Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

SUA vor începe foarte curând antrenamentul cu Patriot pentru trupele ucrainene

Publicat

in

SUA au instruit până în prezent aproximativ 3.100 de soldați ucraineni cu diferite sisteme, urmând ca instruirea cu privire la sistemele de rachete Patriot să înceapă „foarte curând”, a declarat un înalt oficial din domeniul apărării, pentru CNN.

Radar al sistemului PatriotFoto: MApN

Aproape jumătate dintre aceste trupe au fost instruite pe obuziere M777 sau lansatoare de rachete HIMARS, două dintre sistemele care au fost esențiale pentru operațiunile ucrainene de până acum. Forțele ucrainene au fost, de asemenea, instruite pe vehicule, diverse forme de artilerie, drone și alte sisteme.

Pentagonul va începe în curând instruirea personalului ucrainean cu privire la modul de operare și întreținere a sistemului de rachete Patriot, anunțat oficial ieri, în timpul vizitei președintelui Volodimir Zelenskila Washington.

Deși Pentagonul nu a dorit să precizeze exact când va începe instruirea sau cât timp le va lua ucrainenilor să stăpânească acest sistem complex, un înalt oficial al apărării a declarat miercuri că aceasta va începe „foarte curând” și va dura „câteva luni”.

Sistemul Patriot costă între 450 și 550 de milioane de dolari, a precizat Pentagonul, în funcție de configurația platformei. Fiecare rachetă costă aproximativ 4 milioane de dolari.

De asemenea, SUA vor începe în curând un program extins de antrenament pentru forțele ucrainene, inclusiv manevre comune și antrenamente cu arme combinate. Acest program va angrena aproximativ 500 de soldați pe lună în operațiuni de luptă mai ample.

Președintele rus Vladimir Putin a afirmat joi că sistemele de apărare antirachetă americane Patriot sunt sisteme „vechi” și că Rusia va „găsi întotdeauna antidotul”, relatează CNN.

„În ceea ce privește Patriot, acesta e un sistem destul de vechi și nu funcționează la fel de bine ca S-300 al nostru”, a susținut Putin, după ce un reporter i-a cerut să comenteze decizia Statelor Unite de a furniza Ucrainei un sistem de rachete Patriot.

Rusia a susținut joi că livrările de sisteme de rachete americane Patriot către Ucraina, anunțate în timpul vizitei președintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Washington, nu vor contribui la soluționarea conflictului și nici nu vor împiedica Moscova să-și atingă obiectivele.

Ce este Patriot?

Patriot este un sistem de rachete ghidate sol-aer care a fost implementat pentru prima dată în anii 1980 și care poate viza avioane, rachete de croazieră și rachete balistice cu rază mai scurtă de acțiune.

O baterie are fiecare câte o unitate de tragere (patru lansatoare montate/atașate fiecare pe câte un camion, un radar, o unitate de conducere a focului, generatoare și alte echipamente).

Împotriva rachetelor de croazieră și a dronelor, subliniază Ian Williams, valoarea Patriot este limitată deoarece radarul acestora are un unghi de acoperire de 120 de grade, în timp ce NASAMS monitorizează orizontul la 360 de grade, potrivit AFP.

Pe același subiect:

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Liga a treia spaniolă: Dragisa Gudelj, jucătorul Cordobei, a suferit un stop cardiac în timpul meciului, dar s-a recuperat rapid şi a cerut să continue jocul

Publicat

in

Dragisa Gudelj a suferit sâmbătă un stop cardiac, într-un meci al echipei sale, Cordoba, din Liga a treia spaniolă. Resuscitat de paramedici, el s-a ridicat de pe targă şi a cerut să reintre în joc, informează news.ro.

Jucătorul Cordobei, Dragisa Gudelj (25 de ani) s-a prăbuşit pe teren în minutul 11 al meciului din a treia ligă spaniolă, dintre Cordoba şi Racing Club Ferrol, fiind victimă a unui stop cardiac. Sub privirile îngrozite ale celorlalţi jucători, medicii au intervenit imediat pentru a-l resuscita pe fotbalist, apoi l-au pus pe targă pentru a fi transportat la ambulanţă.

Citeste mai mult

NATIONAL

Riscurile celebrității: Rihanna a chemat poliția după ce un bărbat a încercat să-i pătrundă în domiciliu să o ceară de soție

Publicat

in

Un bărbat a fost arestat după ce a călătorit peste 3.500 de kilometri pentru a încerca să o ceară în căsătorie pe Rihanna, în locuința ei din Beverly Hills, conform Mediafax.

Poliția a fost chemată joi la casa din Beverly Hills a Rihannei, după ce un bărbat a încercat să se strecoare în casă pentru a o cere în căsătorie.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend