Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Teatrul Naţional din Bucureşti a găzduit expoziţia ‘Retroversibil’, dedicată Adinei Nanu

Publicat

in

Expoziţia “Retroversibil”, dedicată memoriei istoricului şi criticului de artă Adina Nanu, a fost vernisată marţi, în foaierul Sălii Mici a Teatrului Naţional din Bucureşti, în prezenţa fiicei artistei, Unda Popp, a managerului Naţionalului bucureştean, Ion Caramitru, şi a rectorului UNArte, Cătălin Bălănescu.

Evenimentul a fost realizat de Departamentul Modă al UNArte, la aniversarea a 50 de ani de la înfiinţare, şi este prezentat în Rotonda şi în foaierul Sălii Mici a TNB, scrie Agerpres.ro.

“Expoziţia, cu un titlu destul de ciudat, ‘Retroversibil’, are loc în incinta Teatrului Naţional în galeria cea mai primitoare, aşa cum a fost concepută în proiectul de reabilitare a clădirii şi reconstrucţia interiorului şi unde să stea mai bine un costum sau mai multe, decât în teatru. (…) Doamna Nanu a fost o minunată artistă care a fost legată de Teatrul Naţional în mod direct”, a afirmat Ion Caramitru.

El a amintit că TNB are şi o colecţie proprie de costume care au fost folosite în spectacole.

“Teatrul Naţional, pentru cine nu ştie, are şi o colecţie proprie de costume de teatru, toate costumele care au fost folosite în spectacole au fost păstrate în condiţii foarte bune”, a spus Caramitru.

Rectorul Cătălin Bălănescu a afirmat că “Retroversibil” este primul eveniment al jubileului Secţiei de modă a UNArte, care va continua cu o serie de expoziţii în muzeele din Bucureşti şi în galeriile Universităţii Naţionale de Artă şi ale Uniunii Artiştilor Plastici.

“Această expoziţie are în programul ei şi (…) un parteneriat pe care UNArte l-a făcut cu Fundaţia Adina Nanu, unul dintre profesorii devotaţi învăţământului artistic românesc, care a ocrotit, a construit o colecţie de costum extrem de expresivă, costum de început de secol, costum de secol XIX din care sunt prezentate câteva eşantioane. Prezenţa acestor costume nu este întâmplătoare pentru că ele constituie o sursă de inspiraţie pentru actualii studenţi ai UNArte”, a declarat Bălănescu.

În opinia istoricului Georgeta Filitti, expoziţia “Retroversibil” este un eveniment cultural de excepţională valoare.

“Inauguram o expoziţie care se constituie într-un eveniment cultural de excepţională valoare făcută în memoria Adinei Nanu, una dintre personalităţile culturale care au bucurat societatea românească zeci de ani”, a declarat Georgeta Filitti.

Profesorul universitar Unda Popp, curatorul expoziţiei, a precizat că prin această expoziţie se doreşte captarea atenţiei publicului şi a celor care ar putea să ajute la obţinerea unui spaţiu menit să adăpostească sutele de costume ale colecţiei.

“Am adus aici doar câteva eşantioane care ilustrează începutul de secol XX, anii ’20 şi anii ’60, astfel încât să se înţeleagă cam care este calitatea obiectelor pe care le deţinem în această colecţie, care, pe lângă aceste costume, are şi mobilă, tablouri, fel de fel de obiecte care vorbesc despre un stil de viaţă mai mult decât despre moda vestimentară”, a spus Unda Popp.

Ea a precizat că expoziţia are costume vechi, dar şi costume noi. “Nu în ultimul rând, în galerie veţi vedea cele mai creative producţii ale celor mai tineri profesori, foştii noştri studenţi”, a completat Unda Popp.

În fiecare sală expoziţională vor rula filme despre costumele vechi şi despre costumele noi.

Expoziţia va rămâne deschisă până la finalul verii. Accesul publicului se face dinspre Bulevardul Carol, zilnic, între orele 11,00 şi 18,00. Purtarea măştii de protecţie sanitară în interiorul spaţiului expoziţional este obligatorie.

Comenteaza cu profilul de FB

NATIONAL

Rareş Bogdan, mesaj DE FORȚĂ pentru echipa Ciucu înainte de alegerile din PNL Bucureşti: ‘Nu vă temeţi! Nu pot ei bloca sau anula, cât puteţi voi vota!’

Publicat

in

De

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan urează succes echipei Ciprian Ciucu la alegerile pentru conducerea PNL Bucureşti. ”Nu vă temeţi! Nu pot ei bloca sau anula, cât puteţi voi vota!”, este mesajul său, el referindu-se la acuzaţiile de fraudă care au precedat scrutinul, anunță news.ro.

”Succes dragi colegi. Ciprian pentru Bucuresti. Ciprian Ciucu preşedinte PNL Bucuresti. Steli SG cheie pentru Capitala. Succes Stelian Bujduveanu pentru secretar general al celei mai mari organizaţii PNL din ţara. Succes Victor. Victor Picu pentru PrimVicepresedinte. Succes Diana. Diana Baciuna pentru PrimVicepresedinte. Succes Florin Ulmeanu pentru Vicepreşedinte. Succes şi sper ca disperarea unora sa nu afecteze organizarea alegerilor. Numai bine tuturor. Cu Bunul Dumnezeu înainte. Vom câştiga. Nu va temeţi. Nu pot ei bloca sau anula, cât puteţi voi vota!”, a scris Rareş Bogdan pe Facebook.

Liberalii din Bucureşti îşi aleg conducerea, sâmbătă, iar pentru funcţia de preşedinte candidează atualul lider al PNL Bucureşti, Violeta Alexandru, dar şi primarul Sectorului 6, liderul liberalilor din sector Ciprian Ciucu. Violeta Alexandru are susţinerea preşedintelui PNL, Ludovic Orban, în timp ce Ciprian Ciucu este susţinut de premierul Florin Cîţu. Echipele celor doi candidaţi au încercat să stabilească de comun acord datele scrutinului, însă echipa lui Ciucu a plecat de la discuţii, acuzând de minciună oamenii Violetei Alexanru. Ulterior, Ciucu a făcut acuzaţii de fraudă, vorbind despre condiţii de organizare a alegerilor care nu au existat nicaieri în ţară.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

TRAGEDIE Ciobanul căutat după atacul ursului de la stână a fost găsit mort

Publicat

in

De

Ciobanul din Mureș căutat la limita dintre județele Suceava și Harghita, după ce a fugit de frica ursului care a rănit un alt cioban, a fost găsit mort, anunță Mediafax.

Conform unor surse din Poliție, ciobanul în vârstă de 26 de ani a fost găsit mort sâmbătă dimineață, în pădure.

Un urs a atacat, vineri seară, lângă o stână din județul Harghita, o vacă. Trei ciobani au încercat să alunge ursul.

Unul dintre ei, un bărbat de 45 de ani, a fost rănit grav de urs și a ajuns la spital cu multiple răni.

Un alt cioban, în vârstă de 26 de ani, a reușit să fugă. Acesta era căutat în fondul forestier de echipe comune de jandarmi montani și polițiști.

Toți cei trei bărbați sunt din județul Mureș și lucrau la stâna din Harghita.

Localnicii au primit, vineri seara, un mesaj RO-ALERT, care anunța prezența unui urs în comuna Dorna Candrenilor. Oamenii au fost sfătuiți să rămână în case.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend