Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

ŢARA ARDE ŞI…. Dosar istoric la DIICOT: Procurorii investighează abdicarea forţată a Regelui Mihai

Publicat

in

La sesizarea Mișcării pentru Regat și Coroană, DIICOT cerceteză falsul istoric și juridic comis la 30 decembrie 1947, care a avut ca rezultat răsturnarea ordinii constituționale în Regatul României și desființarea statului de drept. Scopul este restabilirea ordinii legale și constituționale legitime, notează evz.ro.

DIICOT – Structura Centrală a dispus, sub nr. 467/D/P/2018, începerea urmăririi penale „in rem”, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.397 și 438 Cod Penal, a transmis săptămâna trecută, Evenimentului zilei, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată, sub semnătura procurorul șef de secție Mihaela Porime.

Advertisements

Mișcarea pentru Regat și Coroană a înregistrat la Parchetul General, pe 10 mai 2017, o sesizare prin care-i cerea „să efectueze cercetările necesare pentru stabilirea împrejurărilor concrete, pentru stabilirea făptuitorilor, a vinovăției, a răspunderii penale și civile, după caz, și a înlăturării consecințelor decurgând din actele criminale care, după 06 martie 1945, au determinat răsturnarea ordinii constituționale a țării la data de 30 Decembrie 1947, determinând aservirea țării unei puteri străine ostile și Armatei URSS de ocupație, sub care s-a instaurat dictatura comunistă în România. După 1989, despre întâmplările din urmă cu 70 de ani au depus mărturie mari personalități ale României, care arată că a fost vorba de acțiuni ale comuniștilor total lipsite de legitimitate și criminale”.

Comenteaza cu profilul de FB

NATIONAL

Programul IMM Invest a depăşit 10 miliarde de lei în două luni, cu 11.589 de cereri aprobate

Publicat

in

De

La aproape două luni de la startul programului IMM Invest, băncile înscrise în program au aprobat 11.589 de cereri din partea IMM-urilor, volumul total al finanţării garantate ridicându-se la 10,2 mld. lei, de 34 de ori peste media lunară a creditelor acordate de bănci în ultimii zece ani, anunță ZF, potrivit MEDIAFAX.

“Soldul creditelor acordate de tot sistemul bancar sectorului IMM şi companiilor a crescut in ultimii 12 ani, cu 40 mld lei, de la 77 mld lei în 2007 la 117 mld lei în 2019, media de crestere lunara ajungând la 0,3 mld lei. Prin facilitatile aduse de IMM Invest s-au acordat finanţări de 10,2 mld. lei in aproximativ două luni, ceea ce inseamna o crestere de 34 de ori peste media lunara din ultimul deceniu”, spune Dumitru Nancu, directorul general al FNGCIMM.

Advertisements

Citește și: Monica Anisie: ‘Unii elevi vor fi la școală și alții vor urmări cursurile în sistem online, urmând să facă rocada în funcție de situația epidemiologică’

El apreciază ca nivelul creditelor prin IMM Invest reprezintă 11% din stocul total de credite în lei pentru companii, adăugând că anul trecut, rata lunară de creştere a stocului de credite pentru companii era de aproximativ un miliard de lei pe lună.

“Planul National de Investitii si Relansare Economica este un plan de investitii care are ca obiectiv inlocuirea masurilor de subventionare cu cele de stimulare. (…) Mai este nevoie de o masura pentru a completa tabloul: deblocarea accesului la creditul comercial – obtinerea de produse/servicii cu plata la termen, principalul canal de finantare al firmelor din România”.

Programul de sustinere a întreprinderilor mici si mijlocii IMM Invest se află la cea de-a patra faza de implementare, cea a acordarii ajutorului de stat, care va asigura zero costuri de finantare pentru aplicantii programului. Aceasta subventie consta in garantarea împrumuturilor accesate prin program, precum si a platii sumelor cuvenite din cumulul comisionului de risc, a comisionului de administrare şi a dobânzilor aferente creditelor/liniilor de credite.

În acest moment, pe platforma programului sunt inregistrate 65.342 de IMM-uri, cu un volum total subscris de peste 85 mld. lei, din care aproximativ 60 mld. lei reprezinta solicitari pentru credite de investitii, iar peste 25 mld. lei sunt solicitari pentru credite capital de lucru, arată datele de la FNGCIMM.

Citește și: EXCLUSIV Atenție, Marcel Vela! Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei vinde halate de protecție, pe Olx

Instituţia spune că în perioada imediat următoare va operationaliza un nou program guvernamental, IMM Leasing de Echipamente şi Utilaje, cu avans zero de finanţare. Valoarea maximă a finanţării este de 5 milioane de lei pe beneficiar şi isi propune stimularea accesarii finantarilor de tip leasing, in vederea achizitionarii de active noi sau second-hand pentru desfasurarea activitatii companiilor, in special a celor care au nevoie de transfer de tehnologie in procesele de productie si asigurarea fluxurilor financiare necesare acestora prin operatiuni specifice de sell-and-lease-back.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Studiul care arată proporțiile dezastrului: companiile vor acumula datorii de 1.000 de miliarde de dolari în acest an

Publicat

in

De

Companiile din întreaga lume vor acumula până la 1.000 de miliarde de dolari în datorii noi în 2020, în încerarea de a-și susține finanțele afectate de criza coronavirusului, estimează un studiu care a analizat 900 de firme de top, relatează Reuters, conform Mediafax.

Creșterea fără precedent va duce la o majorare a datoriei corporative globale cu 12%, la aproximativ 9,3 trilioane de dolari.

Advertisements

Anul trecut a înregistrat o creștere accentuată a datoriilor, cu 8%, determinată de fuziuni și achiziții, precum și de firmele care se împrumută pentru a finanța rascumpărări de acțiuni și dividende. Însă anul acesta motivele sunt cu totul altele – conservarea afacerilor, pentru că virusul scade profiturile.

„COVID a schimbat totul”, a declarat Seth Meyer, manager de portofoliu la Janus Henderson, firma care a compilat analiza. „Acum este vorba despre conservarea capitalului și construirea unui bilanț fortificat”.

17 români INFECTAȚI cu coronavirus au MURIT în ultimele 24 de ore/ 16 aveau comorbidități – 235 de internați la ATI

Profiturile înainte de impozitare pentru același grup de 900 de companii au crescut cu 9,1%, la 2,3 trilioane de dolari.

Companiile americane sunt responsabile pentru aproape jumătate din datoria corporativă a lumii și au înregistrat cea mai rapidă creștere din ultimii cinci ani, cu excepția Elveției, unde a existat un val de fuziuni și achiziții.

Germania urcă pe locul doi, cu 762 miliarde de dolari. De asemenea, are trei dintre cele mai îndatorate firme din lume, inclusiv cea mai îndatorată, Volkswagen, care are datorii de 192 miliarde de dolari. Datoriile companiei auto sunt apropiate de cele ale unor state precum Africa de Sud sau Ungaria.

În schimb, un sfert din companiile analizate nu au deloc datorii, iar unele au rezerve de numerar. Cea mai mare dintre acestea se ridică la 104 miliarde de dolari și aparține Alphabet, compania care deține Google.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Advertisements

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend