Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Sunt posibile schimbări în PSD Câmpulung?

Avatar

Publicat

in

Mâine, vineri 25 iunie, la ora 18.00, în sala mare a primăriei Câmpulung va avea loc conferinţa municipală a organizaţiei locale a social – democraţilor.
Cu acest prilej, PSD Câmpulung îşi va pune ordine în partid şi va alege şi o nouă conducere, dacă, bineînţeles, va avea cineva curajul să-şi depună candidatura împotriva celui care ocupă funcţia de 17 ani. Aici, este vorba de actualul deputat, numai pe hârtie al Colegiului Câmpulung Muscel, Gheorghe Marin, care este liderul social – democraţilor câmpulungeni din anul 1998, iar de atunci a fost de neclintit chiar dacă apariţiile sale-n zonă sunt din ce în ce mai rare. Iar aportul la rezolvarea problemelor zonei egale cu zero.
Cert este că şi dacă s-ar cam vrea nu prea are cine să apuce frâiele PSD, în condiţiile în care Marin este la cel de-al treilea mandat de deputat, fiind şi pe lista celor care primesc „modica” pensie pentru munca lor la stat (degeaba), vicepreşedinte este viceprimarul cu atribuţii de primar la Câmpulung, Liviu Ţâroiu. Mai sunt şi cei doi consilieri locali, Maria Cotenescu şi Nicolae Dumitrescu, care par a cam fi singurii neinteresaţi de funcţii în partid, fiind ceva mai preocupaţi de problemele celor care i-au ales. Ar mai fi şi un cconsilier judeţean, de care destul de greu ne-am amintit, Gheorghe Sârbu. Greu de spus dacă ar avea, acum, după 17 ani, cine să îl înlocuiască pe Gheorghe Marin, un personaj total inexistent actual pentru politica locală şi pentru câmpulungenii care l-au trimis în Parlament, se pare că doar pentru a-şi asigura pensia specială.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Uzina Dacia va opri producţia pe 5 şi 8 martie

Avatar

Publicat

in

Uzina Dacia va opri din nou producţia pe  5 şi 8 martie din cauza lipsei semiconductorilor care sunt livraţi din Asia, aspect care afectează de altfel toată industria auto din Europa, nu doar pe cea din România.

Există posibilitatea, în acest context, să asistăm la două opriri pe săptămână  cel puţin până în luna aprilie.

Deși Uzina Dacia nu duce lipsă de comenzi, pentru fabricarea unui autoturism este nevoie de 10 semiconductori, iar aceștia nu sunt în cantități suficiente.

În acest context, muncitorii vor intra in şomaj tehnic şi îşi vor primi bonurile de masă. Aceasta prevede contractul colectiv de muncă.

Comnform ultimelor informații vor lucra numai 2.000 de angajați cu normă întreagă.

Sursa: Financiarpress

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Mesaj fără echivoc al lui Rareș Bogdan: ‘Basarabia e România! Să nu uităm asta niciodată’

Avatar

Publicat

in

De

România a trimis ca ajutor pentru Republica Moldova primele 21.600 de doze de vaccin AstraZeneca, acestea ajungând sămbătă, la Chișinău.

În replică, prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a aplaudat gestul Guvernuș Cîțu, pe care îl consideră unul „splendid”.

Basarabia e Romania. Sa nu uitam asta niciodată. Gest splendid al României pentru fratii de peste Prut”, este mesajul lui Rareș Bogdan.

Vaccinul împotriva Covid-19 a ajuns în Republica Moldova. Avionul cu un lot de 21.600 de doze de vaccin a aterizat acum câteva clipe pe Aeroportul Internațional Chișinău. Acesta este prima tranșă din cele 200.000 de doze de vaccin din donația generoasă promisă de România pentru cetățenii țării noastre. Mulțumim, România! Mulțumim, Uniunea Europeană!”, a anunțat Maia Sandu, pe Facebook, imediat după ceremonia organizată la Chișinău la sosirea vaccinurilor din România.

Vezi și EXCLUSIV Polițiștii anunță că vor face show la ministerul Ralucăi Turcan! Va fi un miting cum își dorește Cîțu, cu măști speciale pe gură!

Situație dificilă pentru Guvernul Cîțu: Contribuțiile salariaților la fondul de pensii nu sunt suficiente pentru plata pensiilor

Veste bună de la Ministerul Finanțelor, pentru români! Începând cu 1 martie, populația va putea subscrie pentru titluri de stat

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend