Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Teatrul Naţional ‘Marin Sorescu’ din Craiova lansează un proiect amplu la care vor participa 100 de regizori din 100 de ţări

Publicat

in

Teatrul Naţional “Marin Sorescu” din Craiova, cu o tradiţie de peste 170 de ani, lansează vineri proiectul internaţional Hektomeronul, un mesaj universal al speranţei, la care vor participa 100 de regizori din 100 de ţări.

Pornind de la “Decameronul”, scris de Giovanni Boccaccio acum mai bine de 650 de ani, proiectul Teatrului Naţional “Marin Sorescu” din Craiova prezintă cele 100 de poveşti ale autorului într-un moment în care izolarea, teama şi moartea sunt prezente în lumea de acum, aşa cum au fost prezente şi în Florenţa anilor în care Decameronul a fost conceput de către Boccaccio, potrivit news.ro.

Vezi și: Liberalii se pregătesc de debarcarea Avocatului Poporului

În fiecare zi, începând de vineri, va fi prezentată pe website-ul www.hektomeron.com, în regim de live streaming, din Sala Mare “Amza Pellea” a teatrului, câte o poveste, fiecare fiind regizată de către un alt artist.

Proiectul reuneşte 100 de regizori din 100 de ţări.

Primele zece episoade poartă semnătura unor apreciaţi regizori din Italia, Ucraina, Botswana, Ungaria, Brazilia, Spania, Albania, Rwanda, Croaţia şi SUA.

Ultima poveste a Hektomeronului va fi prezentată publicului în 24 aprilie, iar la finalul proiectului toate cele 100 de episoade vor fi prezentate integral pe website-ul www.hektomeron.com, într-un maraton de 25 de ore.

Episoadele vor fi jucate în limba română cu subtitrare în engleză de către actorii Teatrului Naţional “Marin Sorescu” din Craiova, excepţie făcând episodul regizat de către Radu Afrim, care va lucra cu un artist din afara ţării.

Fiecare episod va fi prezentat într-o manieră personală şi cu o viziune subiectivă, totul conlucrând pentru întregirea unui tablou al epocii obiectiv, coerent. O unică temă umană şi culturală care evidenţiază însă acelaşi spirit rezistent al omului ce trece prin vremuri dure.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

WhatsApp lansează o nouă funcție – Ce opțiune în plus vor avea utilizatorii

Publicat

in

De

WhatsApp lansează un upgrade pentru funcţia Disappearing Messages, care poate fi acum folosită pentru ştergerea automată a tuturor mesajelor, după o anumită perioadă de timp, notează news.ro.

Populara aplicaţie de chat deţinută de Meta lansează oficial funcţia de ştergere automată a mesajelor, pe care a testat-o în ultimele luni. Aceasta permite utilizatorului să aleagă o anumită perioadă de timp după care mesajele să fie şterse automat.

Noua opţiune poate fi activată pentru toate mesajele individuale (nu mai trebuie activată individual pentru fiecare chat în parte) şi oferă noi intervale de timp după care să se realizeze ştergerea.

Dacă până acum ştergerea automată se putea face doar după şapte zile, utilizatorii pot alege acum ca aceasta să aibă loc şi după 24 de ore sau 90 de zile.

Noua opţiune poate fi activată de la Settings > Account > Privacy > Default message timer.

După activare, funcţia de ştergere automată va afecta doar chat-urile noi şi nu va putea fi folosită şi pentru grupurile de discuţii.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

NATIONAL

Fostul edil al Sectorului 1 `MAI BAGĂ O FISĂ` pentru RECUPERAREA DIAMANTELOR căzute în `GHEARA` DNA – Cere ICCJ ridicarea controlului judiciar pe CAUȚIUNE

Publicat

in

De

Instanța supremă, va analiza, marți, o nouă plângere a soților Adina și Daniel Tudorache, ultimul, fostul edil al Sectorului 1 al Capitalei, împotriva ordonanței magistratului DNA ce a prelungit controlul judiciar pe cauțiune stabilit în cazul acestuia.

Cei doi încearcă, încă de la luarea măsurii de către anchetator, anularea controlului, consecința unei astfel de decizii fiind aceea aceea că diamantele ridicate de către procurorii DNA la percheziții revin la aceștia.

Adina și Daniel Tudorache au încercat în mai multe rânduri, prin plângeri împotriva actelor procurorului de caz, să recupereze nestematele.

„Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de inculpatul Tudorache Daniel împotriva ordonanţei nr.705/P/2016 din data de 24 septembrie 2021 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate de Corupţie, prin care s-a dispus prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar pe cauţiune.

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de inculpata Tudorache Constanţa Adina împotriva ordonanţei nr.705/P/2016 din data de 23 septembrie 2021 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate de Corupţie, prin care s-a dispus prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar pe cauţiune.

Obligă incupaţii la plata sumei de câte 200 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi, în cuantum de câte 80 lei fiecare, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 01 octombrie 2021”, notau judecătorii ICCJ în una dintre deciziile de respingere acțiunilor celor doi.

