Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Tânăr de 22 ani reținut de polițiștii din Curtea de Argeș – A TÂLHĂRIT O BĂTRÂNĂ DE 82 ANI

Avatar

Publicat

in

În ziua de 25 februarie a.c., polițiștii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, au continuat cercetările într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, și au reținut un tânăr de 22 de ani, din Pietroșani.

Din cercetări s-a stabilit că în cursul nopții de 23 spre 24 februarie a.c., acesta ar fi pătruns fără drept în mai multe locuințe de pe raza localității de domiciliu, cu scopul sustragerii de bunuri, printre care și în locuința unei femei de 82 de ani, unde, întrebuințând acte de violențe şi ameninţări, ar fi sustras suma de 50 de lei.

Pentru administrarea probatoriului, în dimineața zilei de 25 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, cu sprijinul polițiștilor Secției de Poliție Rurală Domnești și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș, au efectuat două percheziții domiciliare pe raza localității Pietroșani. În urma acestora au fost descoperite și ridicate mai multe obiecte cu valoare probatorie în cauză.

După administrarea probatoriului, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările continua, pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Virgil Guran: ‘Se va încheia conflictul din Coaliție. Deși noi am dovedit că am putut guverna singuri’

Avatar

Publicat

in

De

Liderul senatorilor PNL  Virgil Guran crede că lucrurile se vor rezolva și că Executivul va continua să lucreze la rezolvarea problemelor reale ale românilor: criza economică și cea medicală. EL a comentat și declarația șefei Senatului, care a spus că Guvernul Năstase a fost cel mai performant pe care l-a avut România.

”Se va încheia conflictul din Coaliție. Sunt orgolii, dar se va încerca să se caute soluții în coaliție. Trebuie să ne ocupăm de problemele reale ale României. Poate nu vom ajunge mâine la o soluție, dar vom reuși să ajungem la o înțelegere în zilele următoare.

Doamna Dragu se referea la faptul că a rezistat 4 ani Cabinetul Năstase, nu datorită unei afinități cu PSD. În acel moment nu au fost scandaluri în coaliția de guvernare Năstase. (…) Nu ne gândim să guvernăm singuri, cred că se va ajunge la o înțelegere între PNL și USR-PLUS. Deși noi am dovedit că am putut guverna singuri”.

Virgil Guran consideră că la alegerile prezidențiale din 2024 vom avea tot un președinte liberal, răspunzând astfel la întrebarea dacă Dan Barna are șanse să devină șeful statului la următoarele alegeri”, informează realitatea.net

Citește și:

Anca Dragu, ieșire în forță: ‘Politicile publice fragmentate nu duc la rezultate. Ministerele, în momentul în care se schimbă miniștrii, devin destul de greoaie și reactive

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Bilanțul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19! Sub 72.000 de persoane vaccinate, 68 de reacții comune și minore, în ultimele 24 de ore

Avatar

Publicat

in

De

Potrivit datelor puse la dispoziţia Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) de către Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP-CNSCBT), prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor (RENV), care ţine evidenţa vaccinărilor, situaţia din ziua de 18 aprilie a.c., ora 17.00, este următoarea:

În ultimele 24 de ore, au fost administrate 71.922 de doze de vaccin, dintre care 54.818 – Pfizer, 8.481 – AstraZeneca şi 8.623 – Moderna, potrivit datelor puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Sănătate Publică, prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor.

Potrivit unui comunicat al CNCAV, 48.097 de persoane au fost vaccinate cu prima doză, iar 23.825 de persoane şi cu cea de-a doua. De la începutul campaniei de vaccinare, pe 27 decembrie 2020, au fost administrate 4.231.714 de doze unui număr de 2.626.810 de persoane, dintre care 1.021.906 au primit o doză şi 1.604.904 şi pe cea de-a doua.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 68 de reacţii adverse – 12 de tip local şi 56 de tip general. Totodată, de la începutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat 12.891 de reacţii adverse la vaccinurile Pfizer, Moderna şi AstraZeneca, 1.326 de tip local şi 11.565 de tip general.

CNCAV menţionează că 136 de reacţii adverse sunt în curs de investigare.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend