Primarul general al Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că, în contextul finalizării unor noi lucrări la Pasajul Doamna Ghica, de miercuri, a fost deschisă circulaţia pe...
Mii de angajați de pe ambulanțele din Anglia și Țara Galilor au intrat în grevă miercuri din cauza nemulțumirilor privind salariul, punând noi presiuni asupra sistemului...
Circa douăzeci de avocaţi şi-au asumat apărarea în justiţie a drepturilor motanului Tito, care a fost pierdut în urmă cu aproape două săptămâni de compania aeriană...
Spitalul MedLife Lotus din Ploiești pune la dispoziția pacientelor cea mai nouă și inovativă tehnologie pentru sănătatea femeilor, ecograful Voluson Expert 22, conceput atât pentru examinările...
Elevii vor intra în vacanţă de joi, după finalizarea cursurilor, urmând să se întoarcă la şcoală în 9 ianuarie. Pentru prima dată, structura anului şcolar include...
Sub atenta îndrumare a lui Patrick Mouratoglou, Holger Rune a avut o ascensiune impresionantă în anul 2022, iar cei doi își propun să rupă noi bariere...
Curs BNR, 21 decembrie 2022. Banca Națională a României a făcut publice cursurile pieței valutare pentru miercuri, 21 decembrie 2022. Euro și dolarul s-au depreciat astăzi...
President Klaus Iohannis declared on Monday that he will continue discussions on Romania’s accession to the Schengen area, stressing that the decision is made in the...
The plenary session of the Chamber of Deputies and the Senate approved, on Monday, with 309 votes „in favour” and five „against”, the establishment of the...
Statele Unite au încercat să împiedice la sfârşitul lunii aprilie eliminarea de către forţele ucrainene a generalului Valeri Gherasimov şeful de Stat Major al armatei ruse,...