Dosarul Revoluţiei – în care fostul preşedinte Ion Iliescu şi fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu – sunt acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii – se întoarce la...
În pline negocieri pentru intrarea la Guvernare, PSD a anunțat prin vocea lui Marcel Ciolacu că intenționează să renegocieze anumite capitole din Planul Național de Reziliență...
Premierul suedez Stefan Löfven a demisionat miercuri, o demisie aşteptată şi care lansează procesul succesiunii prin care colega sa social-democrată Magdalena Andersson, ministrul Finanţelor, urmează să-l...
În ziua de 30 octombrie, a.c., jandarmii argeșeni din cadrul Postului Montan Arefu au fost sesizați prin apel telefonic de către un cetățean, despre faptul că,...
Am ajuns la un record de îmbolnăviri, record de decese și la cifre șocante ale pandemiei de COVID-19 în România, „ne mor pacienți tineri, ajung copii...
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care se interzice instituţiilor publice să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării...
Simona Halep a ajuns acasă după participarea la Indian Wells, turneu unde a fost eliminată în turul al treilea. Sportiva a fost primită cu un cadou,...
Nomazii digitali sau angajații de oriunde, pe care încă de anul trecut statele s-au străduit să-i atragă și convingă să-și cheltuiască banii local, oferindu-le de la...
Consilierul PSD din Consiliului General al Municipiului București Lazăr Neacșu a demisionat din funcție și din partid, a anunțat PSD București. Lazăr Neacșu apare în ancheta...
Neacșu Lazăr, individul care se lăuda, în materialul publicat de Recorder, că face jocurile astfel încât Biserica Ortodoxă Română să primească fonduri de la stat, a...