Mii de angajați de pe ambulanțele din Anglia și Țara Galilor au intrat în grevă miercuri din cauza nemulțumirilor privind salariul, punând noi presiuni asupra sistemului...
Circa douăzeci de avocaţi şi-au asumat apărarea în justiţie a drepturilor motanului Tito, care a fost pierdut în urmă cu aproape două săptămâni de compania aeriană...
Spitalul MedLife Lotus din Ploiești pune la dispoziția pacientelor cea mai nouă și inovativă tehnologie pentru sănătatea femeilor, ecograful Voluson Expert 22, conceput atât pentru examinările...
Elevii vor intra în vacanţă de joi, după finalizarea cursurilor, urmând să se întoarcă la şcoală în 9 ianuarie. Pentru prima dată, structura anului şcolar include...
Sub atenta îndrumare a lui Patrick Mouratoglou, Holger Rune a avut o ascensiune impresionantă în anul 2022, iar cei doi își propun să rupă noi bariere...
Curs BNR, 21 decembrie 2022. Banca Națională a României a făcut publice cursurile pieței valutare pentru miercuri, 21 decembrie 2022. Euro și dolarul s-au depreciat astăzi...
Declanșat într-un moment în care economia globală răsufla greu după cei doi ani de pandemie, războiul din Ucraina a avut un impact direct asupra unor prețuri...
Coreea de Nord a denunţat marţi noua strategie defensivă a Japoniei, calificând-o drept o ”ameninţare serioasă” împotriva păcii internaţionale şi care ”a schimbat în mod fundamental”...
Jucătorii Argentinei au sosit acasă cu trofeul Cupei Mondiale, iar fiesta a fost declanșată pe străzile din Buenos Aires. Argentina, campioana lumii, a sosit la Buenos...
D. Popa • HotNews.ro Liderul rus Vladimir Putin a ordonat luni Serviciului Federal de Securitate (FSB) să intensifice supravegherea societăţii ruseşti şi a graniţelor ţării pentru...