Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

TikTok va avea o nouă funcție pentru utilizatori

Publicat

in

După ce majoritatea marilor platforme sociale au copiat formatul short-form video de la TikTok, a venit rândul aplicaţiei chineze să importe o idee de la altă platformă socială, potrivit news.ro.

TikTok a început să testeze formatul Stories, care, eventual, va fi implementat şi disponibil pentru toţi utilizatorii reţelei. Deşi arată la fel ca Stories din Snapchat sau Instagram, implementarea TikTok are, totuşi, o doză de originalitate.

Şi în cazul TikTok, formatul Stories va ocupa întreg ecranul şi va fi la fel de efemer ca pe celelalte platforme – postările vor putea fi văzute 24 de ore, după care vor fi şterse automat.

Originalitatea vine din faptul că, în loc să adauge Stories într-un rând orizontal în partea de sus a ecranului, ca la celelalte reţele sociale, TikTok a creat o bară laterală, ce va acomoda Storie-urile, bară care va fi afişată şi ascunsă printr-un swipe.

Va exista, bineînţeles, opţiunea adăugării unor comentarii şi reacţii la Stories. De asemenea, acestea vor putea fi accesate, ca pe Instagram, apăsând poza de profil a unui utilizator.

TikTok nu a spus cât va dura testul şi când formatul Stories va fi lansat oficial. De regulă, aceste teste durează câteva luni.

“Inventat” de Snapchat, formatul Stories a fost adoptat rapid de cele mai mari platforme sociale şi, de regulă, au avut succes. Stories a prins mai greu pe Facebook şi aproape deloc pe Twitter. De altfel, Twitter a anunţat chiar recent că va renunţa acesta.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

VIDEO Steven Seagal, în vizită la separatiștii pro-ruși din Donbas: „Zelenski a ordonat crime împotriva umanității” / Actorul i-a cerut lui Putin o slujbă nouă

Publicat

in

De

Actorul american Steven Seagal, cunoscut în ultimii ani mai degrabă din cauza pozițiilor sale pro-rusești, a făcut o vizită separatiștilor pro-ruși din estul Ucrainei, o mutare pe amplu criticată pe rețelele de socializare.

Steven Seagal alaturi de liderul separatist Denis PusilinFoto: Twitter

Mai mulți jurnaliști occidentali au distribuit imagini cu Seagal în vizită la închisoarea din Olenivka unde pe 29 iulie a avut loc un atac soldat cu moartea a zeci de prizonieri de război ucraineni. ONU a anunțat deja că pregăteşte o misiune de investigaţie care să afle „adevărul” asupra exploziilor produse la închisoarea aflată sub controlul separatiștilor pro-ruși din regiunea Donețk.

Jurnalistul Oliver Alexander, un colaborator al The Washington Post, Foreign Policy și Der Spiegel, a fost primul care a descoperit imaginile publicate de presa rusă, acesta întrebându-se dacă Seagal îi ajută acum pe ruși să își acopere crimele de război de la Olenivka.

Neil Hauer, corespondentul de război al CNN în Ucraina, se întreabă la rândul său cât va mai dura până când Seagal va avea parte de „tratamentul Graham Phillips și va fi sancționat de propria sa țară”. Phillips este un Youtuber și jurnalist „independent” britanic cunoscut pentru pozițiile sale pro-Rusia și pro-Kremlin.

Guvernul Marii Britanii a impus sancțiuni împotriva lui Phillips pe 26 iulie, afirmând despre acesta că „este un blogger video care a produs și publicat conținut media care sprijină și promovează acțiuni și politici ce destabilizează Ucraina și subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea sau independența Ucrainei.

Max Seddon, redactorul-șef al biroului The Financial Times din Moscova, îl citează pe Denis Pușilin care a distribuit pe canalul său de Telegram o fotografie alături de Seagal. Liderul separatiștilor din Donețk afirmă că actorul american realizează un documentar despre războiul din Donbas.

„Lumea nu știe adevărul. El vrea să schimbe părerile despre acest război”, afirmă Pușilin despre presupusul documentar și intențiile lui Seagal.

Steven Seagal a cerut Rusiei o slujbă nouă

Seddon amintește de asemenea că Steven Seagal a recunoscut recent că visul său de a „repara” relațiile dintre Statele Unite și Rusia a eșuat și că poartă discuții cu guvernul rus pentru a-i oferi o nouă slujbă. ​

În august 2018 Rusia l-a numit pe Seagal reprezentant special a Ministerului Afacerilor Externe de la Moscova, cu rolul de a „consolida” legăturile umanitare dintre SUA și Rusia.

Oliver Alexander a distribuit și o înregistrare video difuzată de mass-media rusă de la vizita actorului american, acesta afirmând că ucrainenii au bombardat închisoarea de la Olenivka imediat după ce „unul dintre naziștii uciși a început să vorbească mult despre Zelenski și faptul că Zelenski a ordonat torturi și alte atrocități”.

Actorul american mai afirmă că presupusele acțiuni ale lui Zelenski nu doar că încalcă Convenția de la Geneva privind crimele de război, ci reprezintă și crime împotriva umanității. „Așadar, dacă Zelenski a fost implicat în crime împotriva umanității, mă întreb dacă din acest motiv acest tip a fost ‘rachetat’ și ucis”, concluzionează actorul american.

Seagal a primit personal un pașaport rusesc de la Vladimir Putin

În 2016, președintele rus i-a înmânat personal pașaportul rusesc actorului născut în statul american Michigan, afirmând la momentul respectiv că speră ca gestul arată o „normalizare” a relațiilor încordate cu Washingtonul.

Stând la o masă de la Kremlin în cadrul unei întâlniri difuzate de televiziunile rusești, Putin i-a arătat fostului star de la Hollywood unde să semneze pe pașaport. Cei doi s-au ridicat apoi și au dat mâna, Putin felicitându-l iar Seagal răspunzând în rusă: „mulțumesc foarte mult”.

Acțiunea de PR a Kremlinului a venit la mai puțin de o lună după ce Putin i-a acordat actorului american cetățenia rusă. „A fost dorința lui, chiar a solicitat asta. A fost chiar insistent pentru o bună perioadă, cerând să-i acordăm cetățenia. Este cunoscut pentru sentimentele calde pe care le are față de țara noastră”, declara atunci Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

În mai 2017 Ucraina i-a interzis lui Seagal timp să intre pe teritoriul său timp de 5 ani, afirmând că acesta reprezintă o amenințare pentru siguranța sa națională. Un an mai târziu Seagal afirma că este un reprezentant al intereselor președintelui Vladimir Putin și că și-ar dori să devină guvernator al unei regiuni rusești. Kremlinul nu i-a făcut însă nicio ofertă în acest sens.

În vara anului trecut Steven Seagal a fost primit în „Partidul Doar Rusia: Patrioți pentru Adevăr”, o formațiune politică naționalistă cunoscută pentru pozițiile sale pro-Kremlin.

Urmărește ultimele evoluții din a 168-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Compania Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră a raportat pierderi în creştere la 15,25 milioane de lei, în primul semestru

Publicat

in

De

Compania Turism, Hoteluri, Restaurante (THR) Marea Neagră a consemnat pierderi în creştere la 15,25 milioane de lei după primul semestru din acest an, pe fondul reducerii cu peste 50% a veniturilor, reiese din rezultatele publicate, miercuri, de companie pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Anul trecut în aceeaşi perioadă, compania raporta pierderi de 10,99 milioane de lei.

Veniturile totale înregistrate de THR Marea Neagră în primul semestru din acest an au fost de 3,23 milioane de lei, în scădere cu aproape 50% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit Agerpres.

„Veniturile totale, înregistrate de societate în semestrul 1 2022, sunt în valoare de 3.230.829 lei, cunoscând o realizare de 50,25% faţă de veniturile totale ale semestrului 1 2021 (6.429.075 lei) şi o realizare de 44,95% faţă de bugetul semestrului 1 2022. Acest lucru a fost cauzat de următoarele: deschiderii majorităţii unităţilor de cazare şi alimentaţie publică abia în 12.06.2022; renunţarea la contractul cu Casa Naţională de Pensii Publice care asigură turiştii în perioadele de extrasezon; numărul de turişti diminuat cu 20% în raport cu anul anterior pe fondul condiţiilor geopolitice (război Ucraina)”, se arată în raport.

Potrivit sursei citate, la 30 iunie 2022, o pondere importantă în total venituri, de 51,56%, o reprezintă veniturile din chirii (1.665.840 lei, în scădere faţă de 1,781 milioane lei, anul trecut). Totodată, veniturile din cazare, în cuantum de 798.348 lei (24,71% din total venituri), au scăzut cu 62,37% comparativ cu intervalul similar din anul precedent. Veniturile din alimentaţie publică au fost de 534.458 lei (16,54% din total), faţă de 1,326 milioane de lei, în prima jumătate din 2021.

Cifra de afaceri a fost de 3,16 milioane de lei în prima jumătate a anului, ceea ce reprezintă o realizare de 54,84% faţă de afacerile din aceeaşi perioadă din 2021.

În plus, de la an la an, se constată scăderea numărului mediu de personal sezonier cu 51,26% pe fondul diminuării numărului de angajări. În ceea ce priveşte personalul permanent, la finele lunii iunie 2022, acesta s-a diminuat cu 58,06%, ca urmare a concedierilor individuale masive din trimestrul IV din anul anterior.

Capitalurile proprii ale THR Marea Neagră au scăzut 4,28% faţă de cele raportate la 31 decembrie 2021, din cauza creşterilor/reducerilor pe fiecare element de pasiv. Astfel, capitalul social subscris şi vărsat s-a situat la 57,60 milioane de lei, nemodificat în comparaţie cu sfârşitul anului 2021, iar rezervele legale şi alte rezerve, la 72,27 milioane de lei (+198,5% faţă de 2021).

THR Marea Neagră s-a înfiinţat la data de 5 martie 1991, sub titulatura de S.C. Eforie S.A. Principalele produse proprii ale companiei sunt pachetele de servicii de cazare, alimentaţie publică, agrement (spa, piscine, băi reci cu nămol). Un canal important de distribuţie îl reprezintă vânzarea online prin intermediul site-urilor specializate, doar o mică parte este reprezentată de vânzările pe cont propriu (13,45%), serviciile de cazare fiind valorificate în cea mai mare proporţie de către tur-operatori.

Societatea are în administrare directă un număr de 4.504 locuri de cazare şi 3.900 locuri de alimentaţie publică, localizate în staţiunile turistice de pe litoralul românesc al Mării Negre în unităţi clasificate la categoria 4, 3 şi 2 stele, conform certificatelor de clasificare în vigoare la data prezentului contract.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend