Aproape toate culturile lumii au legende despre cum un erou îndrăzneț sau un zeu binevoitor au adus oamenilor focul și le-au schimbat pentru totdeauna viața. Focul...
Următorul „salt uriaș” pentru omenire ar putea fi o călătorie pe Marte, însă, potrivit unei noi cercetări, provocarea va fi ca astronauții să aibă suficiente globule...
Google a cumpărat o clădire colorată de birouri în Londra pentru 1 miliard de dolari, în timp ce aşteaptă finalizarea lucrărilor de construcţie la sediul său...
Președintele sârb Aleksandar Vucic a postat, vineri, un mesaj în care își arată sprijinul pentru Novak Djokovic și îl acuză pe premierul australian Scott Morrison de...
Comisia de organizare a Congresului PNL (COCON) a decis să oblige filialele județene să se pronunțe prin vot pe moțiunile pentru șefia partidului doar după prezentarea...
Preşedintele Joe Biden le-a comunicat marţi liderilor G7, în cadrul reuniunii virtuale, că misiunea militară americană în Afganistan este „pe cale să fie finalizată” pe 31...
Arhiepiscopul Calinic al Sucevei și Rădăuților a sfințit duminică biserica Schitului „Acoperământul Maicii Domnului” de la Mestecăniș, așezământ aflat sub ascultarea Mănăstirii Putna. Schitul se află...
Florin Cîțu face ședință de guvern chiar în ziua în care Klaus Iohannis a convocat CSAT. STIRIPESURSE.RO vă prezintă agenda ședinței Guvernului României din 25 august...
Liderii G7 cer talibanilor, după preluarea puterii de către aceştia, „să garanteze o evacuare sigură” pentru toţi cei care vor să părăsească Afganistanul „până pe 31...
Autoritățile din Piatra Neamț au decis să pună la dispoziția micilor comercianți de legume și verdețuri tarabe sociale. Este vorba despre persoanele care își vând produsele...