Lukoil, al doilea producător de petrol din Rusia, a anunţat luni că a ajuns la un acord privind vânzarea rafinăriei sale din Sicilia, ISAB, companiei G.O.I....
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a avut prima discuţie telefonică cu noul său omolog chinez Qin Gang, care a preluat pe 31 decembrie conducerea diplomaţiei...
Un nou gigant financiar se află aproape de a investi în Premier League. Qatar Sports Investment (QSI), proprietar printre altele al clubului francez Paris Saint-Germain, studiază...
Marius Pașcan, prim-vicepreședintele PMP, a vorbit despre situația eliminării declarației privind locul de consum al energiei electrice, luni, pe B1 TV, și a afirmat ironic că...
Poliţia ucraineană a anunţat luni că este în căutarea a doi voluntari britanici care au dispărut în estul Ucrainei, unde au loc lupte grele între forţele...
Potrivit ultimului buletin economic al Băncii Centrale Europene (BCE), creşterea salariilor din zona euro ar urma să fie ”extrem de solidă” în următoarele trimestre, dar nivelul...
Suedia va restabili serviciul civil obligatoriu, eliminat în anul 2008, având în vedere degradarea situaţiei de securitate în zonă ca urmare a războiului din Ucraina, a...
Papa Francisc denunţă Războiul rus din Ucraina drept o ”crimă împotriva lui Dumnezeu şi împotriva umanităţii” şi îndeamnă la încetarea războiului, relatează CNN. Războaie ca cel...
Cinci cetățeni ruși care au fugit fiecare separat din țară pentru a scăpa de mobilizare au rămas blocați într-un aeroport din Coreea de Sud după ce...
Irina Begu s-a oprit în semifinalele turneului WTA de la Adelaide, însă performanța reușită în Australia o va ajuta pe sportiva noastră să urce în ierarhia...