Un reprezentant al protestatarilor din metrou a anunțat, vineri, că s-a ajuns la un acord cu Ministerul Transporturilor. „În sfarsit dl ministru Catalin Drula si trimisii...
Protestul sindicaliștilor a fost suspendat, iar activitatea la metrou va fi reluată, a anunțat vineri seara Prefectura București. „Părțile invitate au convenit reluarea activității la metrou”,...
Două persoane au murit şi două au fost rănite într-un accident rutier petrecut marţi, în apropiere de Mangalia, după ce două maşini s-au ciocnit. Potrivit unui...
Senatrul PSD Gabriela Firea a criticat, marţi, renunţarea la proiectul care viza acordarea unor facilităţi fiscale pentru educaţia timpurie a copiilor, afirmând că decizia a fost...
Focarul de COVID-19 de la Secţia de Medicină Internă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa s-a extins la 24 de persoane infectate, după ce, în intervalul...
Preşedintele francez Emmanuel Macron va comemora bicentenarul morţii lui Napoleon Bonaparte, într-o ceremonie ale cărei detalii vor fi anunţate “ulterior de către Elysée”, a declarat purtătorul...
Consiliul Judetean Arges face precizari cu priivire la distribuța de produse lactate în cadrul Programului ”Cornul și laptele”. Începând cu data de 15 februarie, în unitățile...
O mașină, parte din alaiul unei nunți a fost lovită, sâmbătă, în comuna timișeană Giroc, cinci persoane ajungând la spital, potrivit Mediafax.Accidentul a avut loc sâmbătă...