Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Thailanda schimbă strategia de vaccinare anti-covid: Prima doză cu Sinovac, rapelul cu AstraZeneca

Publicat

in

Strategia Thailandei de imunizare împotriva COVID-19 va consta în administrarea unei doze de vaccin chinezesc Sinovac, urmată la rapel de o doză de vaccin AstraZeneca, a anunţat luni ministrul sănătăţii, Anutin Charnvirakul, precizând că măsura vizează creşterea protecţiei împotriva variantelor mai transmisibile de coronavirus, relatează Reuters și Agerpres.

Dacă va fi implementată, aceasta ar fi prima strategie anunţată public de combinare a unui vaccin chinezesc cu unul dezvoltat în Occident.

“Măsura vizează îmbunătăţirea protecţiei împotriva variantei Delta şi construirea unui nivel ridicat de imunitate împotriva bolii”, a declarat ministrul Anutin Charnvirakul, referindu-se la varianta detectată pentru prima dată în Indonezia.

Thailanda şi statele vecine, precum Indonezia, au raportat numeroase cazuri de îmbolnăvire în rândul cadrelor medicale şi a angajaţilor din prima linie imunizaţi cu vaccinul Sinovac.

Majoritatea angajaţilor sanitari din Thailanda şi a celor din prima linie au fost vaccinaţi cu serul chinezesc Sinovac începând din februarie, în condiţiile în care vaccinurile de la AstraZeneca urmau să ajungă în iunie.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

NATIONAL

Impresarul lui Robert Lewandowski face SCANDAL, după ce Lionel Messi a câştigat Balonul de Aur: ‘Trofeul îi aparţine lui Robert Lewandowski. El îl merita’

Publicat

in

De

Iranianul Pini Zahavi, impresarul lui Robert Lewandowski, a afirmat că atacantul de la Bayern Munchen merita să câştige Balonul de Aur, în locul lui Lionel Messi.

“Toate felicitările pentru Lionel Messi: un jucător impresionant şi o legendă eternă. Dar Balonul de Aur din 2021 nu îi aparţine. Nu de această dată. Balonul de Aur îi aparţine lui Robert Lewandowski. El îl merita”, a spus Zahavi, conform lefigaro.fr.

Jucătorul echipei Paris Saint-Germain, Lionel Messi, a câştigat Balonul de Aur, luni seară, acesta fiind al şaptelea trofeu pentru el, scrie news.ro.

Robert Lewandowski (Bayern Munchen) a câştigat trofeul de atacantul anului, iar Gianluigi Donnarumma (PSG, fost la AC Milan) a fost desemnat cel mai bun portar.

În clasamentul per total, polonezul Lewandowski a fost pe 2, iar italianul Jorginho a fost pe 3.

Messi este câştigător cu Argentina în acest an al Copei America.

Marele rival al lui Messi, Cristiano Ronaldo, a ocupat locul 6 în acest clasament.

Unul dintre favoriţi, Karim Benzema, de la Real Madrid, a fost pe locul 4.

Titlul de cel mai bun club al anului a revenit celor de la Chelsea.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

NATIONAL

As many as 41,562 people get the COVID shot in past 24 hours, 9,531 as first-time recipients

Publicat

in

De

As many as 41,562 people have received the coronavirus jab with either the Pfizer, Moderna, AstraZeneca or Johnson&Johnson vaccine in the past 24 hours, the National COVID Vaccination Coordination Committee (CNCAV) informs on Tuesday.

As many as 9,531 people were given the first shot, 12,891 received the second shot, and 19,140 the third booster shot.

According to CNCAV, 14,927,256 doses of vaccine have been administered since the start of the vaccination campaign on December 27, 2020 to 7,749,385 persons of whom 7,433,026 received the complete vaccination scheme and 1,565,385 were given the third dose.

Of those vaccinated in the last 24 hours, 15 persons experienced side effects, all whole-body reactions.

As many as 19,428 side effect occurrences to COVID vaccines have been reported since the start of the vaccination campaign – 2,099 local and 17,329 systemic side effects.

AGERPRES

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend