Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Țara care introduce vaccinarea obligatorie: Cei care refuză nu vor mai intra în contact cu alte persoane

Publicat

in

Kazahstanul a ordonat joi vaccinarea obligatorie a majorităţii angajaţilor care intră în contact cu alte persoane, după descoperirea de cazuri de contaminări cu varianta Delta a noului tip de coronavirus în această ţară din Asia Centrală, informează AFP, potrivit Agerpres.

Potrivit unui decret guvernamental, angajaţii vizaţi sunt cei dintr-o gamă largă de sectoare economice, printre care serviciile bancare sau industria de divertisment. Celor care vor refuza să se vaccineze li se va interzice să interacţioneze cu clienţii sau cu alte persoane.

Prima doză de vaccin ar urma să fie injectată înainte de 15 iulie, iar a doua doză înainte de 15 august, potrivit decretului. Persoanele care au fost bolnave de COVID-19 în ultimele trei luni sau care pot demonstra că sănătatea lor nu le permite să fie vaccinaţi nu sunt vizaţi.

De asemenea, o altă măsură prevede ca angajaţii nevaccinaţi să fie testaţi pentru coronavirus în fiecare săptămână.

Acest decret intervine în condiţiile în care varianta Delta, apărută în India şi mai contagioasă, a fost detectată în Kazahstan, fostă republică sovietică din Asia Centrală cu o populaţie de 19 milioane de locuitori, dintre care doar 2 milioane au primit cele două doze de vaccin.

Kazahstanul dispune de vaccinul rusesc împotriva COVID-19, Sputnik V, de cel chinezesc Sinopharm şi de propriul său vaccin, QazVac.

Această ţară a înregistrat 425.573 de cazuri de contaminare cu noul tip de coronavirus şi 4.375 de morţi de COVID-19 de la începutul pandemiei, potrivit cifrelor oficiale disponibile joi.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

NATIONAL

Grupul DIGI a virat taxe şi impozite în valoare de 99 de milioane de lei în contul bugetului de stat

Publicat

in

De

Grupul DIGI a virat în luna noiembrie 2021, în contul bugetului de stat, taxe şi impozite în valoare de 99 de milioane de lei, informează vineri compania.

“Datorită dezvoltării şi creşterii constante a business-ului din România, compania reprezintă astăzi unul dintre cei mai importanţi contribuabili ai bugetului de stat, după ce doar în trimestrul al treilea al anului 2021, a achitat 275 milioane lei, o contribuţie record în cei peste 28 de ani de activitate ai companiei pe piaţa locală. În luna octombrie 2021, compania a contribuit cu suma record de 111 milioane de lei, reprezentând taxe şi impozite”, se spune într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, compania a pus în practică o viziune de business solidă, bazată pe investiţii durabile şi pe extinderea continuă a serviciilor, cu scopul de a satisface nevoile tot mai diverse ale clienţilor.

Astfel, DIGI ocupă astăzi poziţia de lider de piaţă pe segmentul serviciilor de televiziune şi internet fix în România şi, totodată, este unul dintre cei mai mari angajatori din ţară, cu peste 14.700 de angajaţi dedicaţi operaţiunilor derulate de societăţile grupului pe piaţa locală, potrivit Agerpres.ro.

DIGI, prin operaţiunile companiei de telecomunicaţii RCS & RDS şi a tuturor entităţilor sale care îşi desfăşoară activitatea în România, aduce pe piaţă servicii de telecomunicaţii fixe şi mobile de cea mai bună calitate, la preţuri avantajoase, de care se bucură milioane de abonaţi.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

NATIONAL

E CHESTIUNE de priorități: Bugetul pentru creșterea pensiilor e APROAPE cât cel pentru vouchere

Publicat

in

De

Bugetul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale are nevoie în 2022 de o suplimentare de 11 miliarde de lei pentru plata pensiilor, a declarat, vineri, ministrul de resort, Marius Budăi, la finalul unei dezbateri despre situaţia persoanelor cu dizabilităţi. “Cu siguranţă bugetul (Ministerului Muncii, n.r.) va trebui suplimentat (anul viitor, n.r.), impactul bugetar va fi discutat în coaliţie şi în Guvern şi cu siguranţă le veţi regăsi în construcţia bugetului pe anul 2022. Este vorba de 11 miliarde pentru pensii, 1,8 – 1,9 miliarde pentru alocaţii, avem vreo 212 milioane pentru a institui cea de-a treisprezecea indemnizaţie pentru persoanele cu dizabilităţi”, a afirmat Marius Budăi.

Ministrul Muncii a apreciat că statul român este obligat să acopere aceste creşteri de cheltuieli, deoarece Constituţia obligă Guvernul să aibă grijă de cetăţeni. “Statul român e obligat să le suporte (majorările de fonduri solicitate la bugetul Ministerului Muncii, n.r.). Toţi cetăţenii din România, indiferent că vorbim de copii, angajaţi, persoane cu dizabilităţi, pensionari, sunt cetăţenii acestei ţări. Statul, prin Constituţie, este obligat să aibă grijă de cetăţenii săi”, a menţionat Marius Budăi.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend