Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a scris pe contul său de Twitter că a avut duminică o convorbire telefonică cu cancelarul german Olaf Scholz, în care au...
Poliţiştii de frontieră din cadrul punctului de trecere a frontierei Borş I, împreună cu lucrători ai Comisariatului Judeţean Bihor de la Garda Naţională de Mediu, nu...
Ucraina acuză forțele rusești care au ocupat fosta centrală nucleară de la Cernobîl că au furat substanțe radioactive letale din laboratoarele de cercetare, notează Guardian. Ucrainenii...
Papa Francisc a făcut apel, duminică, la un armistiţiu care să fie încheiat de Paşte între Rusia şi Ucraina și care să ducă şi la negocieri...
Agenţia alimentară a ONU a anunțat că preţurile alimentelor au crescut la nivel mondial cu aproape 13% în martie, până la un nou nivel record, deoarece...
Patrick Mouratoglou este de joi noul antrenor al Simonei Halep, decizie care a fost pusă la îndoială de mai multe persoane din lumea tenisului. După Andrei...
Vântul puternic şi ploaia au provocat, marţi seara, inundarea mai multor gospodării din Dâmboviţa, iar un drum judeţean a fost blocat din cauza unui copac căzut,...
Federaţia italiană de fotbal (FIGC) a luat apărarea jucătorilor săi care nu au pus un genunchi pe pământ, ca semn de luptă contra rasismului, înaintea partidei...
Germania, Olanda, Suedia, Franţa şi Irlanda se numără printre ţările Uniunii Europene care au condamnat, joi, noua lege anti-LGBTQ din Ungaria, care interzice ”afişarea şi promovarea...
Meteorologii au emis Cod GALBEN de ploi şi vânt pentru localităţi din judeţele Bacău, Vaslui, Giurgiu, Ilfov şi Dâmboviţa 22:21 130