Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Sunny Beach s-a deschis: Bulgarii anunță că așteaptă turiștii români

Publicat

in

Plajele din staţiunea bulgărească 0 sunt gata să întâmpine primii turişti care vor sosi la malul mării. Toți concesionarii din staţiune au respectat termenele şi şi-au îndeplinit în mod corespunzător obligaţiile care le revin în baza contractelor. Umbrelele şi şezlongurile au fost deja aşezate pe nisip la o distanţă suficient de mare între ele, pentru a asigura siguranţa persoanelor care merg pe plajă, potrivit Rador.

Citește și: După ce a avut o ieșire acidă la adresa lui Klaus Iohannis și a Guvernului Orban, Mihai Mărgineanu spulberă autoritățile: ‘Nimeni nu are niciun plan de viitor’

De la 1 iunie, când sezonul s-a deschis oficial, pe plajele din Sunny Beach funcţionează centre medicale dotate cu echipamente necesare şi echipe de salvamari, în intervalul orar 8:00-18:00. Vestiarele pentru turişti au fost renovate. Preţurile pentru accesoriile de plajă din staţiune – umbrelă şi şezlonguri – sunt de două mai scăzute faţă de anii trecuţi.

Pe 25 de plaje ale litoralului bulgăresc, şezlongurile şi umbrelele vor fi gratuite în această vară. De asemenea, există zone libere în fiecare staţiune, unde nu se plăteşte nicio taxă. Şi în acest sezon, securitatea turiştilor va fi asigurată de forţele de ordine, care vor monitoriza litoralul bulgăresc.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

FACEBOOK poate lua o măsură RADICALĂ: Ar putea INTERZICE publicitatea politică înaintea alegerilor prezidenţiale americane

Publicat

in

De

Facebook analizează dacă să interzică publicitatea politică pe platforma sa de socializare, în Statele Unite, înainte de alegerile prezidenţiale americane din 3 noiembrie, potrivit unor surse citate vineri de Bloomberg, transmite Reuters, potrivit news.ro.

Deocamdată doar se discută posibilitatea de a interzice publicitatea politică şi nu a fost luată încă o decizie.

Un purtător de cuvânt al companiei a spus că Facebook nu comentează informaţia.

Citește și: Coronavirus într-o mare redacție tv din București? postul interzice divulgarea de informații/ SURSE

Facebook a fost criticată pentru politica sa de a excepta publicitatea politică de verificarea faptelor afirmate. Anul trecut, Twitter a interzis reclamele politice, dar Facebook a afirmat că nu vrea să îngrădească discursul politic.

Campaniile preşedintelui Donald Trump şi candidatului democrat Joe Biden nu au răspuns imediat solicitărilor de comantarii.

Luna trecută, campania Biden a publicat o scrisoare deschisă adresată directorului general al Facebook Mark Zuckerberg, în care a cerut companiei să verifice faptele prezentate în reclamele politice, în cele două săptămâni de dinaintea alegerilor.

Într-o postare făcută vineri pe Twitter, directorul pentru sectorul digital al campaniei Biden, Rob Flaherty, s-a referit la problema dezinformării prin intermediul conţinutului neplătit de pe site.

Citește și: VERDICT POLITIC cu Dana Budeanu, episodul 86: A început DICTATURA! Statul poate să-ți ia copiii

”Trebuie să reamintesc că problemele Facebook sunt în proporţie de 80% legate de conţinutul neplătit şi tot ceea ce fac în privinţa conţinutului plătit este o tentativă de a distrage atenţia”, a scris Flaherty pe Twitter.

Peste 900 de advertiseri s-au înscris într-un boicot împotriva Facebook organizat de organizaţii pentru protejarea drepturilor civile, pentru a presa compania să ia măsuri concrete pentru a bloca răspândirea urii şi a dezinformării, în urma morţii afro-americanului George Floyd în timp ce se afla în custodia poliţiei.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Atenție, călători! Poliția Capitalei dă amenzi în mijloacele de transport în comun

Publicat

in

De

Poliția Capitalei a anunțat că în ultima săptămână, împreună cu polițiștii locali, a aplicat peste 1.100 de amenzi pentru nerespectarea regulilor de protecție în mijloacele de transport în comun.

Citește și: Raluca Turcan scapă porumbelul: prioritatea noastră este organizarea alegerilor

Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București a anunțat că a continuat acțiunile de verificare a modului în care sunt respectate măsurile de protecție împotriva infectării cu COVID-19 în mijloacele de transport în comun, informează Mediafax.

Amenzile aplicate într-o săptămână ajung la aproape 160.000 de lei.

„Pe parcursul celor 7 zile, în urma verificărilor efectuate, în care au fost implicați și reprezentanți ai Poliției Locale, au fost constatate și aplicate 1.127 sancțiuni contravenționale, în valoare de 158.200 lei”, a anunțat Poliția Capitalei.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend