Scriitoarea Ludmila Uliţkaia, o critică a războiului rusesc asupra Ucrainei care trăieşte în exil în Germania, a fost clasificată vineri de autorităţile ruse drept „agent al...
Preşedintele american Joe Biden a declarat, marţi, la CNN, că nu crede că omologul său rus Vladimir Putin ar risca să folosească o armă nucleară, informează...
Generalul a fost oprit la un punct de trecere a frontierei către Ungaria, după ce le-a prezentat vameşilor documente false şi a declarat că nu este...
O mare majoritate a francezilor se opune creşterii vârstei legale de pensionare, indică un sondaj de opinie citat de publicaţia Les Echos, transmite vineri Reuters. Acest...
Red. Sport • HotNews.ro Daniil Medvedev, ocupant al locului 2 în clasamentul ATP, va fi nevoit să absenteze undeva între una și două luni din cauza...
Preşedintele PNL Bucureşti, Ciprian Ciucu, afirmă că nu s-a aflat printre cei care au organizat acţiunea de schimbare a lui Florin Cîţu de la conducerea partidului,...
Red. Sport • HotNews.ro Steaua București a câștigat, scor 2-1, meciul disputat sâmbătă în Ghencea contra celor de la Petrolul Ploiești (etapa a doua), liderul la...
O persoană a murit după ce o barcă în care se aflau opt oameni s-a răsturnat în timpul unui concurs de rafting, sâmbătă, pe râul Jiu,...
O cantitate de 22 de tone de tutun de narghilea fără acte, cu o valoare estimată de 2,9 milioane de euro, a fost descoperită într-un TIR...
Gazetarul Cristian Tudor Popescu este de părere că Florin Cîţu își va da demisia de la șefia PNL dacă i se garantează, în continuare, şefia Senatului....