Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Sute de răniți și zeci de morți în confruntările dintre palestinieni și israelieni. Lupte de stradă lângă Tel Aviv. Raiduri israeliene în Gaza (VIDEO)

Publicat

in

Cel puţin o persoană a murit, marţi seară, la periferia oraşului Tel Aviv, în urma unui atac cu rachetă, astfel că bilanţul a ajuns la trei morţi în Israel, iar în orăşelul israelian Lod se înregistrează confruntări armate între etnici arabi şi israelieni, afirmă surse citate de presa israeliană.

Numeroase rachete au fost lansate, marţi seară din teritoriul palestinian Fâşia Gaza spre Israel. O femeie a fost ucisă, iar alte persoane au fost rănite în zona Rishon Lezion, la periferia sudică a oraşului Tel Aviv. În localitatea Holon, situată în apropiere, un autobuz a luat foc după ce a fost lovit de o rachetă. Cel puţin trei persoane, inclusiv o fetiţă de cinci ani, au fost rănite în acest incident, conform site-ului Ynetnews.com.

În total, în Tel Aviv au fost rănite aproximativ 30 de persoane, conform informaţiilor preliminare. Grupurile fundamentaliste Hamas şi Jihadul Islamic au lansat peste 500 de rachete, în ultimele 36 de ore, din Fâşia Gaza spre teritoriul israelian. Bilanţul actual în Israel este de trei morţi şi peste 120 de răniţi.

Situaţia este foarte gravă în orăşelul israelian Lod, situat la periferia sud-estică a oraşului Tel Aviv. Localnici de etnie arabă sunt implicaţi în confruntări armate cu agenţi ai serviciilor de securitate israeliene. Primarul oraşului, Yair Revivo, i-a cerut premierului în funcţie, Benjamin Netanyahu, să declare starea de urgenţă în oraş şi să trimită armata.

“Criza este prea gravă pentru a fi gestionată de poliţie. L-am sunat pe premier pentru a-i cere să declare starea de urgenţă în Lod. Trebuie chemată armata. Este un eşec al sistemului de guvernare. Este un incident uriaş, o Intifadă a etnicilor arabi israelieni. Tot ce am făcut aici în ultimii ani pentru coexistenţă s-a dus. Tot Israelul trebuie să ştie că situaţia a fost pierdută de sub control. Este de neconceput. Sinagogile sunt incendiate. Sute de maşini au ars. Sute de criminali arabi se plimbă pe străzi. A izbucnit războiul civil în Lod. Comunitatea naţionalistă de evrei ortodocşi de aici are arme. Eu îi implor să se retragă, dar este de înţeles că vor să îşi apere casele. Casele evreilor sunt atacate cu sticle incendiare. Situaţia este incendiară”, a afirmat primarul din Lod, citat de cotidianul Times of Israel.

Imediat după apelul primarului, premierul Benjamin Netanyahu a decretat starea de urgenţă în orăşelul Lod şi a decis suplimentarea efectivelor serviciilor de securitate. Conform bilanţului preliminar, cel puţin 12 persoane au fost rănite în confruntările din Lod, două fiind în stare gravă.

Statele Unite au anunţat că menţin angajamentele privind apărarea Israelului şi au lansat un apel la calm adresat tuturor părţilor. “Toate părţile trebuie să reducă tensiunile, trebuie să aplice măsuri practice pentru calmarea situaţiei”, a declarat secretarul de Stat american, Antony Blinken.

În Fâşia Gaza, bilanţul raidurilor aeriene israeliene împotriva mişcărilor fundamentaliste Hamas şi Jihadul Islamic a ajuns la 32 de morţi şi 220 de răniţi. Armata israeliană a anunţat că a eliminat 18 militanţi islamişti, inclusiv patru lideri ai grupurilor teroriste.

Confruntările militare dintre Israel şi grupuri islamiste palestiniene au izbucnit în contextul violenţelor dintre israelieni şi palestinieni produse în zona centrului vechi al oraşului Ierusalim.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Liga Europa: AS Roma o învinge pe Milan în dublă manşă şi merge în semifinalele competiției

Publicat

in

De

Echipa italiană AS Roma a dispus joi seara, pe teren propriu, scor 2-1, de formaţia AC Milan, în manşa secundă a sferturilor de finală din Liga Europa, calificându-se în semifinale, scrie news.ro.

Elevii lui De Rossi au marcat repede: În minutul 12 a înscris Mancini, iar zece minute mai târziu Dybala a făcut 2-0, ducând scorul general la un liniştitor 3-0. În minutul 31 gazdele au rămas în zece jucători, după eliminarea lui Zeki Celik. Însă milanezii nu au ştiut să beneficieze de avantajul omului în plus, au înscris doar odată, prin Gabbia (min. 85) şi AS Roma s-a calificat în semifinale.

În celelalte meciuri. FC Liverpool s-a impus la Bergamo, cu Atalanta, scor 1-0, prin golul din penalti al lui Salah (min. 7), dar nu a putut întoarce scorul din tur şi italienii merg în semifinale cu 3-1 scor la general.

Bayer Leverkusen a rămas neînvinsă şi după acest meci retur din sferturi. Germanii câştigaseră cu 2-0 meciul tur cu West Ham, iar la Londra au fost conduşi cu 1-0, după reuşita lui Antonio, din minutul 13. Leverkusen a egalat însă, din nou, pe final, prin Frimpong, în minutul 89, şi formaţia antrenată de Xabi Alonso va juca în semifinale, împotriva Romei.

Citeste mai mult

NATIONAL

Propunere a Comisiei Europene privind vize pe patru ani pentru studenţii din Marea Britanie pentru a studia sau a lucra în UE

Publicat

in

De

Comisia Europeană propune deschiderea unor convorbiri post-Brexit cu Marea Britanie pentru a oferi din nou oportunitatea persoanelor cu vârsta între 18 şi 30 de ani de a studia şi a lucra peste hotare, informează Rador Radio România.

Vicepreşedintele Executivului comunitar a descris planul drept un prim pas ambiţios, dar realist, de a reconstrui punţi pentru tineri.

Propunerea Comisiei Europene nu ar reinstitui libertatea de circulaţie, ci ar oferi studenţilor vize pe patru ani pentru a studia, lucra sau călători într-o ţară din Uniunea Europeană, la alegerea lor.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend