Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat despre cei care primesc facturile de curent cu întârziere, că a solicitat ca acea sumă să fie eşalonată, astfel încât cetăţenii...
Celebrul comediant american Jay Leno a fost transportat la Centrul medical pentru arși Grossman, el suferind arsuri la față, în garajul său din Los Angeles, după...
„Mă și mir că a început atât de devreme această discuție (despre mărirea pensiilor – n.red.), dar a început pentru că PSD, care se află în coaliție...
Nouă țări NATO din Europa Centrală și de Est sprijină o cale de aderare a Ucrainei la alianță și au cerut tuturor celor 30 de state...
Jandarmeria Capitalei a aplicat 7 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 32.000 de lei, în urma protestului care a avut loc duminică în Bucureşti, relatează Agerpres....
Organizația Tratatului Atlanticului de Nord a atenționat statele sale membre asupra mobilizării submarinului nuclear rus „K-329 Belgorod”, care poartă torpilele Poseidon, relatează, duminică, ziarul italian La...
Preşedintele rus Vladimir Putin a lăudat duminică Garda Naţională rusă, cu ocazia marcării a şase ani de înfiinţarea acesteia, relatează The Associated Press. Putin a lăudat...
De această opinie este edilul Capitalei, Ion Ceban, care declară că în R. Moldova prețul pentru 1.000 de metri cubi este de două ori mai mare...
În criza din energie avem câteva măsuri fiscale și una socială care trebuie adoptate cât mai repede și care doar se discută și se propun în...
Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) nu este de acord ca suspendarea cursurilor să se facă la trei cazuri confirmate într-o clasă, faţă de un caz cât...