Prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi, într-o conferință de presă, întrebat despre un eventual schimb de ministere la rotația premierilor, că protocolul „poate fi îmbunătățit”...
Ana Belén Montes şi-a făcut o poză la scurt timp după ce a fost eliberată, după 20 de ani, din închisoare. Pare timidă, iar acum, la...
Michel Platini, fost preşedinte al UEFA (2007-2015), este o posibilă alternativă pentru postul de preşedinte al Federaţiei franceze de fotbal (FFF), după ce Noel Le Graet...
CEO-ul companiei petroliere naţionale din Emiratele Arabe Unite a fost desemnat joi în funcţia de preşedinte al celei de-a 28-a sesiuni a Conferinţei ONU pentru climă...
Valul agresiv de viroze și gripă din România a dus și la o criză a medicamentelor, atât pentru copii, cât și pentru adulți. În cazul gripei...
Germania este de departe cel mai mare plătitor net din Uniunea Europeană, a confirmat zilele acestea un calcul al agenției de presă DPA. Studiul susține că...
„Teambuilding”, filmul românesc care a făcut istorie la box office-ul din țara noastră, și sezonul 2 al „Rise of Empires: Ottoman”, care prezintă lupta dintre Vlad...
Actorul Mitică Popescu, în vârstă de 86 de ani, a încetat din viaţă, conform reprezentanților Spitalului Elias din Capitală. Mitică Popescu va rămâne în memoria publicului...
Conform unei prevederi introduse în 2021 în codul Muncii, 2023 este ultimul an în care patronii își mai pot plăti angajații mai vechi de doi ani...
Donovan Mitchell (Cleveland Cavaliers) a jucat incredibil împotriva celor de la Chicago Bulls și a devenit al șaptelea jucător din istoria NBA care înscrie cel puțin...