Citește și: Martorii GREI ai DNA au DESFIINȚAT-O pe Elena Udrea în sala de judecată: `S-a spus cu subiect si predicat că Elena Udrea era la butoane`…

Asalt DNA la diamantele primarului…

Procurorii DNA de la Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de TUDORACHE DANIEL, la data faptelor primar, anterior deputat, viceprimar al Primăriei Sectorului 1 București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la trafic de influență și spălare a banilor.

În același dosar s-a mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de alte două persoane fizice, fosta soție și o persoană fizică aflată în anturajul primarului, pentru infracțiunea de complicitate la spălarea banilor, respectiv trafic de influență.

Totodată, celor trei inculpați li s-au fixat cauțiuni care trebuie depuse până la data de 27 noiembrie 2020, după cum urmează:

Citește și: Avocații Elenei Udrea LUAȚI ÎN COLIMATOR de instanță la audierea MARTORILOR: `Nu vă permiteți dumneavoastră SĂ RIDICAȚI TONUL

– 1.000.000 euro – TUDORACHE DANIEL

– 200.000 euro – fosta soție

– 75.000 euro – persoană fizică aflată în anturajul primarului

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada septembrie 2016 – mai 2017, persoana aflată în anturajul inculpatului Tudorache Daniel ar fi pretins de la un om de afaceri un comision de 10 % din valoarea contractului de servicii pe care societatea omului de afaceri îl avea cu o instituție aflată in subordinea Primăriei Sector 1. În schimbul banilor, persoana respectivă se angaja să intervină, în numele primarului, la funcționarii responsabili, astfel încât contractul să se desfășoare în bune condiții (plată la timp a facturilor și actualizarea tarifelor) .

În schimbul traficării influenței, persoana aflată în anturajul primarului ar fi primit suma totală de 105.000 lei în numerar, precum și suma de 8.640 lei disimulată ca plată a unor facturi fiscale fictive emise de o firmă aparținând traficantului de influență.

În activitățile descrise, persoana care și-a traficat influența ar fi fost sprijinită de primarul de la acea vreme Tudorache Daniel. Acesta i-ar fi întărit omului de afaceri convingerea că solicitantul comisionului ar fi trimisul său și că trebuie să țină legătura cu acesta pentru buna desfășurare a contractului. În acest mod, Tudorache Daniel ar fi confirmat caracterul real al influenței.

De altfel, există suspiciunea rezonabilă că primarul de la acea vreme Tudorache Daniel ar fi fost principalul beneficiar al sumelor primite de persoana din anturajul său.

În perioada în care a ocupat funcții publice (2008-2018), inculpatul Tudorache Daniel ar fi beneficiat de sume de bani disproporționat de mari comparativ cu veniturile sale licite.

Citește și: Soțul unei foste CANDIDATE la prezidențiale a dat EXPLICAȚII la ICCJ…

Pentru a ascunde originea sumelor de bani presupus a fi fost obținute în mod nelegal, acesta ar fi interpus două persoane ( soția și menajera), care au acționat ca proprietarii aparenți ai sumelor de bani cu scopul ca, prin cele două, sumele să fie introduse în circuitul civil.

Banii astfel introduși în circuitul civil ar fi fost utilizați pentru a achita excursii în străinătate, bijuterii, articole vestimentare de lux atât din țară, cât și din străinătate, autoturisme, imobile, școli private, acordarea de împrumuturi, constituirea de depozite.

Concret, în perioada de referință (2008-2018), în care Tudorache Daniel ar fi realizat venituri licite totale de 605.782 lei (reprezentând o medie de aproximativ o mie de euro pe lună), există suspiciunea că acesta ar fi săvârșit infracțiunea de spălare a banilor constând în:

– depunerea de sume de bani în numerar prin intermediul fostei soții și al menajerei, în conturi bancare deschise pe numele acestora – în total 2.990.000 lei și 235.000 euro;

– achiziționarea de bunuri imobile pe numele fostei soții în sumă totală de 305.000 euro și 470.000 lei, sume plătite de asemenea în numerar;

Citește și: ICCJ îl ține LA FOC MIC pe europarlamentarul Claudiu Manda – Amână încă O SĂPTĂMÂNĂ

– acordarea unui împrumut unei persoane, tot în numerar, în cuantum de 920.000 de euro, prin intermediul fostei soții,;

– achiziționarea de bijuterii, inclusiv diamante, a căror valoare urmează a fi stabilită (au fost identificate facturi fiscale pentru o serie de bijuterii, printre care: un inel în valoare de 58.500 de euro, un set de bijuterii în valoare de 64.225 USD, un inel cu diamant în valoare de 80.000 euro și un diamant de 190.000 de euro (avans 35.000 de euro), un inel de 65.000 euro, un set cercei și lănțișor cu pandantiv în valoare de 11.200 de euro, etc.),

– achiziționarea de acțiuni la un club de fotbal, prin intermediul fostei soții,

– asocierea în participațiune cu o societate privată cu suma de 640.000 de euro, tot prin intermediul fostei soți,

toate acestea cu fonduri cu privire la care există suspiciunea că sunt provenite din infracțiuni.

La data de 21 noiembrie 2020, inculpatului Tudorache Daniel și celorlalți doi inculpați li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

În ceea ce privește cel de-al doilea dosar în care au fost efectuate în cursul zilei de 19 noiembrie 2020 o serie de percheziții domiciliare, informații vor fi date publicității când situația judiciară o va permite.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend