Conecteaza-te cu noi

Curtea de Arges

Te doare mintea ! Mare şefǎ în primǎrie, Si cu handicap şi cu datorii uriaşe la ANL !

Publicat

in

– Mariana Moise, şefa de la Asistenţa Socialǎ, are împreunǎ cu soţul datorii uriaşe la plata chiriei în blocul ANL

Probleme mari pentru Mariana Moise, şefa Serviciului Public de Asistenţă Socială din Curtea de Argeş. Unele care sfideazǎ bunul simţ, altfel aproape cǎ am fi fost dispuşi sǎ iniţiem o campanie umanitarǎ pentru ajutorarea familiei acesteia. Dupǎ ce nu cu mult timp în urmǎ redactorii noştri au aflat despre faptul cǎ doamna Moise a primit un certificat medical prin care atestă că este o persoană cu handicap, zilele trecute primǎria localǎ ne-a şocat cu listǎ oficialǎ a  datornicilor chiriaşilor din blocurile ANL.  Cap de listǎ este Daniel Moise, soţul şefei de la Asistenţǎ Socialǎ şi el angajat al primǎriei conduse de cercetatul de DNA,  primar NicolaDatorii ANL Mariana Moisee Diaconu. Pare incredibil dar familia Moise a acumulat datorii de peste 6000 lei ceea ce conduce la ideea cǎ ei n-au mai plǎtit un leu la chiria şi aşa extrem de micǎ de circa 3 ani. Intrucât pare de domeniul filmelor cu proşti ceea ce se întâmplǎ cu situaţia şefei de la Asistenţǎ Socialǎ, comentariile sunt de prisos şi solicitǎm primǎriei un punct de vedere oficial. Nu de alta dar şi cu certificat de handicap şi cu datorii uriaşe la chiria locuinţei pe care ţi-a dat-o primǎria nu este deloc în regulǎ şi seamǎnǎ clar a sfidare pe faţǎ a cetǎţenilor acestui oraş.
Reamintim cǎ Mariana Moise este şefa Serviciului Public de Asistenţă Socială din Curtea de Argeş. Are ani de experienţă în domeniu şi tot ea, alături de angajaţii pe care îi are în subordine, se ocupă de acordarea indemnizaţiilor pentru persoanele cu handicap sau însoţitorii acestora. Ciudat sau nu, de  ceva vreme, tocmai Mariana Moise a primit un certificat medical prin care atestă că este o persoană cu handicap, fiind diagnosticată cu poliartrită reumatoidală. E drept, boala nu alege şi nu ar trebui să lovească pe nimeni. Dosarul stufos cu zeci de acte medicale, radiografii şi fel de fel de analize ne-a fost pus la dispoziţie chiar de Mariana Moise care a recunoscut că are o boală grea şi e normal să primească sprijin. Nu este de competenţa noastră să contestăm deciziile medicale numai că e ciudat faptul că o dată cu acest certificat de handicap vin şi o serie de drepturi şi beneficii, dar şi o serie de anchete sociale pe care, culmea, ar trebui să le facă funcţionarii serviciului public de asistenţă socială şi să le aprobe chiar Mariana Moise.

Advertisements

 

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

ALERTA ! Primul caz de deces cauzat de COVID 19 la Spitalul Valea Iașului – Un bărbat de 51 ani

Publicat

in

De

Potrivit datelor oficiale transmise  de Grupul de Comunicare Strategică, În ultimele 24 de ore, în Argeș au fost confirmate 41 de persoane cu virusul COVID-19. De asemenea, alți 6 argeșeni au decedat, printre acestia numarandu-se si un barbat in varsta de 51 ani care a fost spitalizat la Valea Iasului. Este vornba de un bărbat, 51 de ani, internat pe 10.07.2020 la Spitalul Valea Iașului, decedat pe 12.07.2020 în același spital. Fără comorbidități cunoscute.

Ultima statistică arată în felul următor: 1390 de cazuri în Argeș și 32.948 la nivel național (dintre care 23.552 persoane externate, 21.692 pacienți vindecați și 1.860 pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare, 573 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere și 1.901 decese)

Advertisements

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 413 noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 235 de pacienți.

Instituția Prefectului Argeș informează că situația epidemiologică din județ, conform datelor DSP, se prezintă după cum urmează:

-persoane aflate în carantină: 0;
-persoane aflate în izolare (anchetă epidemiologică): 549;
-persoane internate în spital: 398;
-persoane vindecate: 576;
-persoane diagnosticate pozitiv: 1390;
-persoane decedate: 68.

Decese 63-68:
Deces 63: Bărbat, 81 de ani, internat pe 08.07.2020 la Spitalul Județean de Urgență Pitești, secția Neurologie. Decedat pe 09.07.2020 la secția ATI a SJU Pitești. Comorbidități: comă GCS-4, AVC recidivat, pleurezie masivă stânga;
Deces 64: Bărbat, 50 de ani, internat pe 24.06.2020 la Spitalul Județean de Urgență Pitești, secția Medicală I, transferat la secția Boli Infecțioase a SJU pe 01.07.2020. Decedat pe 10.07.2020 în secția ATI a SJU Pitești. Comorbidități: boală renală cronică, diabet, insuficiență respiratorie cronică;
Deces 65: Femeie, 82 de ani, internată pe 06.07.2020 la Spitalul Municipal Câmpulung, secția Boli Infecțioase. Decedată pe 10.07.2020 la Spitalul Câmpulung. Comorbidități: HTA, insuficiență cardiacă, cardiopatie ischemică, demență senilă;
Deces 66: Bărbat, 64 de ani, internat pe 25.06.2020 la Spitalul Municipal Câmpulung, transferat la Spitalul Județean Ploiești. Decedat pe 09.07.2020 la SJU Ploiești. Comorbidități: insuficiență renală cronică, AVC sechelar, HTA;
Deces 67: Bărbat, 58 de ani, internat pe 29.06.2020 la Spitalul Județean de Urgență Pitești, transferat la Spitalul Colentina București. Decedat pe 09.07.2020 la Spitalul Colentina. Comorbidități: BPOC, cord pulmonar cronic, insuficiență respiratorie cronică;
Deces 68: Bărbat, 51 de ani, internat pe 10.07.2020 la Spitalul Valea Iașului, decedat pe 12.07.2020 în același spital. Fără comorbidități cunoscute.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Veste tristă la Curtea de Argeș: A MURIT MIHAI BARBU, sufletul centrului teritorial al Universității Titu Maiorescu

Publicat

in

De

Întreaga comunitate academică maioresciană își exprimă regretul pentru trecerea în eternitate a celui ce a fost sufletul Centrului teritorial pentru învățământ la distanță Curtea de Argeșdomnul MIHAI BARBU. Despre domnul Barbu se poate spune că a trăit cu pasiune până în ultima clipă a vieții sale, slujind Universitatea Titu Maiorescu pe plaiuri argeșene vreme de 20 de ani. Cu dragoste, dăruire și înțelepciune a păstorit sute de studenți, risipindu-se câte puțin în fiecare dintre ei. Pentru noi, Curtea de Argeș va păstra mereu frumusețea spiritului domniei sale.

Dumnezeu să-l odihnească în pace și lumina!

Advertisements

CONDUCEREA UNIVERSITĂȚII TITU MAIORESCU

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Advertisements

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend