Primarul Piteștiului, Tudor Pendiuc, s-a arătat dezamăgit de felul cum evoluează două dintre cele mai importante proiecte derulate de administrația locală. Edilul șef a făcut referire...
Stadionul municipal din Curtea de Argeş, deşi într-un stadiu avansat de degradare, şi care ar necesita reparaţii urgente, valorează nici mai mult nici mai puţin de...
Pe parcursul anului şcolar care abia s-a încheiat, zeci de elevi de la Colegiul Naţional Vlaicu Vodă au demonstrat că sunt printre cei mai buni din...
Edilul şef al municipiului Curtea de Argeş, Nicolae Diaconu, s-a aflat la sfârşitul săptămânii trecute la evenimentele organizate cu ocazia zilei Batalionului 33 Vânători de Munte....
Zece echipe, şase de băieţi şi patru de fete, s-au calificat în faza finală a Cupei Coca Cola, cea mai importantă competiţie de fotbal în sală...
Top 10 – iarna la Câmpulung Iarna, chiar şi întârziată, nu e ca vara! Proverbul folosit din ce în ce mai des, dar, mai ales, atunci...
Producătorii care vând lapte în pieţe au de ales între a dispărea sau a scumpi marfa cu peste 20% din luna februarie, după ce normele europene care îi obligă să facă buletine lunare...
Un posibil răspuns ar putea veni după ce veţi fi citit reportajul anchetă din pagina nouă a acestui ziar. Bun, bun, veţi spune, cu siguranţă avem...