Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Sute de blocuri din Sectorul 4 și Institutul Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare, fără apă caldă până pe 3 iulie

Publicat

in

Furnizarea apei calde va fi oprită până pe 3 iulie pentru sute de blocuri din Sectorul 4, dar și la Institutul Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare, din cauza unor lucrări de reparaţii „esenţiale pentru funcţionarea sistemului de termoficare în sezonul viitor de încălzire”.

Apa calda opritaFoto: pxhere.com

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă că, începând din data de 14 iunie, reprezentanţii companiei Acvatot SRL vor executa lucrări de primă urgenţă pentru înlocuirea conductelor de tur şi de retur cu diametrul de 1100 mm din Magistrala Berceni, potrivit News.ro.

Potrivit companiei, lucrările, esenţiale pentru funcţionarea sistemului de termoficare în sezonul viitor de încălzire, sunt efectuate la intersecţia străzilor Turnu Măgurele şi Democraţiei şi impun oprirea furnizării apei calde pentru un număr de aproximativ 590 de blocuri şi Institutul Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare, până în data de 03 iulie 2022, ora 24.00.

”Lucrarea presupune înlocuirea a aproximativ 50 de metri de conductă (tur şi retur) cu diametrul de 1100 mm. Cu această ocazie va fi efectuată şi înlocuirea punctului fix, prin montarea unor elemente de construcţie metalică pentru a menţine siguranţa în exploatare din punct de vedere a dilatărilor reţelei de termoficare”, a transmis Termoenergetica.

Cu ocazia derulării acestor lucrări, echipele companiei vor efectua mai multe operaţiuni tot pentru menţinerea în siguranţă a exploatării acestei magistrale, respectiv: revizia compensatorilor de tur şi de retur din două cămine de vizitare (Strada Luică) şi înlocuirea unor aerisiri şi a unor curbe de conductă şi înlocuirea unui alt cupon de ţeavă pe această conductă în căminul de termoficare aflat pe strada Moldoviţa. Furnizarea apei calde pentru un număr de aproximativ 290 de blocuri va fi sistată până în data de 03 iulie 2022, ora 24.00.

De asemenea, în această perioadă vor fi efectuate şi verificările hidraulice de etanşeitate pe Magistrala Progresu – Berceni, pentru tronsonul amplasat în perimetrul străzilor Luică, Stupilor, Covasna, Uioara, Reşita, Giurgiului şi Bulevardul Brâncoveanu.

Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti şi echipele de intervenţie lucrează în regim permanent pentru soluţionarea problemelor apărute în teren. Este important de subliniat faptul că echipele CMTEB vor lucra simultan în mai multe puncte din reţea.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

LiveScore CSU Craiova, CFR Cluj și FCSB joacă în prima manșă a play-off-ului Conference League

Publicat

in

De

CS Universitatea Craiova, CFR Cluj și FCSB joacă joi în prima manșă a play-off-ului Conference League. Meciurile echipelor din România sunt transmise în format LiveScore pe HotNews.ro.

UEFA Conference LeagueFoto: Matthieu Mirville/DPPI / Shutterstock Editorial / Profimedia

CSU Craiova – Hapoel Beer-Sheva (de la ora 20:30), în play-off-ul Conference League

Meciul este transmis în direct pe DigiSport 1 ș Prima Sport 2.

Echipele de start:

CSU Craiova: Lazar – Papp, Raul Silva, Screciu – Hanca, Crețu, Mateiu, Bancu – Baiaram, Koljic, Ivan. Antrenor: Mirel Rădoi

Rezerve: Rusu, Popescu, Vătăjelu, Cîmpanu, Nistor, Rivaldinho, Vlădoiu, Markovic, Căpățînă, Roguljic, Martic, Vînă

Hapoel Beer-Sheva: Giazer – Tibi, Elhamed, Miguel Vitor, Helder Lopes – Bareiro, Micha, Keitjens, Abu Abaid, Ansah – Hemed. Antrenor: Elyaniv Barda Felix

Rezerve: Harush, Eliasi, Safuri, Shechter, Jehezkel, Madmon, Yosefi, Elias, Selmani, Andre Martins, Dadia, Hatuel.

Maribor – CFR Cluj (de la ora 21:15), în play-off-ul Conference League

Partida poate fi urmărită în direct pe DigiSport 2 și Prima Sport 1.

FCSB – Viking (de la ora 21:30), în play-off-ul Conference League

Meciul este transmis în direct pe PRO Tv.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Rusia respinge vehement propunerea ONU: ‘Nu suntem de acord cu demilitarizarea centralei de la Zaporojie. Va face stația și mai vulnerabilă’

Publicat

in

De

Moscova consideră inacceptabile propunerile de creare a unei zone demilitarizate în zona centralei nucleare de la Zaporojie, a declarat Ivan Neceaev, directorul adjunct al Departamentului de Informații și Presă al Ministerului rus de Externe.

„Propunerile pentru o zonă demilitarizată în jurul centralei nucleare Zaporojie sunt inacceptabile. Implementarea lor va face stația și mai vulnerabilă”, a declarat Nechaev, joi, în cadrul unui briefing, citează Interfax.

El a menționat că, așa cum era de așteptat la Moscova, călătoria la Zaporojie a experților AIEA va avea loc „în viitorul foarte apropiat”.

La începutul lunii august, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut retragerea întregului personal militar și a echipamentului militar de la centrala nucleară Zaporojie și „evitarea oricărei alte desfășurări de forțe militare sau echipamente militare pe acest teritoriu”. El a mai spus că este necesar să oprească toate ostilitățile din zonă și să nu vizeze facilitățile stației și împrejurimile acesteia.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend