Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

SUA va crea o unitate nouă cu scopul de a combate terorismul intern

Publicat

in

Administraţia preşedintelui american Joe Biden intenţionează să creeze o nouă unitate în cadrul Departamentului pentru Justiţie cu scopul de a combate terorismul intern, ca urmare a atacului violent de anul trecut de la Capitoliu al unor susţinători ai fostului preşedinte Donald Trump, a afirmat marţi un înalt oficial citat de Reuters.

“Ne confruntăm cu o ameninţare ridicată din partea extremiştilor interni violenţi, adică, în SUA, acei indivizi care încearcă să comită acte violente în urmărirea unor obiective sociale sau politice”, a declarat înaintea unei audieri în Comisia pentru justiţie a Senatului Matthew Olsen, director adjunct al Diviziei pentru securitate naţională din Departamentul Justiţiei, potrivit Agerpres.ro.

Extremiştii interni violenţi sunt motivaţi “adesea de un mix de ideologii şi suferinţe personale. Considerăm că există o ameninţare în creştere din partea celor motivaţi de ură rasială, precum şi a celor care rezonează cu ideologii antiguvernamentale şi anti-autoritate extremiste”, a mai spus Olsen.

Potrivit acestuia, noua unitate va fi găzduită în cadrul Diviziei pentru securitate naţională şi se va preocupa ca “astfel de cazuri să fie gestionate în mod corect şi coordonate eficace” în interiorul agenţiei şi în întreaga ţară.

În noiembrie, un înalt oficial al poliţiei federale FBI a declarat Congresului că aceasta are în lucru circa 2.700 de anchete legate de terorismul intern violent.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Donald Trump, în fața unui complicat proces istoric: jurații audiati spun că sunt incapabili să îl judece corect

Publicat

in

De

Majoritatea celor din primul grup de 96 de potenţiali juraţi din procesul lui Donald Trump s-au declarat luni incapabili să îl judece în mod corect şi au fost imediat excluşi, relatează AFP, citat de news.ro.

Contrar practicii, din motive logistice, judecătorul Juan Merchan a anunţat la 8 aprilie că potenţialii juraţi care s-au declarat incapabili să asiste la întregul proces sau să fie imparţiali vor fi excluşi fără a fi nevoiţi să ofere vreo justificare.

Din cei 96 de juraţi convocaţi luni, 50 au ridicat mâna pentru a se declara incapabili să fie imparţiali, iar alţi 10 din alte motive, nespecificate.

Cei rămaşi – în jur de 30 – a trebuit să răspundă la o serie de întrebări generice despre cartierul lor, despre situaţia lor profesională şi familială şi despre nivelul de educaţie, precum şi la întrebări mai specifice, cum ar fi: “Aţi participat vreodată la un miting de campanie al lui Donald Trump?” sau, dimpotrivă, “la un miting organizat de o mişcare sau o organizaţie anti-Trump?”. De asemenea, ei trebuie să precizeze cum îşi obţin informaţiile, dacă au o opinie despre modul în care Donald Trump este tratat în această chestiune sau despre impactul asupra statutului său de candidat la alegerile prezidenţiale din noiembrie.

Sute de locuitori din Manhattan, selectaţi prin tragere la sorţi, au primit luni o citaţie pentru a se prezenta în faţa instanţei.

Scopul este de a selecta 12 juraţi şi şase supleanţi pentru procesul care ar trebui să dureze până la sfârşitul lunii mai.

TRUMP SE PLÂNGE CĂ NU POATE ASISTA LA FESTIVITATEA DE ABSOLVIRE A LICEULUI A FIULUI SĂU BARRON

Unul dintre potenţialii juraţi a fost recuzat din cauza nunţii fiului său, programată în iunie. “Cred că ar trebui să terminăm până atunci, dar nu pot promite asta”, i-a spus judecătorul Merchan bărbatului felicitându-l pentru eveniment.

În schimb, Donald Trump s-a plâns, luni, că nu va putea participa la absolvirea liceului de către fiul său din cauza procesului, relatează CNN.

Judecătorul a declarat că nu se va pronunţa încă asupra cererii lui Trump de a lipsi de la proces în 17 mai pentru a putea participa la absolvirea liceului de către fiul său cel mic, Barron. “Depinde cu adevărat dacă suntem în timp şi în ce etapă ne aflăm în proces”, a declarat judecătorul Juan Merchan.

Fostul preşedinte Donald Trump s-a revoltat împotriva procesului penal de la New York, atât înainte, cât şi la încheierea primei zile de selecţie a juraţilor, la care a fost obligat să participe. El a calificat procesul drept “o farsă” şi o “vânătoare de vrăjitoare politică”, în remarci făcute în afara sălii de judecată.

Trump a fost acuzat anul trecut de 34 de capete de acuzare pentru falsificare a documentelor fiscale în legătură cu presupusul său rol într-o schemă de tăinuire a banilor plătiţi înainte de alegerile din 2016 unei vedete porno pentru a păstra tăcerea în legătură cu o relaţie sexuală pe care aceasta pretinde că ar fi avut-o. Trump a pledat nevinovat.

Din cauza procesului său penal de la New York – primul din istoria SUA intentat împotriva unui fost preşedinte – prezumtivul candidat republican la preşedinţie va trebui să stea în sala de judecată din Manhattan în calitate de acuzat patru zile pe săptămână, ceea ce îi limitează posibilitatea de a-şi face campanie electorală.

CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎN PRIMA ZI

CNN prezintă principalele concluzii din prima zi a procesului legat de dosarul cunoscut şi sub numele de Stormy Daniels, unul dintre cele patru pe care le are fostul preşedinte.

Dificultatea alegerii unui juriu: Merchan a adus 96 de newyorkezi ca potenţiali juraţi. Mai mult de jumătate au fost excluşi rapid, deoarece au spus că nu cred că ar putea fi corecţi şi imparţiali. Dintre cei nouă potenţiali juraţi care au fost interogaţi, niciunul nu a spus că a citit vreo carte scrisă de Trump sau de Michael Cohen. Şi niciunul nu a spus că a lucrat sau s-a oferit voluntar pentru Trump.

Apărarea vrea să încetinească lucrurile: Surse au declarat pentru CNN că probabil vor exista multe obiecţii şi intervenţii secundare în timpul procesului, deoarece apărarea este complet concentrată pe păstrarea fiecărei probleme pentru apel. Aceste tactici se încadrează în strategia juridică mai amplă a lui Trump, care a inclus luni de apeluri pentru a întârzia începerea procesului. Apărarea speră acum ca procedurile legale, care ar trebui să dureze între şase şi opt săptămâni, să se desfăşoare într-un ritm lent, având în vedere că mai sunt doar câteva luni până la alegerile din 2024.

Trump, acuzat că a încălcat ordinul de interdicţie: Procurorii i-au cerut judecătorului Juan Merchan să îl sancţioneze pe Trump şi să îl amendeze pentru încălcarea ordinului de tăcere care îi interzice să vorbească despre martorii din dosar, despre biroul procurorului sau despre personalul instanţei. Merchan a programat pentru marţea viitoare o audiere cu privire la moţiunea procurorului districtual.

Caseta “Access Hollywood” nu poate fi difuzată, dar actriţa poate depune mărturie: Merchan a fost de partea procurorilor, permiţându-i lui Karen McDougal, o actriţă şi model care a afirmat că a avut şi ea o aventură cu Trump, să depună mărturie. De asemenea, procurorii pot introduce ca probe articolele din National Enquirer care îi blamează pe adversarii lui Trump. Trump a negat relaţia.

Între timp, o victorie cheie pentru Trump a fost decizia lui Merchan, care a decis că ruşinoasa casetă “Access Hollywood” nu poate fi difuzată în instanţă, spunând că este dăunătoare. De asemenea, procurorii nu vor avea voie să aducă în discuţie alte acuzaţii de agresiune sexuală împotriva lui Trump care au apărut după ce “caseta Access Hollywood” a fost făcută publică în octombrie 2016.

Trump a părut să adoarmă în timpul unor momente ale procesului, susţine Maggie Haberman de la The New York Times, care s-a aflat în sala de judecată. La un moment dat, maxilarul său părea să cadă pe piept şi nu părea să fie atent la un bilet pe care i l-a transmis avocatul său, a declarat corespondentul politic principal al New York Times. “Părea să fi adormit. În repetate rânduri, capul îi cădea în jos”, a declarat aceasta pentru CNN. Momentul s-a petrecut înainte ca selecţia juriului să înceapă în cursul după-amiezii. Potrivit jurnaliştilor din sala de judecată, Trump s-a aplecat pe spate în scaun, cu braţele încrucişate şi ochii păreau să fie închişi timp de câteva minute la rând.

Citeste mai mult

NATIONAL

Elon Musk știe cine va fi președintele SUA în 2032: dezvăluirea este mai mult decât neașteptată

Publicat

in

De

Elon Musk, întotdeauna inovator și prezent în știri pentru ideile sale îndrăznețe, a provocat din nou valuri cu o declarație surprinzătoare. De data aceasta, el a exprimat o convingere fermă că, la alegerile din anul 2032, următorul președintele al Americii va fi un robot! Această afirmație neașteptată vine în contextul preocupărilor sale legate de progresul tehnologic și impactul pe care inteligența artificială îl va avea în viitorul societății umane.

Elon Musk consideră că învingătorul în alegerile prezidențiale din SUA, din 2032, ar putea fi un robot. Multimiliardarul care a fondat SpaceX, Tesla și X – fostul Twitter – crede că AI-urile ar putea conduce lumea într-un deceniu.

El a spus că alegătorii ar putea fi forțați să aleagă în cursa pentru Casa Albă între un Transformer care își schimbă înfățișarea sau un bot Diffusion ghidat de ChatGPT, informează Daily Star.

Musk, în vârstă de 52 de ani, a făcut predicția la cea de-a 10-a ceremonie anuală de decernare a premiilor Breakthrough din Los Angeles – supranumită Oscarurile științei, întrebat fiind – cine crede că va fi următorul președinte.

Transformers sau Diffusion?

Râzând, el a răspuns cu o altă întrebare: “Cine credeți că va câștiga Casa Albă în 2032? Ce tip de AI? Transformers sau Diffusion?”.

Când a pus anterior aceeași întrebare într-un sondaj pe X, aproape 1,2 milioane au votat. Dintre aceștia, 77,4% au votat pentru Transformers – jucării robot inventate de compania japoneză Takara Tomy în 1984, care pot lua alte înfățișări, cum ar fi vehicule și animale.

Vorbind despre alegerile din SUA, desfășurarea tehnologiei AI „ar putea face ravagii” asupra alegerilor din SUA din acest an, susține un expert. La început, când modelele AI au fost introduse pentru a economisi timpul creatorilor de conținut, sistemele AI au fost antrenate pe cantități masive de imagini, audio și text, create în mare parte de oameni.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend