea alegerilor prezidențiale din 2000.

Bărbatul stătea drept în timp ce își turna cel mai probabil benzină pe el și apoi ținea o flacără la nivelul pieptului. În timp ce oamenii aflați mai aproape de el fugeau, alții au strigat când și-au dat seama ce avea de gând să facă.

Țipete și strigăte – deși nu de la el – au umplut aerul în timp ce flăcările îl consumau și se prăbușea încet.

Citeste mai mult

NATIONAL

Nicolae Ciucă: ‘S-au făcut foarte multe lucruri bune. S-au făcut și greșeli!’ (VIDEO)

Publicat

in

De

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a participat la evenimentul de lansare a candidaţilor liberali pentru alegerile locale din judeţul Sălaj.

„Trebuie să păstrăm valorile oamenilor care au promovat iubirea de țară. Am foarte mare încredere în tineri.

Politica în administrație este precum credința, se bazează pe fapte. Trebuie să păstrăm tot timpul în minte, dar și pentru a le păstra memoria, valorile și virtuțile pe care ei l-au promovat. Au fost oameni care au promovat iubirea de țară”, a transmis Ciucă.

„Au fost oameni care au promovat credința în Dumnezeu, au promovat credința noastră creștină.

Au fost oameni care au promovat valorile familiei și nu în ultimul rând, au fost oameni care au promovat valorile Partidului Național Liberal prin tot ceea ce au făcut și tot ceea ce trebuie să facem și noi, de aici înainte.

Trebuie să facem în așa fel ca prin tot ceea ce realizăm la Șimleul Silvaniei, domnul primar Boc la Cluj-Napoca, domnul președinte Dinu Iancu Sălăjanu la Sălaj, viitorul primar Cristian Bârsan, La Zalău, Ionel Bogdan la Baia Mare și la Maramureș, să-i împlinim visul lui Avram Iancu.

Trebuie să facem cetățenii fiecărei localități mai bucuroși, mai fericiți și, împreună, prin tot ceea ce fac liberalii astăzi la nivel local cât și la nivel central, să facă națiunea lui Avram Iancu mai fericită.

Venim cu emoție și probabil că, ați remarcat, este o emoție pentru că revenim acasă la Lucian Bode și, deși n-a vrut să lase să se vadă că are emoții, vă spun eu că are emoții, cum, de altfel, a avut și domnul președinte Dinu Iancu Sălăjeanu”, a mai punctat Ciucă.

„Dânsul erau obișnuit să primească aplauze pentru ceea ce cânta și acum îl aplaudăm pentru ceea ce a creat și a lucrat.

Bihorul, Oradea, au reușit să dezvolte și să facă foarte cunoscută Oradea și Județul Bihor printr-o administrație care s-a canalizat pe nevoile cetățenilor.

Vă felicitam domnule președinte pentru ceea ce ați realizat la Sălaj.

Problema este ca nu este suficient, mai este un lucru care trebuie realizat, la Primaria municipiului Zalău

Avem un candidat care are o echipa care a probat in practica ceea ce trebuie facut în administratie si are nevoie de sprijinul dumneavoastra pentru a face cunoscute aceste proiecte, pentru a face tot ce este mai bun pentru sălăjeni și mediul de afaceri.

Trebuie să consolidăm capitalul local pentru a ne conecta la mediul de afaceri la nivel național.

Trebuie sprijinit, motivat, încurajat și asta nu puteți face decât dumneavoastră.

Noi am venit aici pentru a vă oferi toată disponibilitatea, pentru că noi am simțit că nu putem face la București dacă nu suntem ajutați de ceea ce se întâmplă la nivel local.

Iar dumneavoastră nu puteți realiza proiectele daca nu sunteți sprinjiniți de la nivel central.

Cred că trebuie să urmăm exemplul lui Cristian Lazăr și să-i alimentăm energia.

Eu am mare încredere în tinerii de azi pentru că și noi am fost ca ei și aceeași impresie aveam atunci.

Trebuie să le transmitem tinerilor încrederea noastră.

Mi-a plăcut faptul că Dinu a menționat că nu o să criticăm pe nimeni

În momentul în care critici, nu mai ești credibil.

Noi trebuie să vorbim despre faptele noastre pentru că politica în administrație este precum credința, se bazează pe fapte. Ca atare, să lăsăm faptele noastre să vorbească și să nu ne temem de ceea ce am făcut în cei 4 ani de guvernare.

Perspectiva este ca în noiembrie să împlinim 5 ani de guvernare.

S-au făcut foarte multe lucruri bune, s-au făcut și greșeli.

Trebuie să avem această deschidere la dialog, această umanitate, să explicăm, să răspundem pentru ceea ce nu am făcut bine, dar toate aceste chestiuni trebuie cunoscute

Doamnelor, vă rog să luptați să ajungeți pe scenă.

Îmi exprim toată încredere că organizația PNL Sălaj va obține un rezultat mult mai bun decât la precedentele alegeri pentru că Organizația de femei va contribui la acest lucru”, a fost mesajul lui Ciucă.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend